Ziua Limbii Române, sărbătorită, duminică, în Parcul Titan. INTRAREA LIBERĂ

de:
25 aug. 2015
0 Afișari
Ziua Limbii Române, sărbătorită, duminică, în Parcul Titan. INTRAREA LIBERĂ

„Duminică, 30 august, în Parcul Artelor – Parcul Titan, sărbătorim Ziua Limbii Române! Se împlinesc 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, așa că ediția din acest an îi este dedicată. Parcul se transformă, pentru o zi, în spațiu de lectură și relaxare, dar va găzdui și recitaluri de poezie, două expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul Artelor-Parcul Titan va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

De la ora 11.00, hamacele și balansoarele puse la dispoziție de Centrul Cultural Casa Artelor şi Primăria Sectorului 3 îi așteaptă pe toți cei care vor să își acorde un răgaz pentru citit în parc, dar și să cumpere cărți semnate de autori români, propuse de 10 edituri de prestigiu din România.

De la ora 12.00, începe „Ora de Limba Română”! Scriitorii Doina Ruşti și Ioan Groşan, împreună cu prof. univ. dr. Silviu Angelescu, vor susține ateliere în care vor iniția un dialog deschis cu publicul.

De la ora 18.00, muzica veche românească este adusă în parc de Orchestra MundiColour (solistă Ana Cebotari), care va susține concertul „Limba Noastră”.

De la ora 19.00, pe scenă va urca invitatul special al serii. Actorul Dorel Vişan va recita poezii de Lucian Blaga , acompaniat de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu .

Pe parcursul întregii zile, cei care se vor plimba în Parcul Titan-Parcul Artelor vor putea afla mai multe despre scriitorul Lucian Blaga din expoziția dedicată vieții și operei sale”, anunţă organizatorii, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

O altă expoziție va aduce în parc informații despre istoria Festivalului George Enescu, cu atât mai mult cu cât concertul de deschidere a editiei a XXII-a a evenimentului de anvergură internațională va fi transmis în direct, de la ora 19,30 pe ecranele montate în Parcul Titan-Parcul Artelor.

Intrarea este liberă.

Cookies