ÎN BUCUREȘTI

Ziua Europei 9 mai. Evenimente în București dedicate acestei zile

Ziua Europei 9 mai. Astăzi este sărbătorită o zi cu o semnificaţie importantă atât pentru România, cât şi pentru Europa. Se celebrează 71 de ani de la ceea ce avea să devină Comunitatea Europeană, dar și ziua în care România şi-a proclamat independenţa, acum 144 de ani.

Ziua Europei 9 mai. Anul acesta se împlinesc 71 de ani de la declaraţia istorică a lui Robert Schuman care, în 1950, la 5 ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub egida unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda.

La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută sub numele de Piaţa Comună, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcţie europeană i s-a alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria, în 2007, Bulgaria şi România şi în 2013, Croaţia.

Decizia privind instituirea Zilei Europei în data de 9 mai a fost luată în 1985, în cadrul Consiliului European de la Milano.

Cum este sărbătorită Ziua Europei 9 mai în România

În România se vor organiza astăzi spectacole, concerte sau expoziţii.

Pe Platforma EU – Privesc.eu va fi difuzat concertul extraordinar al Orchestrei Române de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal, Cristian Măcelaru şi David Crescenzi. Programul concertului include lucrări de Sabin Pautza, Constantin Dimitrescu, Gioachino Rossini, W.A. Mozart şi Ludwig van Beethoven.

Opera Naţională Română din Timişoara organizează duminică, 9 mai 2021, începând cu ora 19.00, în Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă din Timişoara, recitalul de lieduri „Cânt şi cuvânt în romantism II” în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi cu Muzeul Naţional de Artă din Timişoara. Solişti sunt messo soprana Gabriela Varvari, tenorul Cosmin Ifrim şi basul Alexandru Moisiuc, la pian Angela Balici şi Traian Moldovan.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român are programat, cu această ocazie, finisajul expoziţiei „Interferenţe balcanice”, în sala Acavariu. Expoziţia reuneşte 42 de artişti din România, Bulgaria şi Grecia, ţări aparţinând Europei şi regiunii balcanice, creând astfel, dincolo de punţi culturale, o nouă stare de normalitate în această perioadă dificilă. Se încearcă promovarea, în noul context cultural, a unei arii extrem de largi de trăsături specifice, mentalităţi, obiceiuri, apartenenţe culturale şi civilizaţionale, care integrează interculturalitatea balcanică.

Cinefilii sunt aşteptaţi să vizioneze la Cinema Muzeul Ţăranului, începând cu ora 19.00:

Duminică, 9 mai: „Încă un rând” (Regie: Thomas Vinterberg, 2020, Danemarca, comedie/dramă, 115′, Nerecomandat copiilor sub 15 ani (N-15), Distribuitor: Bad Unicorn).

Ceremonii militare în Bucureşti. Participă Ministrul Apărării

Românii sărbătoresc astăzi și 144 de ani de la Proclamarea Independenței.

”Ceremonia militară şi religioasă de depunere de coroane, jerbe şi buchete de flori cu prilejul aniversării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene va avea loc duminică, 9 mai, începând cu ora 9.00, la monumentul Eroilor Patriei de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă”, a transmis MInisterul Apărării Naţionale.

Concert organizat la Roma

Muzeul Naţional Bran în colaborare cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Bran, va susţine cu ocazia Zilei Europei o prezentare online la Liceul „Sextil Puşcariu” din Bran, cu tema „Regele Carol al României, personalitate marcantă a Europei, în contextul declarării independenţei de stat a României”.

Muzeul Naţional Peleş va organiza pentru elevii Colegiului „Mihail Cantacuzino” din oraşul Sinaia, în cadrul proiectului „Regii şi Reginele României”, prelegerea outdoor „Regele Mihai I şi contribuţia sa la victoria Aliaţilor (1944 – 1945)”. Prelegerea îşi propune ilustrarea rolului activ al ultimului suveran al României în scurtarea celui de-Al doilea Război Mondial, fapt care a dus la victoria finală asupra Germaniei naziste.

Concertul „Enescu, Mozart, Beethoven. Concert pentru Europa” este organizat de Academia din Romania în Roma, în parteneriat cu Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti, Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov, Radio România Muzical, Vibrate Festival Braşov şi Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma şi cu patronajul Ambasadei României în Italia, Reprezentanţei Comisiei Europene în Italia şi al Primăriei oraşului Roma. Evenimentul va fi transmis online duminică, 9 mai 2021, ora 19:00 (ora 20:00 – ora României) pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma şi-i va avea ca invitaţi pe violonistul Vlad Maistrovici şi pianista Diana Ionescu.

Violonistul Alexandru Tomescu va cânta la Maratonul de Vaccinare

De Ziua Europei, violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Sînziana Mircea vor concerta duminică la centrul de vaccinare deschis în incinta Bibliotecii Naţionale a României.

Alexandru Tomescu, cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de patrimoniu, şi Sînziana Mircea vor intepreta, de la ora 16:00, lucrări de Johann Sebastian Bach, Fritz Kreisler, C. Saint Saens, Ciprian Porumbescu şi Constantin Dimitrescu.

Programul artistic va avea o durată de 40 de minute.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button