Cum rezistă una dintre cele mai vechi tratorii din București de pe strada Mântuleasa. Trattoria Roma, cu bune și cu mai puțin bune
De peste 23 de ani, Trattoria Roma, de pe strada Mântuleasa nr.31, hrănește gurile bucureștenilor care-i trec pragul, încântați foc de preparatele locului. A ajuns la mine sub forma expresiei „nu aș vrea să vă zic despre locul ăsta unde eu și familia mea mâncăm de peste 20 de ani, dar trebuie s-o fac pentru că e bestial”. Eu am mușcat momeala ca un biban care trage și la chei de bicicletă, așa că m-am deplasat per pedes la fața locului pe o ploaie torențială soră cu Sfântul Ilie, de mi-a făcut varză Pumele albe „de Duminică” cumpărate la promoție de pe Fashion Days. Sacrificiile nu se opresc aici. Trattoria Roma este o poveste care începe cu cele mai proaste paste carbonara pe care le-am mâncat vreodată și se termină cu o delicioasă caracatiță la grătar, plus un tiramisu foarte decent. Toate în același loc.
Dacă ai deschis mai târziu internetul, te salut, eu sunt Dragoș și săptămânal trec pragul unui local bucureștean care oferă de-ale gurii. Mănânc, plătesc, pozez și mai apoi scriu pe bune, fără fonfleuri, despre experiența respectivă. Săptămâna asta am fost pe la Armenească, la unul dintre cele mai vechi restaurante cu specific italian, ca să vază și ochiu’ meu cu ce se mănâncă. Ca de obicei, e cu bune și cu mai puțin bune. Dar mai întâi, uite o poză cu bulbucii de pe drum.
Cu cât privești mai mult această imagine, cu atât miroase mai tare a ploaie de vară, asfalt încins și găinaț.
Interior – Exterior Trattoria Roma
Trattoria Roma nu este un restaurant aflat la parterul hotelului Hemingway Residence, pe Strada Mântuleasa nr. 31, ci o capsulă a timpului, blocată în 2002, anul inaugurării. Se prezintă ca un spațiu generos, cu mobilier destul de învechit, scaune acoperite cu piele care prezintă patina timpului, tipic începutului anilor 2000, un acvariu imens în dreptul barului și un televizor de 2 metri agățat de perete. Intrarea în restaurant e un mix de rafturi cu vin și cutii așezate claie peste grămadă. Nu e cel mai apetisant loc din punct de vedere estetic și vizual, dar are mușteriii săi, care-i trec pragul cu religiozitate. Senzația generală e de restaurant tradițional românesc din Buhuși, care mai organizează și câte un botez sau un parastas în weekend. Nu-i vreun loc romantic în care să așezi în genunchi și să-i pui șaiba pe deget alesei inimii tale.
Meniu Trattoria Roma, de pe Mântuleasa
Meniul este variat, cu destule optiuni atât pentru fanii cărnii, cât și pentru vegetarieni. Prețuri normale pentru această perioadă a economiei, cu mici excepții pe ici pe colo. Descrierile preparatelor sunt extrem de succinte. Menționez că aș fi putut alege pasta fresca, așa cum scria în meniu, dar în ziua vizitei mele (luni, 7 iulie), nu s-a putut. A urmat un dialog absolut halucinant cu ospătarul, care mi-a explicat că pastele disponibile sunt doar pene, pentru că „e prea cald”. Când l-am întrebat ce legătură are căldura cu pastele, mi-a comunicat că: „păi, vă dați seama, pe căldura asta, dacă am face și altfel de paste decât pene, ce-ar fi în bucătărie…”. E prima oară când aud că nu se pot face paste de casă din cauza temperaturii ridicate, așa că n-am mai insistat.
Am mâncat pentru tine la Trattoria Roma
Spaghetti alla Carbonara | 42 lei
Conform meniului: spaghete cu ou și bacon. Conform papilelor mele: acest preparat este orice altceva mai puțin carbonara. Un dezastru dal capo al fine. O interpretare lipsită de respect față de un preparat emblematic al Italiei. O glumă aruncată în farfurie sub numele unei legende. S-ar răsuci în mormânt orice nonna din Italia dacă ar afla de existența acestei abominații. Am primit niște pene (al dente, ce-i drept), înecate într-un sos apos, uleios, făcut dintr-un mix de brânză inspidă îndoită cu unt/smântână de gătit (poate chiar ulei?) cu fâșii mici de bacon (mai mult un fel de mușchi de porc) fără nici un gust. De remarcat cele câteva firicele de piper pe deasupra. Despre guanciale corect tras în tigaie sau pecorino nici nu încape vorba, iar sosul, repet, este o glumă. Nota 1/10. Aș vrea să pot spune că exagerez, dar e doar realitatea din farfurie. Cum ar spune dl. consul: „O rușine colosală, fraților!”. Și dacă te bate gândul să-mi atragi atenția că se vede ceva brânză rasă deasupra, te anunț că nici ai n-are nici un gust. Nu e nici parmezan, nici pecorino.
Caracatiță la grătar | 82 de lei
Același restaurant, probabil același bucătar, dar care ar trebui să lase carbonara pentru alții și să se concentreze mai mult pe ceea ce știe să gătească și o face foarte bine: caracatiță la grătar, cu garnitură de cartofi natur. Simplu, elegant, gustos. Am primit un tentacul mărișor de caracatiță, delicios, carne fragedă, cu aromă de grătar. Cartofii neutri, așa cum ar trebui, fără alte mirodenii, ca să nu „ia” din gustul caracatiței. 8/10 nota mea. O caracatiță foarte bună pentru cei 16 euro.
Tiramisu | 24 lei
Ceea ce începuse cu piciorul stâng, aproape dezastruos, s-a transformat treptat într-o experiență plăcută. După caracatița gustoasă de mai sus, a venit acest tiramisu și, surprinzător, mi-a plăcut. Gustul e acolo: bine echilibrat, cu o cafea decentă în pișcoturi și o textură corectă. Dar dacă ești genul care crede că detaliile fac diferența și ai făcut la viața ta niște tiramisu pe acasă, sunt câteva care ridică semne de întrebare. Încep cu aspectul vizual: pișcoturile sunt așezate toate pe orizontală, într-un fel de bloc compact. Nimic greșit neapărat, dar dacă respecți rețeta tradițională, pișcoturile ar trebui să fie așezate „în cruce”. Aici nu-i cazul. Crema e bună, dar… prea albă. Dubios de albă. Ori s-a omis gălbenușul, ori a fost înlocuit cu frișcă (vegetală?), ori pur și simplu s-a preferat o variantă mai „light” și mai safe. Lipsa acelui galben pal din mascarponele clasic amestecat cu ou te face să te întrebi ce ai, de fapt, în farfurie. E corect executat, dar nu e un tiramisu clasic în adevăratul sens al cuvântului. Per total, nu a fost rău deloc. Doar că, dacă e să punem lucrurile la punct, i-aș spune mai degrabă „inspirație de tiramisu” decât tiramisu adevărat. 7/10 nota mea.
Total: 148 lei.
Trattoria Roma cred că poate mult mai mult de atât și rămâne o opțiune viabilă pentru cei din cartier, altfel n-ar fi rezistat atât.
Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.
Poftim și alte locuri pe unde am mai mâncat pentru tine: