Ferice de bercenari și bucureșteni deopotrivă, căci de nici o lună de zile s-a deschis PHO HA NOI, undeva hăt la marginea Berceniului, pe strada Drumul Binelui 41.
Dacă ești din Berceni, nici n-ar trebui să citești până la capăt acest articol. Îi musai să suni și să rezervi o masă ca să-ți cunoști noii vecini puși pe fapte mari, de care vor depinde multe cine și prânzuri în familia ta. Bașca, vietnamezii au și 15% reducere în perioada asta, c-așa vor mușchii lor de vită pho. Colac peste pupăză, desertul e gratuit. Nu știu cât ma ține minunea, eu doar ți-o semnalez.
Salutare și bun venit la “Mănânc pentru tine”. Mă cheamă Dragoș și când nu mănânc, mai gust câte ceva. Scopul meu aici e să colind localurile cu mâncare din București, să plătesc și apoi să dau fuga la calcutaor pentru a descrie pe bune despre experiența trăită.



Interior – Exterior PHO HA NOI
Le-am călcat pragul la final de program, pe o ploaie torențială, un frig enervant pentru o zi de mai și totuși condițiile perfecte pentru o supă pho caldă, aromată, ca la mama ei. Ca să ajungi din București la Pho Ha Noi e o adevărată călătorie, iar dacă pui la socoteală lipsa locurilor de parcare, metroul e cam singura opțiune viabilă. Bei și un șpriț, mănânci relaxat.
Pho Ha Noi e deschis la parterul unui bloc nou, beneficiază de terasă acoperită unde se fumează și un interior destul de spațios, larg, frumos amenajat cu elemente tradiționale, fără să cadă în clasicul kitsch. Toalete fresh, curate sunt iarăși un punct forte. Dincolo de toate, la finalul vizitei (repet, sfârșit de program), am avut parte de o scenă extrem de caldă, care spune multe despre unitatea acestor oameni.
Când a bătut ceasul ora 10 (ora închiderii), au ieșit toți din bucătărie și service (vreo 7-8 oameni, bărbați și femei) și au așezat pe masă un rice cooker plin ochi cu orez, niște castroane mai mărișoare cu vită și ceva sos care mirosea divin. Apoi, în niște boluri mici, și-a pus fiecare câte două linguri de orez, puțin sos, niște vită și au mâncat fericiți în familie, după o zi de osteneală.


Am mâncat pentru tine la Pho Ha Noi
Am intrat la Pho Ha Noi fără așteptări mari, cu gândul să testez o supă vietnameză decentă. Am ieșit de acolo cu stomacul fericit, zâmbetul pe față și dorința de a reveni cândva, chiar dacă e deep Berceni. Cu excepția legumelor cu mango, totul a fost gustos și echilibrat. Am totuși o bilă neagră la capitolul servire: cu excepția desertului, preparatele au venit toate în același timp, ceea ce nu se face. Altfel, nu le pot găsi (alt) nod în papură. Meniul complet, cu prețuri și cantități, îl găsești aici.
Supă de vită (450g) | 29 lei
Ploua infernal și noi consumam pho prin Berceni. Așa ar trebui să îneapă remakeul piesei. Un phở serios: zeamă clară, dar plină de aromă, carne de vită feliată subțire și tăieței din orez care alunecă perfect pe lingură. Muguri de soia, ceapă galbenă, ceapă verde, un pic de coriandru într-un echilibru perfect și fierbinte, excelent pentru o seară ploioasă. E fix genul de supă care-ți face bine și la suflet și la stomac.
Și-am mai mâncat pho în București. Trei de DA de la mine, fără îndoială. 29 lei este porția mică, de 450 de grame și 39 lei varianta de 750 de grame. Recomand să nu “te arunci” la varianta mare. Mai păstrează loc și pentru alte bunătăți, eventual niște scofeturi.



Pachețele de primăvară Hanoi | 3 bucăți, 25 lei
Clasic. Nimic fancy, nimic strident. Doar pachețele prăjite exact cât trebuie, cu un amestec crocant de carne de porc, urechi de lemn și tăieței din soia. Dau senzația de sărmăluțe învelite în foi crocante. Vin cu un sos dulce-picant, suportabil ca intensitate. Dacă nu le comanzi, sigur o să le vrei de la masa vecină. Mi-ar fi plăcut să fie o idee mai suculente, dar poate eram eu prea obosit. Oricum, trei de DA.



Rață în sos de mango | 59 lei
Felii generoase de rață, crocante pe margine, moi la mijloc, aproape de perfecțiune, Dacă nici vietnamezii nu știu cu rața, nu știu cine mai știe. Orezul simplu, clasic, iar legumele înecate într-un sos de mango dulce-acrișor, dar care e cam greu pentru o cină la ora 21:30. Motivul pentru care am ales sosul de mango e pentru că iubesc fructul mango, iar cu ocazia asta am realizat că nu-mi place în alte combinații, indiferent că-s legume sau mango sticky rice. Doi de DA de la mine.



Desert: Gogoșele vietnameze cu susan – cadou de casă | 30 lei în meniu
Le-am cerut și aș fi plătit, evident, pentru ele. Au venit însă ca un cadou la final de masă. Și sunt fix ce trebuie. Culoarea aurie, textura pufoasă, crusta de susan și inima din fasole verde dulceagă, un desert simplu și sincer, care nu te face să te simți prost că mai poți și gogoșele după 3 feluri de mâncare. Nici nu urlă de zahăr, așa că alunecă ușor. Bodaproste, Pho Ha Noi!


Total Pho Ha Noi Berceni: 113 lei
O să mai mănânc aici? Da.
Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.
Poftim și alte locuri pe unde am mai mâncat pentru tine:
- Surprinde-ți Papila – supă thai, sandviș cu rață confiată-n casă, brie, măr tras în unt și desert crème brûlée cu ceai negru
- Smoking Hot Hala Mahala. Coaste de porc afumate la fum de fag, salată de vinete cu ardei kapia, pateu cu untură de rață și desert japonez mochi cu ciocolată și vișine
- La murătura lăudată: Pickles. Sandviș cu brânză și gălbiori murați, supă de scoici cu pește alb, peanut butter brownie
- Cine-a pus Paninaro în drum? Burger cu măduvioară de vită, burger cu creier pane și castraveți ciudați
- Bagă la M.A.T: tacos cu piept de vită afumat și sos macha, tacos cu file de pește crispy și sos cu ardei chipotle, prăjitură de casă cu făină de porumb, sirop de trandafir și fistic. E patatas bravas.
- I like Balls. Chifteluțe de vită cu sos marinara, parmezan, pătrunjel, chiftele de năut cu halloumi, sos de roșii ușor picant, paste și busuioc. Bilă din salam de biscuiți cu vișine și nuci sărate. Plus un ștrudel.
- Molto Buoni e Bravi. Pizza cu salsicce și mozzarella, uneori vegană, alteori cu somon, susan negru, rucola, funghi porcini, formaggi, margherita, multi brânze și farcita din partea casei
- Go GRABit Pastrami Bar & Liberté. Sandwich cu pastramă de vită, hotdog cu fondue de brânză. Desert cu savarine cu alcool, vișine, kirsch și rom
- Ia viața-n piept de pui fraged. Anika Fried Chicken – Crispy Chicken Nuggets în crustă de lapte bătut, Eggplant and Brioche, Mac „n” Cheese și Sticky Toffee Pudding
- Prima oară la Supa Dupa. Papadum, Zuppa Maritata, Philly Cheesesteak and fries, hummus cu ardei copt și edamame, cât și cheesecake cu caramel sărat.
- Am mâncat la Mint & Ivy, pe Victoriei. Shrimp slider cu sos cocktail și micro salată, cât și Gujoane de pui cu sos honey glaze preparat cu 14 ingrediente. La desert, banoffee și tiramisu. Și negresă. Pomană.
- Mâncare ca la mamma mia! La Ciao Niki. Restaurantul. Zuppa di pomodori, mezze maniche rigate all’amatriciana con guanciale, e cheesecake al lime con dulceață de afine
- Ia cu Pâine și Vin! Soba de acasă și Focul Bengal, adică plăcinte de povestit, cât și chec cu lămâie și busuioc, servit cu cremă de mascarpone
- Atenție! RO dog! Sandwichuri românești cu carne la garniță și cârnați de casă, muiate-n Lutică. Desert fancy: Choux cu fructe roșii, vanilie și ciocolată albă, dar și cu bezea
- Brutal Russian Pancakes. Clătite pufoase cu somon afumat, brie, guacamole și roșii uscate, cât și americane cu banane coapte, cremă de ciocolată și rodie
- Un prânz frumos, de la Beautyfood. Ceafă de porc gătită 13 ore, cheesecake cu cremă de mușețel și un pateu de pasăre cu dulceață de ardei copt
- Marea pe roți. Drunken Squid. Calamari prăjiți cu sos din piripiri și ardei copți, plus o delicioasă supă de pește cu fructe de mare.
- Al’ceva la prânz. IndiVan. Chifteluțe picante de berbecuț în sos de migdale, Butter Chicken hidratat în sos din piure de roșii, iar la desert croissante ca-n reclame. Pont.
- Vizită la Taqueria și Zelato. Porceală cu tacos și burrito cu porc gătit șase ore. La desert, înghețată de colivă, pâine prăjită și magiun
- Laboratorul gusturilor. Forager. Zbârciogi și păstrăvi de pădure fermentați, NYC pastrami și sfogliatelle cu cremă de urdă, amazake de lămâie și sorbet de rubarbă
- Din năvod, în farfurie. Piaţa de peşte de la Obor. Milacop proaspăt la grătar şi tigaie picantă cu calamari, creveţi şi carne de midii în sos de roşii cu ardei iute
- Jungla cu mâncare. FROG. Cu gura plină de quiche cu sparanghel și gorgonzola, portocalopită, pâine cu burduf și pesto, tort pavlova cu caise & mure, și Punch!
- Am lins farfuria. Băcănia Veche – Delicatese & Grădină. Ragu de miel cu găluște transilvănene, quiche cu hribi și desert choco crush
- Cheese me Up! Topit după sandwichurile cu multă brânză & pulled pork de la Cheese Up și cele mai bune croissante din București: Fika18
- From Buzău with Love. Bucătăria.localfood. Zacuscă cu babic, Hot Pleșcoi, burger cu parizer pane și cremă de zahăr ars cu blat de pandișpan însiropat cu Diplomatico
- Mai pot și Smokăreală! Dezmăț cu brisket fraged de vită black angus cu carolina mustard și tacos cu pulled pork și jalapeno. Brainfreeze cu înghețată de cremă de alune și ciocolată cu migadale prăjite la Gelateria La Romana dal 1947
- Pește așteptări. Am mâncat pentru tine în Delta Dunării storceag, borș de pește, scrumbie la grătar și pepene de baltă
- De dragul gogoșilor delicioase din București. Berliner Donuts și niște street food venezuelean la Pepitos
- Direct de la balamuc. Am mâncat platoul cu draci pe el, de la Boala Copiilor, Luis Stan. Bistro La Minut.
- Turul Murăturilor în București. Trei restaurante celebre cu specific românesc plus tanti Cornelia (de la Rădăuți) din Obor – ep. 1
- Turul Murăturilor în București. Alte trei restaurante celebre cu specific românesc plus dl Georgescu din Piața Domenii – Ep. 2
- C’est Nepal possible! Aditi’s Kitchen. Bucate de poveste cu frații nepalezi și dumplings de aur
- Locul în care ți-a zis maică-ta să nu intri. Maimuca Restaurant. Punk restaurant!
- Aloha, Pokeful! Ca să ajungi în Hawaii, te duci în Dorobanți și faci la dreapta înainte de Petrom
- Anticarne. Verv Kitchen. Incursiune în lumea mâncării fără gluten, cu Snickers vegan, dhal și amaranth
- My real MOM. Trip culinar înnobilat cu o pară umplută cu gorgonzola, burger fabulos și desert desenat cu piure de mango și amaretto
- Unde thai și unde crapă. ISAN Thai Kitchen. Un food truck nestemat care trebuie musai încercat
- Adevăratul gust al Italiei într-un food truck din București. Am mâncat la Pastammore numai buon cibo: Pacherri Amatriciana, un panino con la porchetta, cannoli siciliani
- CozoFest. Aproape toate locurile de unde comanzi cozonaci de Crăciun în București
- Când se mănâncă bine prin cartier în București. Soare și sandwichuri bune, la Fresco Artigianale
- Din dragoste pentru bucate. ARZU a lu’ Mazilique
- Hushimo. Asia din Amzei. Poftă de Tom Yum și vită în sos de stridii
- Restaurantul din București unde plătești doar ingredientele
- Despre oameni și raci. Cum a fost la Taverna Racilor
- Doar gustul contează. Smith Eatery, o bucătărie fascinantă de 9 metri pătrați
- Are balta pește bun. Acasă la Ivan Pescar & Scrumbia Bar. Din apă, în farfurie.
- Sarmale la cornet în București. Via Sarmașina
- Jumi – Juma. RUAL. Primul AproBistro din București
- Umami pastrami în București, la In-House Pastrami & More
- Haleu adevărat, la singura Shandra’ma bucureșteană
- Am mâncat pui de la POPEYES din București. Este zguduitor de la fel ca la ceilalți
- Raclette și vin. Amis de la Fête, microfestivalul de brânză din buricul Bucureștiului
- Blitz n Roll. Brutăria din București cu pinsă la public
- Reper de București. Caracatiță infuzată în ceai negru și ecleruri umplute cu pateu
- Cei mai buni burgeri din România. Câștigătorii Burger Fest și cum dai de ei în București
- Lasciatemi mangiare, sono un bucureșteano. Pasta Del Popolo
- „Înainte era mai bine?” Am mâncat pentru tine la Restaurantul Monte Carlo din Cișmigiu
- În căutarea unui panino italian adevărat în București. Vizită la Tasteataly
- Istorie, bun gust și-un cârnat organic. Experiența noului G.Y.S.T. București
- “Casa Tănase”, restaurantul cu specific nepalez din București botezat in memoriam
- Ghidul gastronomic al Bucureștiului pe care nu l-a cerut nimeni. Partea a II-a | Alte 5 locuri minunate cu mâncare
- Fabergé-ul ouălor fierte: Umami Soft Egg. Lansare Pho Bar Truck, în București, cu supă vietnameză phontastică
- „Asta îi Cosmos!” Festin la Taverna Georgia, primul restaurant cu specific georgian din București
- La bine și la UMAMI Street Food Truck, pe străzile Bucureștiului
- Experiența africană cu supa Okra, Fufu din yam și un lighenaș cu apă. Tribes by Nelz, excentricul african din București unde mănânci cu mâna
- Top 3 cei mai buni burgeri din România, conform Burger Fest 2023, îi găsești în București
- Gluten free și gustos! Arepas Colombianas, în București feat Pimientos de Padrón la preț cinstit
- Cookies and Friends. Cofetăria ascunsă din București pe care trebuie să o încerci
- Cu 33 de lei, mănânci în Obor ca la mama acasă, în Sri Lanka, la Mathara Bath Kade6
- S-a găsit Kokoreç la Galata Midyeci, în București colț cu Istanbul
- Unde găsești cei mai dulci pepeni din București. Studiu de piață în Obor, Moghioroș și Matache
- Toscana te cheamă la ea, pe Victoriei, la Bastoni. Cea mai nouă paninărie italiană din București
- Ce se întâmplă la o degustare de parizer și cum participi la una în București. La desert primești o felie de tort de parizer
- O nouă tradiție giugiuc în București: Halef, cu baklava pe stil nou și cafeluță de specialitate
- Atenție, frige! Bucureștiul are arancini siciliene, la Sfrigola, pe Popa Nan 101
- O mică părere despre De Soi, noul restaurant și hub de gusturi din București
- Cât costă un mic din carne de vită Wagyu, pe care l-am găsit undeva aproape de București
- Într-un București plin de pescobari, fii George’s Fisheries din Prelungirea Ghencea
- Turcești de București, la Duman Oriental Cuisine, cu İşkembe çorbası, sultani locali și Ras Asfour
- Îți umple burta pe bani puțini. Am mâncat 5 feluri cu 110 lei la Kaufland Pop Up Restaurant, în București
- Cu capul în NOR și cu ochii-n farfurie. Mai vinde bine priveliștea în București?
- Turist (la) naive în București. Ecler cu cremă de colivă sau cu muștar de Tecuci, ce alegi?
- Am mâncat printre fumători la B4 Market, București. Un șnițel ok, la preț psihologic
- Am mâncat pentru tine la Guava de iarnă, în “peninsula” Floreasca din București
- Am mâncat cât pentru trei, cu 118 lei, la Târgul de Crăciun București din Piața Constituției
- Ritualul Ruka Izakaya din București și coborâtul drojdierilor în boxă sau cum ne revenim după Crăciun
- Scoate-o pe maică-ta la Sardin, în București, pentru că merită
- Am mâncat pentru tine ciorbă de miel la Garlic Pub, în București, după ce am ascultat Coco Jambo
- Sentimente amestecate la Capriccio, în București, un restaurant colea în cartier
- Cei mai ieftini tacos din București sunt muy deliciosos! La Casa de Tacos, pe la Unirii
- Prinde loc la Condesa, dacă poți! Cum e la cel mai nou bar-restaurant latino american din București
- Cârciuma unde vezi de foarte sus cum întoarce tramvaiul 41. O cină corectă cu soacră-mea la 18 Lounge, cu priveliște panoramică peste București
- Am mâncat la bogați, printre Padroni, la E3 by Entourage, în Bucureștiul cel scumpel
- Mâncare aproape ca la nonna acasă. Italienescul Da Giulio, unde româna e a 2-a limbă vorbită
- Cum e să mănânci “machedonești” la Nishani – A fi sau a nu fi, cel mai nou restaurant cu specific aromân din București
- Singurul loc cu french tacos din București. Furajul perfect pentru serile de Fifa cu băieții, la Tacos Factory
- Un grătărel coreean corect, în Centrul Vechi din București, la Jeonjuu Korean BBQ
- Dezolant! Am mâncat la filiala din București a restaurantului vienez Salm Bräu
- Vis! Am luat salariul și-am mâncat la Bone Restaurant, în București, pentru că viața e prea scurtă ca să nu te răsfeți
- Strașnic de București! Am găsit la Vatra Neamului alinare cu soleancă, borș ucrainean, zeamă moldovenească, plăcinte basarabene și salonul Florin Piersic
- Fericire la Suta de Grame, un loc nou deschis de Dragoș Neacșa în București
- Un altfel de miel la Pot.stories, în București, printre bolizi, politicieni și foști patroni de fotbal
- Nou-nouț! Trei tineri din Teheran și-au deschis senvișărie în București și au botezat-o „BOMBER Sub Sandwich”
- De neratat! Să mâncăm „ca localnicii”, în București: la MoMo sunt găluște nepaleze fabuloase
- Trofeul rămâne la București! Top 3 cei mai buni burgeri din țară, desemnați la BurgerFest 2024 și de când poți comanda la tine acasă burgerul câștigător
- Așa și-așa. Nu m-au cucerit turcii de la Cigeristan cu ficatul de oaie la țepușă, dar e loc în București pentru toată lumea
- Am mâncat la primul restaurant Happy deschis în București de vecinii bulgari. Prețuri puțin piperate, sorcove și mâncare cam sărată
- City break la Călărași alături de Vasile, pentru El Foodadore! Diamantul culinar local renegat de localnici
- Portokalopita și un gyros generos. Noul Greko din București și-a făcut loc printre străduțele de pe lângă Ateneu
- O fugă la „Polen”, turcii de lângă București, cu celebrul döner pe jar, o amandină cât casa și încă ceva
- Legendara pizzerie Interbellico din București trăiește și se numește acum Pizzeria Passione. Da, are aceeași pizza mișto făcută de același om mișto
- ITA Place, un loc subestimat din București, cu panini excelenți și 7 feluri de tiramisu de la două fete minunate
- Bistronomie și potol de simțuri la Mosafir de București, cu ingrediente locale alese, bule și tuneluri secrete
- Blue Margarita e mexicanul ăla vechi din București care adună români, argentinieni, mexicani și brazilieni la un loc
- Un surprinzător popas culinar la Sabatini din Domenii, ca orice bucureștean din pătura de mijloc
- În inima Colentinei se ascunde Grătarul de Allep, cel mai bun restaurant și grătar etnic din București
- Mai există ieftin și bun în București. La “Tata Gigi”, terasa din Militari cu mâncare simplă și bună pentru seri autentice
- Singurul loc din România cu pâine magică libaneză este în București, pe Andronache. Am mâncat Kaake proaspăt de la Choose Cheese
- La Salumeria cu focaccia și delicii italienești în pitoreasca piațetă de care aveam nevoie în București
- M-am îndrăgostit de Ierbar, noul bistro din București care bifează toate căsuțele fericirii
- E posibil ca cel mai gustos Pad Thai din București să fie la Isan Thai Kitchen, pe Regina Elisabeta
- Unde e Zmoke, e gust divin. Un nou restaurant cu afumături își face loc în București
- Bombița vietnameză cu Phở bò și mâncare cinstită de care aveam nevoie în București: Bep Viet
- Singurul restaurant din București cu cârnați Longaniza făcuți de la zero de un venezuelean, plus alte minunății: Scarpetta la Brera
- Minunății savuroase ascunse în micuțul japonez din Floreasca. Răsfăț umami din Bao Buns-urile și supa gyoza de la Tobiko Sushi Fusion
- Am mâncat pentru tine la Tasting Room by Ethic Wine, în București, ca să o faci și tu, pentru că merită
- Nishibo, cel mai nou ramen bar din București, ridică supa asta japoneză la rang de artă
- Alegeri culinare în București: Little Vietnam, cel mai nou restaurant vietnamez cu Pho Bo aproape de casă
- Porții cât China, gust decent și un loc din București care nu îți cere să-l iubești – vestitul Restaurant China Town
- Afacerile de familie care dau gust Bucureștiului. La Bottega dei Sapori, din Cotroceni: pappardelle demențiale cu osso bucco și gustul italian autentic
- Restaurantul din București care vrea doar să-ți astâmpere foamea, fără să te jefuiască. Thai Thai, local nou cu mâncare asiatică
- Noul Petra din Obor pune nostalgia în farfurie și o servește fresh pentru un București mai gustos
- Comoara gastronomică din Berceni, cu carbonara de 10! Restaurantul începutului de an în București este Dieci – Il numero
- Tacos cu birria senzație în Centrul Vechi din București, la Mexikanos, pentru că merităm
- O bodegă nepaleză cu gust autentic în inima Bucureștiului, The Bhanshaghar stinge dorul de acasă
- Injera we trust! Singurul restaurant cu specific etiopian din România este în București. Abyssinia, în Vitan, unde mănânci cu mâna și cu ochii
- Turcii care gătesc pasta fresca pe muzică grecească în centrul Bucureștiului. Pasta Bella, pe Magheru
- Restaurantul de pe Popa Nan care mi-a alinat dorul de Grecia cu pește bun, calamar umplut și bouyourdi: Taverna La Zavat
- Două lumi într-un singur loc din București, în buricul târgului. P+1, restaurant de pe Calea Victoriei
- Burgeri și cartofi aproape fără cusur, în București, la Ramore Fresh Food Lounge
- Cel mai nou bistro mexican din București vine pe axa Ciudad de Mexico – Timișoara. El Maguey e ce trebuie
- Ascuns în văzul lumii, onest și delicios. Înapoi la rădăcini, în Drumul Taberei, la restaurantul vietnamez Chanh Miam Miam
- Massimo, un bucătar italian din Siracuza face magie cu pește din Kavala, într-un restaurant cât o sufragerie, pe lângă Palatul Bragadiru. La Paranza
- Dristor cu aer de Tbilisi! Un prânz delicios la cel de-al doilea restaurant din București cu specific georgian. La Georgia
- Semnează petiția! Vrem Dei Frati și la București, e restaurantul de familie care nu dezamăgește niciodată
Latin Pizza a deschis un loc cu panini în București. La Ricca Focacceria vrea să cucerească Calea Dorobanți, dar mai are de lucru
Atât de nou în București, încât nu apare pe Google Maps. Miel în cocă, Tacos ca la Ciamurlia și alte fandoseli pe care le-am mâncat la noul FASFUD, în Amzei
În Mega și în cabina de vot să nu intri niciodată flămând. Locul din București unde îți astâmperi foamea și nervii: Turkish Grill
Sandvișuri Deli ca la New York de le ții cu două mâini, la noul Molf – Deli & Vinutz, în București