Ziua Internațională a Femeii sărbătorită la Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Recital extraordinar de poezie şi muzică

04 mart. 2021
66 Afișari
Ziua Internațională a Femeii sărbătorită la Casa Artelor

Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită la Casa Artelor "Dinu Lipatti" cu recitalul extraordinar de poezie şi muzică din creaţia feminină românească - "Anotimpul feminităţii" - susţinut de actriţa Irina Movilă, violoncelistul Dan Cavassi şi pianista Eliza Puchianu, producţie realizată în premieră absolută.

Ziua Internațională a Femeii sărbătorită la Casa Artelor „Dinu Lipatti”

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită în Salonul de muzică duminică, 7 martie 2021, de la orele 19:00, pentru a celebra împreună Ziua Internațională a Femeii cu Recitalul Extraordinar de poezie și muzică din creația feminină românească – „Anotimpul feminității” – susținut de actrița Irina Movilă, violoncelistul Dan Cavassi și pianista Eliza Puchianu, o producție realizată în Premieră absolută de Casa Lipatti special pentru acest Eveniment.

Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977 printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, celebrând anual la data de 8 martie realizările femeilor, modul în care acestea au influențat și continuă să influențeze lumea, prin viziunea, creația și arta lor.

Dorind să omagieze talentul, grația și sensibilitatea feminină românească, Centrul Cultural Casa Artelor Dinu Lipatti vă oferă în dar această producție în Premieră absolută, realizată după viziunea regizoarei Alice Barb, pe un scenariu creat de actrița Irina Movilă și de violoncelistul Dan Cavassi, ce reunește o selecție de poezii și de compoziții ale unor minunate artiste din toate generațiile.

Recital extraordinar de poezie şi muzică

Astfel, programul conține poezii de Maria Banuș, Nora Iuga, Ana Blandiana, Magda Isanos, Constanța Buzea, Veronica Porumbacu, Otilia Cazimir, Nina Cassian, Saviana Stănescu, îmbrățișate armonios de compozițiile semnate de Carmen Petra Basacopol, Felicia Donceanu, Laura Ana Manzat, Irina Hasnaș, Carmen Cârneci și Laura Manolache, trei dintre aceste compoziții fiind interpretate în Premieră mondială absolută, în prezența autoarelor.

„Așadar, duminică 7 martie 2021, de la orele 19:00, vă invităm să fim împreună din nou în Salonul de muzică al Casei Lipatti, respectând toate măsurile sanitare și de distanțare fizică în vigoare. Salonul va putea fi ocupat în proporție de 30 la sută din capacitate, intrarea la spectacol fiind liberă, numai cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63, până vineri, 5 martie 2021, la orele 16:00.”, au transmis organizatorii pe pagina de Facebook a Casei Artelor Dinu Lipatti.

Conceptul Evenimentului Ziua Internațională a Femeii, Ediția a II-a, aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Cookies