Turcii care gătesc pasta fresca pe muzică grecească în centrul Bucureștiului. Pasta Bella, pe Magheru

Am avut de ales între titlul pe care-l vezi și „La vita e Pasta Bella!”, căci, de curând, am intrat într-un mic local unde se gătesc paste italiene, proaspete, făcute pe loc. Bucătarii sunt turci, iar din televizorul agățat de perete răsună muzică grecească. Se întâmplă pe Bulevardul Magheru, în București, și m-am așezat la o masă, curios să văd cum se termină această combinație atipică, care, sincer să fiu, îmi dă mai degrabă vibe de șaormerie.

De cum am intrat în Pasta Bella, un italian get beget, care tocmai terminase de mâncat, îi spune bucătarului turc: „– Eccezionale!”

Pentru o clipă, mi-am zis: “Bă, băiatule, stai să vezi că-mi dau turcii ăștia lumea peste cap. Habar n-au nonnele din Italia ce magie se întâmplă aici.” Evident, era prea frumos ca să fie adevărat.

Meniul Pasta Bella, Bulevardul Gheorghe Magheru nr. 9

Deși divers, cu destule opțiuni, din meniu lipsesc pastele mult iubite de români, precum Carbonara sau cele cu ton, iar câteva rețete includ smântână de gătit, mozzarella sau alte ingrediente și condimente inutle în cadrul unor rețete clasice precum pastele cu pesto, bolognese și altele. De asemenea, se pune pune parmezan în pastele aglio, olio e peperoncino (rețeta e în nume). Se răsucește nonna în mormânt, dar dacă asta-i plăcerea lor? În fine.

Găsim mozzarella și în rețeta lor de quattro formaggi. E ca și cum aș face eu paste Quattro Formaggi cu ce găsesc prin frigider: o telemea veche de oaie, niște caș, oleacă de brânză de vaci și niște burduf uitat în lada de jos. Revenind la Pasta Bella, aici sunt două opțiuni: 1. Fie au rețetele proprii inspirate din bucătăria americană, cea care are tendința de a păgâni toată gastronomia din Cizmă, fie opțiunea nr. 2. Habar nu au ce fac.

DAR, din respect pentru efortul pe care îl face orice antreprenor din HoReCa, vreau să cred că e prima variantă. În plus, au multe opțiuni cu pui, ori în Italia nu prea vei auzi de paste cu pui, poate doar peste ocean, la Mama America. Altfel, prețurile sunt extrem de mici, adică cel mult 35 de lei pentru cele mai scumpe paste din meniu, iar gramajele foarte mari: o porție variază între 450 și 500 de grame (probabil cu tot cu sos).

Chiar și așa, e foarte mult. Un om normal consumă între 100 – 150 de grame de paste (fie ele „fresca” sau uscate)/porție, iar cu tot cu sos nu ar trebui să depășească 250 de grame. Hai, 300, treacă de la mine.

Desertul lipsește din meniu și de aceea am întrebat direct la sursă:

– Nu văd desertul. Aveți, dar nu l-ați trecut în meniu?, întreb eu de colo.
– Vom avea. Ne gândim să aducem niște baclava. a venit prompt răspunsul.

Interior – Exterior Pasta Bella

Un local micuț, modest, cu 4-5 mese, o tejghea, fețe de masă scrobite și cam atât. Plăcut ochiului, cum se zice. E la botu’ calului, chiar pe colț, imediat cum traversezi bulevardul.

Prin vitrinele mari vezi în timp real cum se trece aluatul prin aparatul de făcut paste, un show în sine, care-ți face poftă și te-mbie să treci pragul. Ca o mică paranteză: în Roma, experiența a fost dusă și mai departe, existând deja restaurante de paste în care bunicile frământă aluatul printre clienți. Mă rog, să revenim.

Judecata de Acum

Am mâncat pentru tine la Pasta Bella

Deoarece meniul pare mai degrabă o interpretare internațională a bucătăriei italiene, cu influențe americane, am încercat 2 feluri de paste. 

Bolognese | 30 lei

Carne tocată de vită, roșii, ceapă, țelină

Vizual, se prezintă bine spre foarte bine, deși nu înțeleg ce caută oregano-ul în toată ecuația. Probabil muzica grecească din local l-a inspirat pe bucătar. Abia după ce-am luat furculița în mână încercând să învârt primul rotocol de paste, am înțeles cu ce am de-a face.

Pastele sunt un fel de tagliatelle fragile care se rup (mai bine zis se fac terci) la fiecare atingere, fără textură, consistență și fade. În rețeta originală trebuie să se regăsească și morcovul, însă nu e cazul aici. Adaosul de oregano? Binevenit vizual, dar nu și în farfurie.

Acoperă aproape în totalitate dâra de gust pe care o acest preparat o are. Sorry, dar chiar credeam că voi mânca niște bolognese, nu o reinterpretare puerilă. Singura parte cât de cât gustoasă e sosul de sine stătător, dar ce folos?

Pesto alla Genovese | 30 lei

Pesto Genovese, roșii uscate, mozzarella

De unde să încep? Aceleași paste tip tagliatelle care se rup la prima atingere, ingrediente aruncate la întâmplare după bunul plac, cum e, de pildă, mozzarella sau oregano. Un preparat care n-are nici în clin nici în mânecă cu rețeta clasică sau măcar tangențial cu aceasta. Colac peste pupăză, extrem, dar extrem de sărate. O fi fost o întâmplare sau doar o scăpare? Acum, chiar nu mai contează. Îmi doream cu ardoare ca Pasta Bella să fie locul ăla aproape de casă, refugiul culinar perfect după 9 ore de muncă la birou. 

Ca o mini concluzie: dacă Pasta Bella vinde paste reinterpretate în stil american, atunci, cu puțină atenție la aluat, s-ar putea să fie bine.

Dacă se dorește a fi un loc tipic italian, cu mâncare ca la nonna acasă, atunci cred că trebuie să mai treacă multă apă pe Dâmbovița ca să fie „ce trebuie”.

Ca de obicei, te invit să le treci pragul, să mănânci și să fii tu cel care spune: – Dragoș, ai dreptate! sau – Dragoș, ești total pe lângă. 

Cât despre italianul care la început a exclamat „Eccezionale!”… am o vagă bănuială că a zis-o doar ca să fie politicos.

Total Pasta Bella: 60 de lei.

O să mai mănânc pentru tine aici? R: Slabe șanse.

Să ne fie de bine. Am mâncat și azi pentru tine.