Când mergem pe munte este necesar să avem nu doar o condiție fizică bună, dar și provizii și alte obiecte ce ne-ar putea fi necesare în situații de urgență. Ultimele 24 de ore au fost extrem de încărcate pentru Salvamont, aceștia primind peste 30 de apeluri de la oameni ce aveau nevoie de ajutor.
Echipele speciale de salvatori au fost extrem de solicitate ieri, astfel că ziua de Crăciun plină pentru Salvamont. În urma numeroaselor apelurilor făcute către aceștia, au fost salvate 40 de persoane. Solicitările de ajutor au venit din toată țara.
În ultimele 24 de ore, au fost făcute 34 de apeluri, către Dispeceratul Național Salvamont. Prin aceste apeluri era solicitată intervenția de urgența a salvatorilor montani. Cele mai multe dintre intervențiile echipajelor de salvamontiști au fost în Bușteni și Lupeni:
Iată lista apelurilor făcute de cei aflați în situații critice către Salvamont:
În urma acestor apeluri au fost salvate 40 de persoane, dintre care 18 au fost predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD. Aceștia au primi îngrijiri medicale sau au fost transportați la spitalele din apropiere.
În această perioadă, peste 600 de salvatori montani sunt la datorie în bazele de intervenție din țară și pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare. Aceștia sunt pregătiți să sară în ajutorul celor ce ajung în situații riscante. Numărul acestora a fost suplimentat deoarece fluxul de turiști din aceste zile este unul mare. Aceștia au primit și apeluri prin care oameni solicitau informații despre domeniile schiabile și traseele turistice montane.
Turiștilor le este recomandat să verifice starea meteo înainte de a se aventura pe munte și să fie atenți la codurile ce sunt emise de ANM. Cei ce merg în drumeții în această perioadă trebuie să fie atenți să nu îi prindă noaptea pe munte și să aibă cu ei provizii pentru cazuri extreme.