Peste 2.500 de copii s-au jucat cu echipamentele MAI de Ziua Copilului. FOTO și VIDEO

de:
01 iun. 2015
1 Afișari
Peste 2.500 de copii s-au jucat cu echipamentele MAI de Ziua Copilului. FOTO și VIDEO

De ziua lor, copiii s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea poliţiştilor, care au organizat pentru cei mici concursuri distractive şi le-au oferit dulciuri şi baloane. Peste 2.500 de copii şi părinţi au fost prezenţi la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde au avut ocazia de a interacţiona cu mascaţii şi câinii poliţişti, precum şi să cunoască echipamentele folosite în munca de poliţie.

„Copiii care au venit la MAI s-au bucurat de multe surprize — jandarmii montani au efectuat coborâri în rapel de pe clădirea MAI și exerciții demonstrative, copiii din cadrul CS Dinamo București au prezentat demonstrații de scrimă, gimnastică și karate, iar polițiștii de frontieră au fost instructori pentru un grup de copii învățându-i tehnici de autoapărare”, potrivit Agerpres.

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, le-a încredințate, simbolic, pentru câteva ore, funcții importante în minister copiilor, inclusiv cea de ministru al Afacerilor Interne.

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, copiii şi părinţii au putut să observe îndeaproape echipamentele folosite de Poliţia Română în acţiunile desfăşurate pentru siguranţa cetăţenilor.

Astfel, la standurile amplasate în faţa Ministerului Afacerilor Interne, cei mici au interacţionat cu mascaţii şi cu câinii poliţişti, s-au urcat în maşini moderne şi de epocă, pe motociclete, tricicluri, în ambarcaţiuni, au aflat din ce sunt compuse trusele criminalistice şi cum funcţionează dispozitivele performante de detectare a explozivilor şi de dezamorsare a materialelor pirotrehnice.

Poliţiştii le-au prezentat copiilor şi celor prezenţi la eveniment o expoziţie de uniforme de poliţie, pe care le-au îmbrăcat în diferite perioade ale timpului, precum şi tehnica folosită în prezent şi la începuturile activităţii de poliţie.

Echipele mixte, formate din poliţist-conductor şi câine, i-au încântat pe cei mici cu demonstraţii de prindere şi imobilizare a infractorilor.

Specialiştii criminalişti au prezentat autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului cu tehnică foto-video digitală, trusele specializate şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor categoriilor de urme din câmpul infracţional.

Poliţiştii au explicat cum, cu ajutorul laboratorului mobil, pot descoperi şi ridica amprente sau alte tipuri de urme şi cum sunt realizate portretele robot.

Criminaliştii au prezentat şi ultimul autovehicul intrat în dotarea lor – disaster victims identification mobile forensic unit, cu ajutorul căruia intervin pentru efectuarea cercetării la faţa locului în teren greu accesibil. La standul Institutului Naţional de Criminalistică au fost expuse mulaje din lut ce reprezintă reconstrucţii faciale folosite pentru identificarea unor persoane.

 Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a prezentat „roboţelul pirotehnic”, un dispozitiv performant de detectare a explozivilor şi de dezamorsare a bombelor.

Tot aici, a fost organizată o expoziţie cu dotarea în materie de armament şi echipamente de protecţie a S.I.I.A.S..

De ziua lor, copiii s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea poliţiştilor care au organizat pentru cei mici concursuri distractive şi le-au dat dulciuri şi baloane.

Totodată, o ambarcaţiune folosită de poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi a fost expusă, alături de celelalte mijloace tehnice ale Poliţiei Române.

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi-a prezentat oferta educaţională tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera de poliţist, elevii şcolii fiind, de asemenea, prezenţi în parc alături de viitorii colegi din Poliţia Română.

Cei prezenţi au primit pliante, reviste şi alte materiale promoţionale din care au aflat despre diferite campanii desfăşurate de Poliţia Română pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

Cookies