Ziua Metal la Sziget 2012

de:
25 iun. 2012
0 Afișari
Ziua Metal la Sziget 2012

“Ziua Metal” a festivalului  este dedicată concertelor care au loc pe Hungarian Main Stage, în partea de nord a insulei, cu un line-up internaţional ce va încerca să acopere cât mai multe stiluri hard&heavy. Totul, timp de 9 ore, începând cu ora 14.00.

“Ziua Metal” începe cu eroii rock-metal locali, Superbutt, trupă din Budapesta formată din cinci membri cu 5 albume la activ şi turnee în toată Europa. Următorul nume pe scenă este trupa hardcore-punk din California, Ignite, cu piese hard, dar, totuşi, melodice cântate cu mare intensitate.

Apoi vine momentul portughezilor Moonspell, cunoscuţi în toată lumea, care tocmai şi-au lansat cel de-al 9-lea album, intitulat “Alpha Noir / Omega White”, anul acesta în luna aprilie. După ei, e rândul trupei lui Oscar Dronjak: legendara Hammerfall. Ultima dată când au cântat la Sziget a fost în 2007, iar, între timp, au mai scos două albume de studio.

Se ştie că gothic metal de calitate nu se produce doar în ţările nordice. Dovadă sunt italienii Lacuna Coil, care au vândut peste 2 milioane de albume în toată lumea de-a lungul carierei, având mare succes şi în Statele Unite.

Iar noaptea se va încheia cu trupa numărul 1 de black metal a Norvegiei, incredibilii Dimmu Borgir! După 20 de ani petrecuţi pe scenă, aceştia fac parte din elita scenei scandinave, cu albume memorabile şi participări la cele mai importante evenimente ale genului din toată lumea.

Biletul pentru Ziua Metal costă 28 de euro. Atenţie: deţinătorii de bilete cu campare inclusă nu au nevoie de bilet pentru Ziua Metal! Însă deţinătorii de bilete fără campare inclusă vor trebui să achiziţioneze un bilet special pentru această zi.

Mai multe informaţii pe: www.szigetfestival.ro

PARTENERI MEDIA în România: www.szigetfestival.ro/parteneri

Cookies