UPDATE ora 17:47 Primarul general rămâne sub control judiciar.
UPDATE ora 09:35 – După mai bine de o oră, primarul general a ieșit de la Tribunalul București, unde se judecă azi cererea sa de scoatere de sub control judiciar, măsură decisă de DNA în dosarul în care Ciprian Ciucu este acuzat de luare de mită.
La ieșire, așa cum se întâmplă de ani de zile în astfel de situații, l-a împresurat o armată de jurnaliști, însoțiți de întrebările lor.
Primarul general nu a dorit să comenteze și, când a simțit că spațiul vital i-a fost inadmisibil încălcat, a semi-răbufnit.
În acest moment, mă simt puțin agresat.
Primarul general al capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns dis-de-dimineață, adică pe la 8 și un pic, la Tribunalul București, acolo unde azi se judecă contestația sa la măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită.
Procurorii anticorupție îl acuză pe primarul liberal al Capitalei că, în timpul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei, în perioada noiembrie – decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate şi consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizaţți şi a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
Ar fi semnat aceste documente în calitatea de atunci a domniei sale, anume aceea de primar al Sectorului 6.
Săptămână trecută – joi, 18 iunie – primarul Ciucu a fost chemat la DNA, unde i s-a adus la conoștință acuzația de luare de mită, iar la sfârșitul audierilor a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, alături de trei oameni de afaceri.
E o măsură din care decurg mai multe obligații pentru Ciprian Ciucu:
În prima sa reacție, dl Ciucu ne spunea că ziua la DNA a fost ” o zi ciudată” pentru domnia sa, care n-a mai pățit așa ceva niciodată.
S-a declarat nevinovat, uimit și frustrat:
Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat.
Despre acuzațiile de de luare de mită, a zis că „se pare că niște persoane s-au folosit de numele său” și „s-ar fi cerut niște sume în numele său” în campania electorală de anul trecut.
Primarul Ciucu a mai declarat că „acuzațiile pică prost, într-un context prost”:
Am enorm de mult de lucru la primărie și acum, cu acest dosar, voi avea de cărat după mine, probabil un an, doi sau trei, niște acuzații pe care va trebui să le demontez și un proces obositor și sâcâitor. Sper să scap cât mai repede de acestă tinichea.
Nu numai la PMB are treabă domnul Ciucu, avea și la PNL. La congresul extraordinar de duminica trecută, urma să candideze pentru poziția de unic nr. 2 în PNL, unică mână dreaptă a liderului Ilie Bolojan: de prim-vicepreședinte.
Din cauza „tinichelei”, și-a anunțat pe internet retragerea din cursă:
Am primit propunerea din partea colegilor mei de a candida pentru poziția de Prim-vicepresedinte al PNL, fiind asigurat de o largă susținere din partea lor. Din cauza dosarului deschis săptămâna aceasta pe numele meu, nu vreau să îi pun în situația de a avea un Prim-vicepresedinte urmărit penal. PNL trebuie să aibă o conduită ireproșabilă pentru a recâștiga încrederea românilor și să nu i se arunce permanent în față situația mea. Știm cum fac ei.