Ziua Europei a fost comemorată în Parcul Regele Mihai 1 din Capitală

09 mai 2021
106 afișări
Ziua Europei a fost comemorată în Parcul Regele Mihai 1 din Capitală

Duminică, 9 mai, a avut loc în parcul Regele Mihai I evenimentul organizat de Comisia Europeană cu ocazia Zilei Europei. La eveniment au participat Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, alături de mai mulți lideri ai țării noastre și reprezentanți ai țărilor membre a Uniunii Europene. Potrivit paginii de Facebook a Primăriei, Nicușor Dan a ținut un discurs pe tema Zilei Europei.

La acest eveniment au fost prezenți din partea României Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban și Președintele Senatului, Anca Dragu și ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă. Invitații au depus coroane de flori la monumentul Eroilor Patriei și au oferit declarații cu ocazia Zilei Europei.

„Uniunea Europeană este un succes şi este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se amplifice”, susține Nicușor Dan

Primarul Capitalei a ținut un discurs în care a pus accentul pe importanța pe care o are Uniunea Europeană, pe apropierea dintre membrii Uniunii și pe răspunsul pragmatic dat de organizația continentală în cazul pandemiei și al crizei economice.

„Ziua Europei este sărbătoarea națiunilor europene. 9 mai este răspunsul pragmatic pe care națiunile europene și l-au dat imediat după război și s-a dovedit a fi calea către succes.
Fac parte din generația acelor români care își doreau, la începutul anilor 90’, ca România să intre în UE, să intre în NATO, ca valorile pe care societatea românească le cultivă să fie aliniate cu cele europene și cu cele euro-atlantice și sunt foarte bucuros să fiu azi aici, în acest cadru, în care România este parte a UE și, deci, parte a acestor valori.
Chiar dacă ne confruntăm şi cu provocări, există între cetățenii UE, ai Bucureștiului și ai României, dorința puternică de a continua și a îmbunătăți acest proiect care a adus bunăstare, democrație şi pace.
Am văzut, chiar în ultimul an, răspunsul pragmatic pe care Uniunea Europeană a știut să-l dea la provocarea pandemică pe care a trebuit să o treacă; vedem răspunsul pragmatic pe care Uniunea Europeană este gata să îl dea la criza economică generată de criza sanitară.
Deci chiar prin faptul că există dorința multor țări europene de a se alătura acestui proiect politic, Uniunea Europeană este un succes și este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se ampifice.
Să ne bucurăm de Ziua Europei și să fim cu toții responsabili pentru viitorul Europei și al națiunilor europene”, a declarat Nicușor Dan, potrivit paginii de Facebook a Primăriei Capitalei

9 Mai, o zi cu triplă semnificație

Data de 9 mai este una extrem de importantă de-a lungul istoriei țării noastre. Înainte de toate, prima semnificație se leagă de anul 1877, în acea zi fiind rostită de către Mihail Kogălniceanu Declarația de Independență a României, actul care punea definitiv țara noastră pe harta Europei, potrivit gândul.ro.

Tot pe data de 9 mai se serbează Ziua Victoriei, care marchează semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei din anul 1945. Acea zi a marcat sfârșitul celui mai sângeros război din toate timpurile – Al Doilea Război Mondial, conflagrație soldată cu nu mai puțin de 75 de milioane de morți la nivel global.

Nu în ultimul rând, 9 mai reprezintă Ziua Europei, ziua când a fost pronunţată „Declaraţia Schuman”. Într-un discurs ţinut la Paris în 1950, ministrul de atunci al afacerilor externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Ziua Europei se sărbătorește anual din 1985, când acest eveniment a fost instituit în cadrul Consiliului European de la Milano.

Cookies