Cristian Cioacă, condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare. DECIZIE DEFINITIVĂ

de:
18 iun. 2014
0 Afișari
Cristian Cioacă, condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare. DECIZIE DEFINITIVĂ

Cristian Cioacă a fost dus de poliţiştii de la IPJ Argeş la Penitenciarul Colibaşi, unde a ajuns în jurul orei 18.30. El urmează să stea în carantină timp de 21 de zile, conform procedurilor, urmând să îi fie stabilit regimul de detenţie. Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, în dosarul în care este acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, conform Realitatea TV. Decizia este definitivă.

Imediat după anunţarea sentinţei, mama Elodiei Ghinescu a declarat că nu este mulţumită de decizia judecătorilor. „Sunt nemulţumită că i s-a dat foarte puţin. Pentru mine 15 ani nu înseamnă nimic, mai bine l-ar fi lăsat în libertate. Mi-am pierdut copilul. Foarte puţin i s-a dat. Nu are cum sa fie mulţumirea cum trebuie pentru că i s-a dat foarte puţin”, a declarat mama Elodiei la România TV.

Curtea de Apel Piteşti, care miercuri după amiază s-a pronunţat definitiv în acest dosar, a schimbat încadrarea juridică a faptei din „omor” în „lovituri cauzatoare de moarte”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cristian Cioacă va plăti 150.000 de euro mamei Elodiei Ghinescu, 100.000 de euro pentru fratele acesteia și 130.000 de euro pentru copil.

Decizia finală a fost luată de Curtea de Apel Piteşti, după ce în primă instanţă Cioacă a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, scrie jurnalul.ro.

Până acum, la instanţa inferioară, Cristian Cioacă nu a reuşit să-şi probeze nevinovăţia. Prima fază a procesului s-a încheiat cu o condamnare la 21 de ani de închisoare.

A fost primul caz cu o asemenea sentinţă în lipsa a două probe esenţiale: cadavrul şi mărturia inculpatului. În plus, la condamnarea de 21 de ani s-a adăugat şi un spor de pedeapă de un an, precum şi doi ani de închisoare pentru profanare de morminte.

Decizia a fost atacată însă cu apel iar noua sentinţă a fost dată miercuri.

Cookies