Ziua pe care dl. Ciucu o așteaptă așa cum așteptăm noi marele câștig la Loto și tramvaiul în stația STB. Încă un pic până la un binemeritat concediu în străinătate 😉

02 iul. 2026
5556 afișări
Ziua pe care dl. Ciucu o așteaptă așa cum așteptăm noi marele câștig la Loto și tramvaiul în stația STB. Încă un pic până la un binemeritat concediu în străinătate 😉
Ziua pe care o așteaptă dl. Ciucu așa cum așteptăm noi marele câștig la Loto și tramvaiul în stația STB. Încă un pic până la un binemeritat concediu în străinătate | Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook

Din fericire, vremea pare că se mai potolește măcar un pic la noi în București, deci sunt șanse mari ca prima zi de concediu să-i tihnească primarului nostru general, care ne-a anunțat ieri, la televizor,  printre considerațiuni despre dezastrul provocat în oraș de o ploaie torențială , că are nevoie de odihnă nu numai fiindcă este și dumnealui om, ci mai cu seamă fiind un om care muncește enorm, de dimineață și până seara:

Am și eu nevoie de concediu, muncesc de dimineața până seara…

(Dacă punem la socoteală și postările pe Facebook despre oraș de la miezul nopții, volumul de muncă va crește considerabil).

Un concediu complicat pentru primarul Ciucu

A fost o perioadă dificilă pentru primarul general al Capitalei, care are de administrat un oraș complicat, care e membru al unui partid unde se duc niște bătălii epice și care este acuzat de DNA de luare de mită și pus sub control judiciar – lucru care i-a afectat deja și cariera politică, deoarece și-a retras candidatura la funcția de unic prim-vicepreședinte al PNL tocmai din cauza acestui necaz.

Deci, sub control judiciar aflându-se, a avut nevoi de aprobare de concediu de la judecători,  iar Tribunalul București a aprobat cererea primarului general al capitalei de a părăsi temporar țara pentru a se odihni.

Dl. Ciucu va merge în concediu în străinătate, în Portugalia, în perioada 3–12 iulie 2026. Deci, de mâine, domnul Ciucu va lipsi din localitate pe motiv de concediu de odihnă.

De ce este acuzat primarul Ciucu

Procurorii DNA susțin că Ciprian Ciucu ar fi primit mită constând în servicii de publicitate și consultanță electorală.  S-ar fi întâmplat anul trecut pe vremea când era primar al Sectorului 6. iar mita ar fi fost folosită în campania electorală pentru PMB.

Sumele destinate acestor servicii ar fi provenit, indirect ,de la oameni de afaceri conectați la o firmă de pariuri și de la un cetățean bulgar. 

În schimbul acestor beneficii, Ciucu ar fi urmat să sprijine un proiect imobiliar din Sectorul 6. primarul general susține, constant, că e cpmplet nevinovat, că „cineva” s-ar fi folosit de numele lui.

Ce s-a mai întâmplat în București în această dimineață

Cookies