Ziua Marinei Române 2025 se sărbătorește, tradițional, la Constanța, însă activități au loc și în Bucureșt și în alte orașe din țară. O mulțime de festivități au loc în perioada 11-15 august.
Ziua Marinei Române se sărbătorește an de an la data de 15 August, de Sfânta Mărie Marie (Adormirea Maicii Domnului), iar autoritățile au pregătit și pentru anul acesta o mulțime de activități dedicate tradițiilor marinărești și rolului strategic al Forțelor Navale Române, atât pe litoralul Mării Negre, în Constanța, dar și în București.
Sfânta Maria este considerată protectoarea marinarilor.
Aceasta este ediția cu numărul 123, iar festivități au loc în mai multe orașe din țară, în perioada 11-15 august 2025.
Evenimentele de la Constanța încep în perioada 11 – 13 august 2025, cu o expoziție marinărească ce este organizată pe faleza din fața Comandamentului Flotei, în intervalul orar 18:00 – 21:00. Sunt prezente instituții militare de învățământ, dar sunt prezenți și reprezentanți ai Forțelor Navale, iar debutul oficial are loc luni, 11 august, ora 19:00, cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, potrivit antena3.ro.
Marți, pe 12 august, în intervalul orar 10:00 – 17:00, în portul turistic Tomis, Centrul 39 Scafandri organizează un atelier de scufundări recreaționale, cu participarea câștigătorilor unui concurs online.
Miercuri, 13 august (cu zi de rezervă pe 14 august), are loc repetiția generală pentru spectacolul naval principal. Aceasta se desfășoară în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei, în intervalul orar 10:00 – 12:30.
Ziua de 14 august este dedicată Zilei Recunoștinței, fiind organizată o ceremonie militară și religioasă la Monumentul „Crucea Marinarilor”, începând cu ora 08:30. Tot în aceeași zi, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” va fi lansat albumul „Marea în culorile lui Alexandru Ghinea”, însoțit de o expoziție de pictură marină.
Vineri, 15 august, în intervalul orar 10:00 – 12:30, are loc punctul culminant: Exercițiul naval întrunit FNR 25.10. Participă nave militare, ambarcațiuni, elicoptere și structuri partenere, care vor simula scenarii de apărare pe mare. Seara, în intervalul orar 20:00 – 23:00, marinarii organizează retragerea cu torțe, într-o defilare spectaculoasă în zona falezei și Piața Ovidiu, pe acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale.
În București, marți, la data de 12 august, de la ora 19:00, Muzica Militară a Forțelor Navale susține un concert festiv în Piațeta Băncii Naționale (Strada Lipscani).
Vineri, 15 august, în intervalul orar 09:00 – 10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I”, are loc o ceremonie militară și religioasă în memoria marinarilor căzuți la datorie.
Prima ediție a Zilei Marinei Române a fost organizată în anul 1902, la Constanța, iar începând cu anul 2009, această zi a fost declarată sărbătoare națională.