BAZAR

Ziua Imnului Naţional, sărbătorită în Piaţa Tricolorului din Bucureşti

Ceremonia de la Bucureşti s-a desfăşurat, începând cu ora 9.00, în Piaţa Tricolorului, situată în faţa Palatului Cercului Militar Naţional. Aceasta a cuprins o slujbă religioasă şi un spectacol susţinut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române.

Timp de o oră, au fost cântate toate Imnurile naţionale pe care le-a avut România de-a lungul timpului – „Trăiască regele”, „Zdrobite cătuşe”, „Te slăvim, Românie!”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, „Trei culori”, iar spectacolul a fost încheiat prin intonarea Imnului naţional „Deşteaptă-te, române!”, în interpretarea sopranei Carla Muşat, de la Ansamblul Artistic al Armatei.

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie. „Deşteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureşanu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button