S-a deschis Zmoke și influencerii au sărit buluc pe el, să-l laude în fel și chip, cum se obișnuiește pe la noi prin urbe. Adevărul e că vine sezonul rece și parcă nimic nu e mai potrivit în perioada asta decât o carne afumată ca la carte și un ciocănel de țuică dat talpă, pentru poftă de mâncare.
Zmoke este, într-adevăr, cel mai nou restaurant din București în care vedetele sunt cărnurile afumate și tot meniul se învârte în jurul lor. Funcționează în Piața Amzei, pe Strada Mendeleev nr.14, chiar peste drum de La Băiatu’., iar „în spatele businessului” stau Chef Orlando Zaharia și Chef Florian Lazăr, doi oameni despre care nu știu absolut nimic și, sincer să-ți spun, nici nu mă interesează.
Am aflat de la prieteni că unul dintre ei este jurat la emisiunea Chefi La Cuțite, de pe Antenă. În calitate de om care nu mai are televizor de vreo 10 ani, consider informația irelevantă. Doar gustul contează.
În primele două săptămâni de la deschidere, am încercat să intru să văd care-i treaba, dar atmosfera era de club, cu muzica „dată-n blană”, cum s-ar zice. Abia îți puteai auzi gândurile și cu greu te puteai concentra la ce scrie pe meniu. Așa că am amânat vizita pentru o zi din timpul săptămânii și bine am făcut.
Am nimerit pe seară într-o atmosferă relaxată și relaxantă, cu muzica dată încet și timp suficient de a studia meniul doldora de cărnet afumat și e gândit în așa fel încât nimeni să nu plece pe stomacul gol.
Spre exemplu, pe lângă afumături, dacă vrei să tragi o linie de mici te costă 43 de lei, un ficat de vită la grătar preparat în stil turcesc te duce 54 de lei.
Există chiar și un fel de Ramen intitulat Liquid Taste sau poți opta pentru niște consome de găină cu tăiței. Bașca, au și pizza și paste, deci, repet, e imposibil să pleci fără ceva la ghiozdan.
Prețurile sunt medii, iar publicul e amestecat: de la oameni de varsta a 2-a înstăriți (că se vede pe om), la familiști, corportiști și chiar studenți. Apropo de meniu și prețuri, iată-l mai jos, pe căprării:
Făcut cu cap. Interior – Exterior Zmoke – Meet your taste
Ca om de comunicare, remarc în primul rând imaginea și brandingul bine făcut, unul nu neapărat strălucitor, dar curat, ușor de înțeles și apetisant vizual, mărturie stând contul lor de instagram.
De cum intri, miroase a Crăciun, a copilărie, a carne afumată, a nerăbdarea de te înfige primul în cârnații care atârnă la afumat (Zmoke folosește lemn de pomi fructifer pentru a afuma carnea). Cine a făcut măcar o dată în viață un foc pe ogorul bunicilor din lemnele găsite pe jos știe exact cum miroase fumul de măr sau de prun.
Altfel, interiorul este spațios, cu linii simple, două mese înalte și lungi pe mijloc și alte câteva mici pe lateral și la intrarea în locație. Invită la conversație, la împărțeală și comuniune între meseni. Locul în sine are un aer de punk steak house relaxat combinat cu un showroom culinar și cred că le-a ieșit cu vârf și îndesat.
La vedere stau zeci de hălci de carne de toate felurile: brisket, miel, ceafă, mușchi, în timp ce în celalalte părți se-nvârt role de carne de porc sau se coace pizza la cuptor. La cum se prezintă, Zmoke este Disneylandul iubitorilor de afumătură.
Să nu uit: se pare că cei doi chefi au reușit să coaguleze în jurul lor o echipă tânără, unită și pasionată, chestie care se vede cu ochiul liber și se simte în toată interacțiunea. Chapeau!
Judecata de Acum
Am mâncat pentru tine la Zmoke
Carne afumată, de toate soiurile și niște rolls sub forma unui platou cu câte puțin din fiecare. Recunosc, m-au ajutat să aleg și cei doi chefi owneri, care apropo sunt prezenți mai mereu în spatele tejghelei și au zero aere de vedetisme. Băieți faini și răbdători, care-ți răspund la toate întrebările, iar eu pun foarte multe întrebări. Crede-mă. În altă ordine de idei, am sărit peste desertul decadent, din lipsă de Colebil.
Rolls meat de porc, dulceață de ardei iute, legume coapte, sos elk cu boia afumată, sos de muștar boabe | 35 lei | 350 g
Mușchiuleț de porc la fum 59 lei | 400 g
Brisket la fum 65 lei | 150 g
Umăr de miel 60 lei | 250 g
Cartofi prăjiți ca la mama acasă | 19 lei
Pâinea casei | 9 lei
O desfătare a papilelor în toată regula. Începi prin a sorbi totul din priviri și sfârșești prin a te linge pe degete.
Să începem cu începutul: platoul cu toate cele de mai sus poate satisface lejer 3 persoane, așa că nu te speria (foarte tare) de prețuri. În plus, la multe dintre ele primești sosuri din partea casei, precum:
Vampirul Distrus (adică sos de usturoi),
sos Yellow Mustard (un mix de 3 sortimente de muștar) sau
Sosul Zeilor (miere, acetto balsamico și trufe negre).
Despre sosuri, numai de bine, dar ai grijă la cel de trufe că-i destul de potențat.
În ceea ce privește bucatele, e cam greu să judeci ceva când deja se bat turcii la gura ta cu brisket și mușchiuleț de porc. Brisketul (adus de peste ocean) e mândria familiei Zmoke și le dau dreptate: unul dintre cele mai gustoase și suculente brisketuri pe care le-am încercat până acum prin București și știi și tu că, la capitolul afumături și brisket, ștafeta e foarte sus; restaurante precum Hala Mahala, Smokăreala sau Super Afumătura au ridicat mult standardul. La Zmoke m-a impresionat foarte mult mușchiulețul de porc, pe care nu m-am săturat să-l miros.
O adevărată călătorie în timp, în grădina din spatele casei bunicilor, stând cuminte pe o buturugă cuprins de fumul afumătorii, așteptându-l pe unchiu’ Doru să scoată mai repede cârligele pline de mușchiuleț de porc afumat. E frig de crapă pietrele, dar nu-l bagi în seamă, că-i rost de porc afumat. E un gust autentic, greu de obținut în zilele noastre. Apoi, dacă ești fan miel, umărul ăsta de miel gătit încet s-ar putea să-ți apese toate butoanele plăcerii, dar cere neapărat o tărie, o cinzeacă, fiind mai gras. Din fericire, găsești din plin tărie la bar. Pâinica casei e proaspătă, caldă, făcută pe loc. Mai e ceva de spus? Suflete grase și pofticioase, dați iama!
Lăsați studenții să vină la Zmoke [Dragoș 18:16]
Spuneam mai sus că printre cei prezenți în locație se numără și studenți, nu mulți, dar sunt. La o adică, posibilitățile financiară scăzute nu sunt impediment când un rolls cu carne de porc, dulceață de ardei iute, legume coapte și sos de muștar costă doar 35 de lei. E ridicol. O shaorma mediocră de peste drum, de la La Băiatu, costă la fel, ori, să-mi fie cu iertare, aici vorbim de cu totul altă ligă în materie de gust. Oricum, ceva îmi spune că prețurile pe care le vezi mai sus sunt temporare și urmează să crească (așa simt eu) dată fiind calitatea și gustul bucatelor.
Ca o miniconcluzie: nu prea ai cum să dai greș la Zmoke. E ce trebuie.
Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.
Total Zmoke: 258 lei. Îndestulează 3 persoane.
O să mai mănânc pentru tine la Zmoke? R: 100% DA. Ne vedem aici!
Poftim și alte locuri pe unde am mai mâncat pentru tine: