O vorbă din popor zice că în Mega și în cabina de vot să nu intri niciodată flămând și de aceea vreu să-ți zic astăzi despre Turkish Grill, un loc nou cu specialități turcești, numai bun pentru misiunea de astăzi.
Să recunoaștem: dacă intri hămesit în Mega, vei face cumpărături inutile cu duiumul (bani aruncați pe fereastră), iar dacă intri flămând în cabina de vot, adică nervos, vei face cele mai proaste alegeri, care înseamnă bani europeni aruncați pe fereastră.
Să revenim la locul ăsta de potolit foamea și reechilibrat neuronii: Turkish Grill. L-am testat de două ori, la o lună distanță. În cea de a doua vizită am găsit și o surpriză nemaipomenită: prețurile scăzuseră cu 20%. Adică, un Adana Kebap care costa 60 lei, devenise brusc 50. Lucruri rare în vremurile astea. Extrem de rare.
Eu sunt Dragoș și mănânc pentru tine în fiecare săptămână. Mănânc, scot bani din buzunar, pozez, apoi scriu pe bune despre experiența avută. Și-ți mărturisesc un lucru: creierul meu funcționează în buclă: când nu știe încotro s-o ia, trage la un turc cu grătar, lipie făcută pe loc și ceva fript bine pe jar. Iar dacă în zare se-nvârte și niște kokoreç, pentru mine e un DA din oficiu.
La prima vizită n-am avut curaj de kokorec. La a doua am avut, dar n-a mai fost. Furnizorul turc n-a mai adus maț. Îmi pare rău pentru mine, dar am trecut peste.
Am mâncat altceva, și-a fost bine, mai ales că tot ce e în vitrină arată apetisant și proaspăt. Un mare plus îl ia și fântâna sfântului ayran. Nu e metaforă și nici marketing. E literalmente o fântână care pitrocește ayranul ca într-o poveste. Ăsta e probabil cel mai cremos și gustos ayran pe care l-am băut în București.
L-am dat peste cap cu poftă, voleu cum s-ar zice. Problema e una singură: ca să ajungi la Turkish Grill ai nevoie ori de mașină, ori de bicicletă, iar la parcare cel mai sigur e să o lași în parcarea Mega Image de lângă spitalul Enayati.
Meniul Turkish Grill e generos. Vitrinele-s pline cu șișuri lucioase, carnea bine frecată cu mirodenii, frumos înfiptă în frigărui. Lipiile se fac pe loc, oamenii din bucătărie vorbesc turcește între ei, ospătarul e român și foarte amabil. Prețurile? Medii spre mari. Totul e curat, simplu, eficient. Interiorul e cât două containere puse cap la cap, cu lumină albă cam agresivă. 4-5 mese mari, scaune comode, totul utilitar, fără fandoseli. Afară, alte 3 mese cu vedere directă la bulevard, ceea ce înseamnă și la noxe. Dar hei, nu te duci acolo pentru Instagram. Te duci pentru gust.
Porție modestă ca dimensiune, dar carne excelent gătită. Aromă de fum, bulgur bun, salată proaspătă, ardeiul iute regulamentar. Lipia, însă, rece. De ce? Nu știu. Eram singurul client, aveau timp, dar poate nu și cheful necesar.
Carnea e la fel de gustoasă precum Adana de la A la Turca, din Balotești, așa că n-ai cum să dai greș la nivel de gust. Doi de DA. Al treilea lipsește pentru că lipia nu are voie, pur și simplu nu are voie, să fie rece.
Un pide cu de toate: carne de vită și oaie, cașcaval, ardei, roșii și sucuk. Blatul subțire, ușor crocant, perfect copt. Gustul e fix ce trebuie.
E consistent, potrivit pentru două persoane, dar cum eu sunt doar eu, a mers tot în mine. Încă o oportunitate de a mă privi mâine dimineață în oglindă și să-mi spun: „De ce ești gras, Dragoș? DE CE?!” Trei de DA. Fantastic acest pide!
Făcut pe loc. Fierbințel. Brânza din interior se întinde cât vrei tu. Dulce cât trebuie, departe de specialitățile turcești care de obicei sunt necomestibile datorită abundenței de zahăr. Un kunefe cum rar cred că găsești la noi în urbe, cu fistic tocat deasupra. O bucurie mică, dar intensă, cum îi place neveste-mii să zică.
Total: 130 lei
O să mai mănânc aici? Da. Și încă cum.
Poate data viitoare prind și kokorecul.
Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.