Excursia culinară de astăzi are ca destinație Brera, un local recent deschis în București, de nici 2 săptămâni. Salutare și bun venit la Mănânc pentru tine.
Eu sunt Dragoș și colind Bucureștiul în lung și-n lat în căutarea experiențelor gastronomice care să te facă să te ridici din fotoliu, de poftă și nesilit de nimeni. Procedura e simplă: trec pragul localurilor, mănânc, fotografiez cât să nu bată la ochi, marc bănuțu’, las zeciuiala (dacă merită), apoi scriu aici despre toată experiența. Simplu și la obiect, că nu-i vreme de pierdut.
Brera și-a deschis porțile pe strada Grigore Alexandrescu nr. 77, fără mare tam-tam, de parcă asta-i scutește de vizitele neanunțate ale mâncăilor ca mine. Cândva, pe același loc, a funcționat restaurantul emblematic cu nume de piesă de Cehov: Livada cu vișini. Tot pe același loc și-a desfășurat activitatea și La Finca Alioli, care și-a strâns până la urmă catrafusele.
Interior – Exterior Brera, Str. Grigore Alexandrescu nr. 77
Nu știu cum era amenajat înainte (mă refer la Livada cu vișini și La Finca), dar acum n-arată rău deloc.
Interiorul e împărțit în două saloane cu vitralii, mobilier elegant și câteva cărți pe un raft, dar probabil că piesa de rezistență e terasa imensă care se întinde până în spatele localului.
Cred că sezonul cald va fi ceva special, mai ales când vor da vișinii în flloare. Motivul vizitei rămâne, totuși, meniul, care adăpostește niște chestii tare interesante, cum ar fi cârnați spanioli Longaniza făcuți la fața locului, ravioli cu dovleac, zacusca cea de toate zilele făcută tot în casă și friptura de conopidă gratinată.
Din auzite, unul dintre bucătari este din America de Sud, mai exact Venezuela, strămutat pe plaiurile noastre cu toată familia și specializat pe chestii tradiționale precum cârnații Longaniza despre care am auzit multe lucruri bune. Cârnații sunt făcuți de mânuțele alea două, vorba lui Călinescu, după rețeta mamei.
Păi, puteam să lipsesc de la asemenea grozăvie?
Judecata de Acum
Am mâncat pentru tine la Brera
Zacuscă de casă | 38 lei
Cred că e păcat de la Dumnezeu să citești într-un meniu “Zacuscă făcută-n casă” și să nu comanzi, mai ales acum, toamna. Am pendulat între ravioli cu dovleac și zacuscă, dar până la urmă am cedat în favoarea zacuscăi/zacuștii/zacuștei?, pe care, apropo, o primești și drept gustărică din partea casei.
Zacusca de la Brera e corectă, savuroasă, echilibrată, miroase ușor a fum și ceaun și vorba lu’ Lenghel: lunecă ușor. Poate prea ușor, căci fuse și se duse parcă prea repede pe șoseaua gâtului. Încă o bilă albă pentru faptul că nu era uleioasă, ca multe altele pe care le-am încercat prin diverse locante.
Ca recomandare: aș fi inclus mai multă pâine. Noi, românii, suntem neam de mâncători de pâine, iar feliuțele alea sunt așa, de pus pe-o măsea. Apoi, mai e sindromul fratelui mai mic: dacă-ți pui strat gros de zacuscă, ești pasibil să se urle la tine din celălalt capăt al mesei: „Pune, bă, mai puțin, că nu ești singur!”. Trei de DA de la mine. Foarte bună și repetabilă la orice oră.
Cârnați Longaniza – Făcut în casă | 58 lei
Meniul zice: „Un cârnat tradițional din pulpă de porc și vită, ulei de semințe de anatto, servit cu piure de cartofi și chimichurri.” Originar din Peninsula Iberică, Longanzia a traversat continentele, devenind un fel de mâncare apreciat în țări din America Latină și Asia.
Fiecare regiune l-a adoptat, i-a adăugat și i-a adevărat o savoare locală, cum se face la cârnați. Prima oară am auzit de el într-o rețetă de pe youtube a unei tipe din Republica Dominicană, dar, cum spuneam, Longaniza nu mai aparține demult doar comunității hispanice Legendele spun că acest cârnaț a fost hrana soldaților spanioli, altele îl atribuie nobilimii spaniole, care a dus rețeta în coloniile lor.
În calitate de înalt fan al cârnaților în toate formele, dar mai ales a celor afumați, longaniza de la Brera e o surpriză plăcută din toate punctele de vedere. Unu la mână: e numa carne macră.
Doi la mână: ingredientele exotice (pentru mine) îi dau o aromă aparte, distinctă, fără a acoperi, totuși, savoarea cărnii. Și trei: e oleacă picant, fix cât trebuie să te piște puțin pe limbă. Vine însoțit de un pireu (cum se zice la mine la Piatra Neamț) și ulei de anatto, un condiment folosit, teoretic, și în amestecul de carne, oferindu-i cele din urmă o culoare mai roșiatică și un gust particular.
La final, am efectuat o binemeritată scarpetta, ca să nu există urme de îndoială. I love you long time, Longanizo! Trei da DA de la mine. Repetabil.
Chouquette | 36 lei
Choux umplute cu cremă chantilly, servite cu sos de ciocolată.
Pe la sfârșitul anilor ’90 exista în Piatra Neamț o cofetărie numită „Adolescența”. Ei, și piesa de rezistență de-acolo era un profiterol baban cu gogoșele fragede umplute cu frișcă, peste care se turna înghețată și sirop de ciocolată. Aș fi fost în stare să vând din casă doar ca să-mi mai cumpăr un profiterol, norocul meu că n-aveam ce. Ce să vând? Macrameurile maică-mii?
Ei bine, choiuquette sunt fix gogoșelele de la Adolescența. Un desert clasic și fin, fără a fi exagerat de dulce, însă plin de arome. Gogoșele perfect crocante la exterior și aerate la interior, cu cremă chantilly delicioasă, pe care le-am scăldat îndelung în sosul de ciocolată. Aș fi preferat ciocolată neagră, pentru un contrast mai puternic de gusturi, însă nu mă plâng.
Ține de gustul fiecăruia. Doi de DA de la mine.
Și ca să nu uit: o bilă albă și pentru cele două chelnerițe care au stat cu ochii pe mine ca pe butelie.
Total Brera: 132 lei, fără a pune la socoteală Coca-Cola.
O să mai mănânc pentru tine aici? R: Da.
Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.
Poftim și alte locuri pe unde am mai mâncat pentru tine: