Dacă brainrot-ul ar fi sport olimpic, probabil eram deja multiplu campion. Algoritmii, bată-i vina, mi-au scos-o în față pe Larisa (fostă a lu’ Pescobar), care se confesa într-un podcast Cancan pe diferite teme.
Așa am aflat că, încă de la vârsta de 5 anișori, Larisa visa la silicoane, vis împlinit mulți ani mai târziu, din propriul salariu. Respect. Și eu mi-am luat bicicleta mult dorită tot din primul salariu.
În următorul clip, aceeași Larisă mă invită să gust preparatele de la cel mai nou fast-food din București: Muss, deschis de doar o săptămână la Baba Novac.
Pe mine nu trebuie să mă roage nimeni de două ori, așa că direct de la munca de birou, am tras o fugă până la locul cu pricina. Ca să nu mor prost, cum s-ar zice.

Salutare și bine ai revenit la „Mănânc pentru tine”. Eu sunt Dragoș, îmi place să mănânc prin București și să scriu verde-n față despre experiențele culinare bucureștene. În aces episod am tras la momeală social media de slabă calitate și nu mi-e rușine deloc. Neam!
Hai să vedem ce știe Muss.


Interior – Exterior Muss, Strada Baba Novac 20A
Burgers. Chicken. Fries. Cam asta vrea Muss, pe scurt, să ofere publicului. Se poziționează ca un diner american, cu un meniu plin de denumiri care îți „fură” ochii, gen sliders și wings.
Locul în sine este impecabil de curat și surprinzător de aerisit. Un mare plus e faptul că nu pleci cu miros de prăjeală în haine. Totuși, la capitolul atmosferă, povestea nu prea stă în picioare.
Deși au încercat să puncteze stilul american diner prin canapelele roșii tip „booth” și câteva plăcuțe metalice pe pereți, rezultatul final e mai degrabă steril, lipsit de viață.
Din punctul meu de vedere, din cauza luminii reci de neon și a combinației agresive de roșu-alb-gri, amenajarea arată mai degrabă a shaormerie sau fast-food premium de cartier cu patronaj dinamovist.
E un spațiu „mai spălat” și mai civilizat decât media, dar în niciun caz nu te simți ca într-un dinner.
În boxe, Michael Jackson cântă aceleași 5 melodii. Eu asta am găsit.


Meniu Muss
Meniul Muss este destul de stufos, cu multe sortimente de burgeri, sliders (un fel de miniburgeri), loaded fries, aripioare, deserturi și multe sosuri. Unele sosuri sunt la liber, altele le plătești, în funcție de ce ți-e poftă.
Sosurile din partea casei sunt: ketchup, maioneză, maioneză cu usturoi, spicy muss și calypso.
Prețurile sunt medii, dar pe ici pe colo am simțit că sunt puțin cam piperate. Un exemplu ar fi produsul sliders, pe care nu-l poți achiziționa de sine stătător, ci doar la meniu, cu cartofi, și costă 55 de lei 2 sliders + cartofi. Meniul Muss există pe Glovo, aici. Site-ul e încă în lucru.
Sentimentul meu e că va rămâne așa, în lucru.

Am mâncat pentru tine la Muss
Dacă tot se laudă cu burgers, chicken și fries, atunci așa să fie. Zis și făcut.
Wings Box 8, cu cartofi și sos de usturoi | 40 de lei
Pentru acest preparat ai de ales între sosul muss sau un sos de usturoi. Am ales sosul de usturoi în speranța că voi putea întinge aripioarele în el. Dar sosul nu e sos, e un fel de mujdei turnat peste aripioare încă de la început, deci băltește pe fundul recipientului.
Altfel, aripioarele mi-au plăcut foarte mult, cu o crustă bine condimentată, carne gătită perfect și un gust bun. Crusta însă devine moale în contact cu mujdeiul și senzația generală e că mănânci aripioare la ceaun cu mujdei.
Foarte românesc, foarte de la țară. Cu un sos separat și mai închegat ar putea face o figură foate bună. 7/10 pentru aripioare. Au potențial.



Burger Clasic | 45 de lei
Vită, castraveți murați, salată, sos in-out, castraveți murați, ceddar și cam atât.
Un burger pe care nu l-aș oferi spre consum nici dușmanilor dușmanilor mei. Și nu e de vină doar construcția burgerului cu ingredientele care se zbat să alunece prin toate părțile, ci elementul esențial: lipsa gustului.
O carne insipidă, fără efectul maillard, fără sare sau piper atât la propriu cât și la figurat.
O felie de roșie de plastic aruncată și un sos nedefinit sunt doar alte ingrediente de umplutură care întregesc tabloul tragic. 2/10 Pentru burger și 5/10 pentru cartofii prăjiți (absolut banali).
Dacă tot sunt aici, trebuie să spun puțin și despre sosurile gratuite de care beneficiezi: sunt sosuri de duzină, la găleată, de consum, de slabă calitate.
În concluzie, burgerul clasic de la Muss trebuie regândit. Eu așa aș face.

Meniu 2 Sliders + Cartofi | 55 lei
Furaj pentru oameni cu gura mică. Sliders nu sunt altceva decât 2 mini burgeri, practic o versiune miniaturală a preparatului de mai sus. Probabil unul dintre cele mai dezamăgitoare alegeri în raport calitate/preț/cantitate.
Cred că e și un suc inclus în meniu, dar eu n-am fost pe fază și l-am ratat.
Oricum, n-ar fi putut să îndulcească lucrurile, cu siguranță. 2/10 pentru sliders. Mi-a plăcut chifla. Chifla a fost în regulă.


Total Muss: 152 de lei, cu tot cu Coca-Cola.
O să mai mănânc pentru tine la Muss? Nu.
Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.
Poftim și alte locuri pe unde am mai mâncat pentru tine:
- Surprinde-ți Papila – supă thai, sandviș cu rață confiată-n casă, brie, măr tras în unt și desert crème brûlée cu ceai negru
- Smoking Hot Hala Mahala. Coaste de porc afumate la fum de fag, salată de vinete cu ardei kapia, pateu cu untură de rață și desert japonez mochi cu ciocolată și vișine
- La murătura lăudată: Pickles. Sandviș cu brânză și gălbiori murați, supă de scoici cu pește alb, peanut butter brownie
- Cine-a pus Paninaro în drum? Burger cu măduvioară de vită, burger cu creier pane și castraveți ciudați
- Bagă la M.A.T: tacos cu piept de vită afumat și sos macha, tacos cu file de pește crispy și sos cu ardei chipotle, prăjitură de casă cu făină de porumb, sirop de trandafir și fistic. E patatas bravas.
- I like Balls. Chifteluțe de vită cu sos marinara, parmezan, pătrunjel, chiftele de năut cu halloumi, sos de roșii ușor picant, paste și busuioc. Bilă din salam de biscuiți cu vișine și nuci sărate. Plus un ștrudel.
- Molto Buoni e Bravi. Pizza cu salsicce și mozzarella, uneori vegană, alteori cu somon, susan negru, rucola, funghi porcini, formaggi, margherita, multi brânze și farcita din partea casei
- Go GRABit Pastrami Bar & Liberté. Sandwich cu pastramă de vită, hotdog cu fondue de brânză. Desert cu savarine cu alcool, vișine, kirsch și rom
- Ia viața-n piept de pui fraged. Anika Fried Chicken – Crispy Chicken Nuggets în crustă de lapte bătut, Eggplant and Brioche, Mac „n” Cheese și Sticky Toffee Pudding
- Prima oară la Supa Dupa. Papadum, Zuppa Maritata, Philly Cheesesteak and fries, hummus cu ardei copt și edamame, cât și cheesecake cu caramel sărat.
- Am mâncat la Mint & Ivy, pe Victoriei. Shrimp slider cu sos cocktail și micro salată, cât și Gujoane de pui cu sos honey glaze preparat cu 14 ingrediente. La desert, banoffee și tiramisu. Și negresă. Pomană.
- Mâncare ca la mamma mia! La Ciao Niki. Restaurantul. Zuppa di pomodori, mezze maniche rigate all’amatriciana con guanciale, e cheesecake al lime con dulceață de afine
- Ia cu Pâine și Vin! Soba de acasă și Focul Bengal, adică plăcinte de povestit, cât și chec cu lămâie și busuioc, servit cu cremă de mascarpone
- Atenție! RO dog! Sandwichuri românești cu carne la garniță și cârnați de casă, muiate-n Lutică. Desert fancy: Choux cu fructe roșii, vanilie și ciocolată albă, dar și cu bezea
- Brutal Russian Pancakes. Clătite pufoase cu somon afumat, brie, guacamole și roșii uscate, cât și americane cu banane coapte, cremă de ciocolată și rodie
- Un prânz frumos, de la Beautyfood. Ceafă de porc gătită 13 ore, cheesecake cu cremă de mușețel și un pateu de pasăre cu dulceață de ardei copt
- Marea pe roți. Drunken Squid. Calamari prăjiți cu sos din piripiri și ardei copți, plus o delicioasă supă de pește cu fructe de mare.
- Al’ceva la prânz. IndiVan. Chifteluțe picante de berbecuț în sos de migdale, Butter Chicken hidratat în sos din piure de roșii, iar la desert croissante ca-n reclame. Pont.
- Vizită la Taqueria și Zelato. Porceală cu tacos și burrito cu porc gătit șase ore. La desert, înghețată de colivă, pâine prăjită și magiun
- Laboratorul gusturilor. Forager. Zbârciogi și păstrăvi de pădure fermentați, NYC pastrami și sfogliatelle cu cremă de urdă, amazake de lămâie și sorbet de rubarbă
- Din năvod, în farfurie. Piaţa de peşte de la Obor. Milacop proaspăt la grătar şi tigaie picantă cu calamari, creveţi şi carne de midii în sos de roşii cu ardei iute
- Jungla cu mâncare. FROG. Cu gura plină de quiche cu sparanghel și gorgonzola, portocalopită, pâine cu burduf și pesto, tort pavlova cu caise & mure, și Punch!
- Am lins farfuria. Băcănia Veche – Delicatese & Grădină. Ragu de miel cu găluște transilvănene, quiche cu hribi și desert choco crush
- Cheese me Up! Topit după sandwichurile cu multă brânză & pulled pork de la Cheese Up și cele mai bune croissante din București: Fika18
- From Buzău with Love. Bucătăria.localfood. Zacuscă cu babic, Hot Pleșcoi, burger cu parizer pane și cremă de zahăr ars cu blat de pandișpan însiropat cu Diplomatico
- Mai pot și Smokăreală! Dezmăț cu brisket fraged de vită black angus cu carolina mustard și tacos cu pulled pork și jalapeno. Brainfreeze cu înghețată de cremă de alune și ciocolată cu migadale prăjite la Gelateria La Romana dal 1947
- Pește așteptări. Am mâncat pentru tine în Delta Dunării storceag, borș de pește, scrumbie la grătar și pepene de baltă
- De dragul gogoșilor delicioase din București. Berliner Donuts și niște street food venezuelean la Pepitos
- Direct de la balamuc. Am mâncat platoul cu draci pe el, de la Boala Copiilor, Luis Stan. Bistro La Minut.
- Turul Murăturilor în București. Trei restaurante celebre cu specific românesc plus tanti Cornelia (de la Rădăuți) din Obor – ep. 1
- Turul Murăturilor în București. Alte trei restaurante celebre cu specific românesc plus dl Georgescu din Piața Domenii – Ep. 2
- C’est Nepal possible! Aditi’s Kitchen. Bucate de poveste cu frații nepalezi și dumplings de aur
- Locul în care ți-a zis maică-ta să nu intri. Maimuca Restaurant. Punk restaurant!
- Aloha, Pokeful! Ca să ajungi în Hawaii, te duci în Dorobanți și faci la dreapta înainte de Petrom
- Anticarne. Verv Kitchen. Incursiune în lumea mâncării fără gluten, cu Snickers vegan, dhal și amaranth
- My real MOM. Trip culinar înnobilat cu o pară umplută cu gorgonzola, burger fabulos și desert desenat cu piure de mango și amaretto
- Unde thai și unde crapă. ISAN Thai Kitchen. Un food truck nestemat care trebuie musai încercat
- Adevăratul gust al Italiei într-un food truck din București. Am mâncat la Pastammore numai buon cibo: Pacherri Amatriciana, un panino con la porchetta, cannoli siciliani
- CozoFest. Aproape toate locurile de unde comanzi cozonaci de Crăciun în București
- Când se mănâncă bine prin cartier în București. Soare și sandwichuri bune, la Fresco Artigianale
- Din dragoste pentru bucate. ARZU a lu’ Mazilique
- Hushimo. Asia din Amzei. Poftă de Tom Yum și vită în sos de stridii
- Restaurantul din București unde plătești doar ingredientele
- Despre oameni și raci. Cum a fost la Taverna Racilor
- Doar gustul contează. Smith Eatery, o bucătărie fascinantă de 9 metri pătrați
- Are balta pește bun. Acasă la Ivan Pescar & Scrumbia Bar. Din apă, în farfurie.
- Sarmale la cornet în București. Via Sarmașina
- Jumi – Juma. RUAL. Primul AproBistro din București
- Umami pastrami în București, la In-House Pastrami & More
- Haleu adevărat, la singura Shandra’ma bucureșteană
- Am mâncat pui de la POPEYES din București. Este zguduitor de la fel ca la ceilalți
- Raclette și vin. Amis de la Fête, microfestivalul de brânză din buricul Bucureștiului
- Blitz n Roll. Brutăria din București cu pinsă la public
- Reper de București. Caracatiță infuzată în ceai negru și ecleruri umplute cu pateu
- Cei mai buni burgeri din România. Câștigătorii Burger Fest și cum dai de ei în București
- Lasciatemi mangiare, sono un bucureșteano. Pasta Del Popolo
- „Înainte era mai bine?” Am mâncat pentru tine la Restaurantul Monte Carlo din Cișmigiu
- În căutarea unui panino italian adevărat în București. Vizită la Tasteataly
- Istorie, bun gust și-un cârnat organic. Experiența noului G.Y.S.T. București
- “Casa Tănase”, restaurantul cu specific nepalez din București botezat in memoriam
- Ghidul gastronomic al Bucureștiului pe care nu l-a cerut nimeni. Partea a II-a | Alte 5 locuri minunate cu mâncare
- Fabergé-ul ouălor fierte: Umami Soft Egg. Lansare Pho Bar Truck, în București, cu supă vietnameză phontastică
- „Asta îi Cosmos!” Festin la Taverna Georgia, primul restaurant cu specific georgian din București
- La bine și la UMAMI Street Food Truck, pe străzile Bucureștiului
- Experiența africană cu supa Okra, Fufu din yam și un lighenaș cu apă. Tribes by Nelz, excentricul african din București unde mănânci cu mâna
- Top 3 cei mai buni burgeri din România, conform Burger Fest 2023, îi găsești în București
- Gluten free și gustos! Arepas Colombianas, în București feat Pimientos de Padrón la preț cinstit
- Cookies and Friends. Cofetăria ascunsă din București pe care trebuie să o încerci
- Cu 33 de lei, mănânci în Obor ca la mama acasă, în Sri Lanka, la Mathara Bath Kade6
- S-a găsit Kokoreç la Galata Midyeci, în București colț cu Istanbul
- Unde găsești cei mai dulci pepeni din București. Studiu de piață în Obor, Moghioroș și Matache
- Toscana te cheamă la ea, pe Victoriei, la Bastoni. Cea mai nouă paninărie italiană din București
- Ce se întâmplă la o degustare de parizer și cum participi la una în București. La desert primești o felie de tort de parizer
- O nouă tradiție giugiuc în București: Halef, cu baklava pe stil nou și cafeluță de specialitate
- Atenție, frige! Bucureștiul are arancini siciliene, la Sfrigola, pe Popa Nan 101
- O mică părere despre De Soi, noul restaurant și hub de gusturi din București
- Cât costă un mic din carne de vită Wagyu, pe care l-am găsit undeva aproape de București
- Într-un București plin de pescobari, fii George’s Fisheries din Prelungirea Ghencea
- Turcești de București, la Duman Oriental Cuisine, cu İşkembe çorbası, sultani locali și Ras Asfour
- Îți umple burta pe bani puțini. Am mâncat 5 feluri cu 110 lei la Kaufland Pop Up Restaurant, în București
- Cu capul în NOR și cu ochii-n farfurie. Mai vinde bine priveliștea în București?
- Turist (la) naive în București. Ecler cu cremă de colivă sau cu muștar de Tecuci, ce alegi?
- Am mâncat printre fumători la B4 Market, București. Un șnițel ok, la preț psihologic
- Am mâncat pentru tine la Guava de iarnă, în “peninsula” Floreasca din București
- Am mâncat cât pentru trei, cu 118 lei, la Târgul de Crăciun București din Piața Constituției
- Ritualul Ruka Izakaya din București și coborâtul drojdierilor în boxă sau cum ne revenim după Crăciun
- Scoate-o pe maică-ta la Sardin, în București, pentru că merită
- Am mâncat pentru tine ciorbă de miel la Garlic Pub, în București, după ce am ascultat Coco Jambo
- Sentimente amestecate la Capriccio, în București, un restaurant colea în cartier
- Cei mai ieftini tacos din București sunt muy deliciosos! La Casa de Tacos, pe la Unirii
- Prinde loc la Condesa, dacă poți! Cum e la cel mai nou bar-restaurant latino american din București
- Cârciuma unde vezi de foarte sus cum întoarce tramvaiul 41. O cină corectă cu soacră-mea la 18 Lounge, cu priveliște panoramică peste București
- Am mâncat la bogați, printre Padroni, la E3 by Entourage, în Bucureștiul cel scumpel
- Mâncare aproape ca la nonna acasă. Italienescul Da Giulio, unde româna e a 2-a limbă vorbită
- Cum e să mănânci “machedonești” la Nishani – A fi sau a nu fi, cel mai nou restaurant cu specific aromân din București
- Singurul loc cu french tacos din București. Furajul perfect pentru serile de Fifa cu băieții, la Tacos Factory
- Un grătărel coreean corect, în Centrul Vechi din București, la Jeonjuu Korean BBQ
- Dezolant! Am mâncat la filiala din București a restaurantului vienez Salm Bräu
- Vis! Am luat salariul și-am mâncat la Bone Restaurant, în București, pentru că viața e prea scurtă ca să nu te răsfeți
- Strașnic de București! Am găsit la Vatra Neamului alinare cu soleancă, borș ucrainean, zeamă moldovenească, plăcinte basarabene și salonul Florin Piersic
- Fericire la Suta de Grame, un loc nou deschis de Dragoș Neacșa în București
- Un altfel de miel la Pot.stories, în București, printre bolizi, politicieni și foști patroni de fotbal
- Nou-nouț! Trei tineri din Teheran și-au deschis senvișărie în București și au botezat-o „BOMBER Sub Sandwich”
- De neratat! Să mâncăm „ca localnicii”, în București: la MoMo sunt găluște nepaleze fabuloase
- Trofeul rămâne la București! Top 3 cei mai buni burgeri din țară, desemnați la BurgerFest 2024 și de când poți comanda la tine acasă burgerul câștigător
- Așa și-așa. Nu m-au cucerit turcii de la Cigeristan cu ficatul de oaie la țepușă, dar e loc în București pentru toată lumea
- Am mâncat la primul restaurant Happy deschis în București de vecinii bulgari. Prețuri puțin piperate, sorcove și mâncare cam sărată
- City break la Călărași alături de Vasile, pentru El Foodadore! Diamantul culinar local renegat de localnici
- Portokalopita și un gyros generos. Noul Greko din București și-a făcut loc printre străduțele de pe lângă Ateneu
- O fugă la „Polen”, turcii de lângă București, cu celebrul döner pe jar, o amandină cât casa și încă ceva
- Legendara pizzerie Interbellico din București trăiește și se numește acum Pizzeria Passione. Da, are aceeași pizza mișto făcută de același om mișto
- ITA Place, un loc subestimat din București, cu panini excelenți și 7 feluri de tiramisu de la două fete minunate
- Bistronomie și potol de simțuri la Mosafir de București, cu ingrediente locale alese, bule și tuneluri secrete
- Blue Margarita e mexicanul ăla vechi din București care adună români, argentinieni, mexicani și brazilieni la un loc
- Un surprinzător popas culinar la Sabatini din Domenii, ca orice bucureștean din pătura de mijloc
- În inima Colentinei se ascunde Grătarul de Allep, cel mai bun restaurant și grătar etnic din București
- Mai există ieftin și bun în București. La “Tata Gigi”, terasa din Militari cu mâncare simplă și bună pentru seri autentice
- Singurul loc din România cu pâine magică libaneză este în București, pe Andronache. Am mâncat Kaake proaspăt de la Choose Cheese
- La Salumeria cu focaccia și delicii italienești în pitoreasca piațetă de care aveam nevoie în București
- M-am îndrăgostit de Ierbar, noul bistro din București care bifează toate căsuțele fericirii
- E posibil ca cel mai gustos Pad Thai din București să fie la Isan Thai Kitchen, pe Regina Elisabeta
- Unde e Zmoke, e gust divin. Un nou restaurant cu afumături își face loc în București
- Bombița vietnameză cu Phở bò și mâncare cinstită de care aveam nevoie în București: Bep Viet
- Singurul restaurant din București cu cârnați Longaniza făcuți de la zero de un venezuelean, plus alte minunății: Scarpetta la Brera
- Minunății savuroase ascunse în micuțul japonez din Floreasca. Răsfăț umami din Bao Buns-urile și supa gyoza de la Tobiko Sushi Fusion
- Am mâncat pentru tine la Tasting Room by Ethic Wine, în București, ca să o faci și tu, pentru că merită
- Nishibo, cel mai nou ramen bar din București, ridică supa asta japoneză la rang de artă
- Alegeri culinare în București: Little Vietnam, cel mai nou restaurant vietnamez cu Pho Bo aproape de casă
- Porții cât China, gust decent și un loc din București care nu îți cere să-l iubești – vestitul Restaurant China Town
- Afacerile de familie care dau gust Bucureștiului. La Bottega dei Sapori, din Cotroceni: pappardelle demențiale cu osso bucco și gustul italian autentic
- Restaurantul din București care vrea doar să-ți astâmpere foamea, fără să te jefuiască. Thai Thai, local nou cu mâncare asiatică
- Noul Petra din Obor pune nostalgia în farfurie și o servește fresh pentru un București mai gustos
- Comoara gastronomică din Berceni, cu carbonara de 10! Restaurantul începutului de an în București este Dieci – Il numero
- Tacos cu birria senzație în Centrul Vechi din București, la Mexikanos, pentru că merităm
- O bodegă nepaleză cu gust autentic în inima Bucureștiului, The Bhanshaghar stinge dorul de acasă
- Injera we trust! Singurul restaurant cu specific etiopian din România este în București. Abyssinia, în Vitan, unde mănânci cu mâna și cu ochii
- Turcii care gătesc pasta fresca pe muzică grecească în centrul Bucureștiului. Pasta Bella, pe Magheru
- Restaurantul de pe Popa Nan care mi-a alinat dorul de Grecia cu pește bun, calamar umplut și bouyourdi: Taverna La Zavat
- Două lumi într-un singur loc din București, în buricul târgului. P+1, restaurant de pe Calea Victoriei
- Burgeri și cartofi aproape fără cusur, în București, la Ramore Fresh Food Lounge
- Cel mai nou bistro mexican din București vine pe axa Ciudad de Mexico – Timișoara. El Maguey e ce trebuie
- Ascuns în văzul lumii, onest și delicios. Înapoi la rădăcini, în Drumul Taberei, la restaurantul vietnamez Chanh Miam Miam
- Massimo, un bucătar italian din Siracuza face magie cu pește din Kavala, într-un restaurant cât o sufragerie, pe lângă Palatul Bragadiru. La Paranza
- Dristor cu aer de Tbilisi! Un prânz delicios la cel de-al doilea restaurant din București cu specific georgian. La Georgia
- Semnează petiția! Vrem Dei Frati și la București, e restaurantul de familie care nu dezamăgește niciodată
Latin Pizza a deschis un loc cu panini în București. La Ricca Focacceria vrea să cucerească Calea Dorobanți, dar mai are de lucru
Atât de nou în București, încât nu apare pe Google Maps. Miel în cocă, Tacos ca la Ciamurlia și alte fandoseli pe care le-am mâncat la noul FASFUD, în Amzei
În Mega și în cabina de vot să nu intri niciodată flămând. Locul din București unde îți astâmperi foamea și nervii: Turkish Grill
Sandvișuri Deli ca la New York de le ții cu două mâini, la noul Molf – Deli & Vinutz, în București
Comoara din Mărginimea Berceniului, acum mai bogată cu un restaurant vietnamez. Pho Ha Noi completează cu succes peisajul gastronomic din București
Slates, cocktailuri și mult gust: MOM a creat un nou loc cool în centrul Bucureștiului. Îl cheamă Perl.
Singurul restaurant chinezesc pe două etaje din România e în București. Panda Restaurant, din galaxia Colentina
Gust și omenie în Drumul Taberei, la Anas Grill, fast food, market și măcelărie, locul care face Bucureștiul mai frumos
Promițător. Noul restaurant din București unde trebuie să-ți duci partenerul de viață: Must Bistro, din Amzei
Cum rezistă una dintre cele mai vechi tratorii din București. Despre Trattoria Roma, cu bune și cu mai puțin bune
Bijuteria Bucureștiului. Pantelimonul petrece toată vara la Terasa Marius, cu șpriț rece la 5 lei, grătare, bârfă și papanași de dimineața până seara
Bucureștiul are un nou local vietnamez: Pho Dee e aproape de Unirii și merită 100% încercat
Nea Yang chinezul gătește minunat la granița dintre Militari și Drumul Taberei, în restaurantul Fu Lin Men din București
Noul The Bagel Bar din București: covrigi ca pe America, cu cașcavea de pe Valea Doftanei și alte nebunii
Cod galben și verde de begălș în București. NY Bagels & Burgers din Floreasca se alătură trendului
Avem shaorma cât antebrațul și gustoasă foc, în București. La Falafilo, frate, în Colentina, „la avion”
Am găsit o alternativă sănătoasă la fast-food, lângă Therme București: Il Tacchino din Corbeanca
Bucureștiul s-a îmbogățit cu niște curry de capră delicios, momo și crănțănele de ciuperci, la noul restaurant nepalez Chautari
Smash Baby și-a deschis kebăbărie în București, pe Enescu. Lick Kebab, cu carne de vițel de lapte și pită artizanală
Între furaj și nostalgie. S-a deschis Sandwich la juma’ de kil la metrou la Mihai Bravu, în București
Fantasticul food truck filipinez de la Muncii. MaPa Asian Fusion va cuceri Bucureștiul
Duminica în familie la Trattoria Garibaldi, „tradițional italian”, cu gust, dar și cu puțin plastic
La Timpuri Noi, un restaurant răsare: Golden Woks, chinezescul din București cu potențial
Unul dintre motivele pentru care Bucureștiul mănâncă mai bine este la Armenească: noul Jasu
Bucureștiul prinde gust! Pe Sevastopol a răsărit un nou restaurant cu specific georgian: Tbiliso Restaurant
Avem „pizdulice de porc” și shoturi cu borș și leuștean în București, la noul restaurant Cambun, în Floreasca
Ieftin și bun în București. Nimeni nu pleacă flămând de la Cetatea din Alep, ridicată-n Colentina
Am găsit în Cișmigiu colțunașii care dau gust Bucureștiului, în noul restaurant DeSoi
S-a deschis Tacos King și am călătorit până în Chiajna după el. Mai exact, până în Militari Residence
Un restaurant superb cucerește Bucureștiul, în zona Kiseleff. Bergamot – Teahouse & Provisions Merchants
Paste și lasagna aproape impecabile, plus un desert de 10 în Timpuri Noi. Gattini Pasta știe ce face