Zile libere, de doliu, pentru angajații de la Adăpostul Speranța cărora le moare cățelul de acasă. Fundația vrea „să inspire și alți angajatori”

12 nov. 2025
336 afișări
Zile libere, de doliu, pentru angajații de la Adăpostul Speranța cărora le moare cățelul de acasă. Fundația vrea
Zile libere, de doliu, pentru angajații de la Adăpostul Speranța cărora le moare cățelul de acasă. Fundația vrea "să inspire și alți angajatori" / Sursa foto: Freepik

Fundația Adăpostul Speranța le va acorda angajaților săi câte două zile libere pentru doliu, în cazul nefericit al decesului câinilor care fac parte din familiile lor.

Această măsură este menită să-i inspire și pe alți angajatori din România pentru că la noi în țară nu există încă o astfel de prevedere în lege.

Noi zilele libere primite de angajații fundației Adăpostul Speranța

Fundația Adăpostul Speranța va acorda două zile libere pentru doliu, în cazul în care animăluțul de companie al lor decedează.

Măsură este menită să-i inspire și pe alți angajatori din România deoarece la noi în țară nu există încă o astfel de prevedere în lege, se aratî într-un comunicat de presă emis de fundație.

Fundația a subliniat că pierderea unui câine poate produce la fel de multă suferință în familie la fel ca pierderea altor membri.

Câinii sunt cei mai fideli și mai buni prieteni pe care unii oameni îi au o viață întreagă. Mai ales pentru angajații noștri, câinii sunt membri ai familiei.

Atunci când moare cel care ne-a adus atât de multe bucurii și care ne-a fost alături în orice moment, suntem devastați.

De aceea ne-am gândit să le oferim această formă de respect față de câinele lor și această posibilitate de a-și lua rămas bun așa cum se cuvine, a declarat Anca Tomescu, director Adăpostul Speranța.

Fundația oficializează această prevedere și o va introduce și în contractul de muncă. Scopul acestei inițiative este de a transmite un mesaj în sprijinul unei societăți mai prietenoase cu animalele de companie.

Credem în puterea exemplului și sperăm să urmeze și alți angajatori care să ia astfel de măsuri, dacă nu au făcut-o deja.

Sunt în curând 25 de ani de când există adăpostul și au fost inevitabil momente când colegii au pierdut un membru al familiei.

Noi oferim această perioadă de reculegere și în cazul animalul lor de companie, a mai transmis Anca Tomescu.

Cum va fi introdusă această măsură

Reprezentanții fundației au explicat că această măsura poate fi introdusă din punct de vedere contractual doar pentru câini microcipați, care sunt trecuți în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân (RECS).

În felul acesta se poate face dovada identității stăpânului. De altfel, potrivit legii, toți proprietarii de câini sunt obligați să-i înregistreze în RECS.

De asemenea, angajatul va trebui să aducă o dovadă, un act care să ateste decesul animalului și înhumarea lui corespunzătoare.

Totodată, fundația se oferă să acopere costurile de înhumare.

Ne dorim să elaborăm această inițiativă într-o formă cât ușor de implementat din punct de vedere legal, astfel încât ea să fie un exemplu și pentru alți angajatori din România. Desigur că noi, în echipa noastră, care acum numără peste 20 de persoane, știm ce căței au colegii acasă, știm unde bat inimile lor. Personal am trecut prin câteva astfel de momente, având în permanență suflete salvate în familia noastră. Ai nevoie de câteva zile doar pentru a încerca să te pui din nou pe picioare, au transmis reprezentanții.

La noi în țară, dar și în multe alte țări europene, când survine decesul unui animal de companie, angajatul are doar posibilitatea legală de a-și lua concediu medical sau fără plată.

Este o măsură la discreția angajatorului. Unele companii mari ale lumii au introdus-o ca parte din politica lor privind beneficiile oferite angajaților.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies