ZIUA PĂMÂNTULUI celebrată în Parcul Lumea Copiilor

de:
22 apr. 2014
0 Afișari
ZIUA PĂMÂNTULUI celebrată în Parcul Lumea Copiilor

Astfel, în cadrul programului „Depinde de noi” au fost plantaţi copaci în zona de picnic a parcului, fiind susţinute, totodată, ore de educaţie ecologică, cu participarea copiilor cuprinşi în programul de protecţie socială pe raza Sectorului 4.
Sub genericul „Mama Terra este o fiinţă vie”, discuţiile au vizat importanţa colectării selective a deşeurilor şi procedeele de valorificare a acestora.

După ce au aflat informaţii deosebit de interesante despre cum se pot implica în protejarea mediului înconjurător, micuţii au participat la concursuri şi jocuri interactive pe această temă, cu toţii fiind răsplătiţi cu premii atractive.

„Existenţa sa îngăduie şi existenţa noastră! Să-i urăm cu toţii LA MULŢI ANI! Pământului, care ne creşte pe toţi, ne hrăneşte, tolerează răutăţile unora şi îndură demn suferinţele pe care unii dintre noi, conştient sau nu, i le pricinuim. În special în acest context, merită pe deplin să i se spună, după cum vechile civilizaţii l-au denumit, conştientizând că exact această grijă pe care o are faţă de noi trebuie să ne îndemne să îi întoarcem dragostea şi să ne preocupăm de sănătatea sa” – a declarat primarul Cristian Popescu Piedone.

Cookies