Zi decisivă în primul proces pentru crime de război din Ucraina. Rusul de 21 de ani acuzat că a împușcat un civil pe bicicletă își află azi sentința | VIDEO

23 mai 2022
198 Afișari
Zi decisivă în primul proces pentru crime de război din Ucraina. Rusul de 21 de ani acuzat că a împușcat un civil pe bicicletă își află azi sentința | VIDEO
Zi decisivă în primul proces pentru crime de război din Ucraina | sursa foto: captură video The Guardian

UPDATE: Judecătorii de la Kiev au decis: închisoare pe viață pentru soldatul judecat în primul proces de crime de război din Ucraina invadată de Rusia.

Știrea inițială:

Astăzi este ziua verdictului în primul proces pentru crime de război în Ucraina, scrie  The Guardian. IUn complet de judecători de la Kiev urmează să decidă  soarta sergentului rus Vadim Shishimarin. 

Soldatul rus acuzat de crime de război: Îmi pare rău, n-am vrut să ucid

Este vorba despre tânărul de 21 de ani din Siberia, care  a recunoscut că a ucis un civil neînarmat de 62 de ani în primele etape ale invaziei Rusiei în Ucraina.

Vadim Shishimarin a declarat, în fața instanței, din cubul de sticlă în care a fost pus în timpul procesului, că era presat și stresat și că n-a vrut să ucidă:

Eram nervos din cauza a ceea ce se întâmplă. Nu am vrut să ucid. Îmi pare sincer și cu adevărat rău. Nu am vrut să se întâmple asta, nu am vrut să fiu acolo, dar s-a întâmplat. Aș dori să îmi cer scuze încă o dată. Și voi accepta toate măsurile de pedeapsă care îmi vor fi date

Primul proces pentru crime de război din Ucraina | VIDEO

Avocatul lui Vadim Shishimarin. a pledat pentru achitarea clientului său. El le-a spus judecătorilor că soldatul rus a executat ceea ce el a perceput ca fiind un ordin direct, un ordin pe care inițial nu l-a respectat.

Pe de altă parte, procurorii de la Kiev au cerut o condamnare pe viață. Acuzatorii ucraineni consideră că sergentul rus era  „perfect conștient” că executa un „ordin criminal”.

Săptămâna trecută, Shishimarin a pledat vinovat pentru că a împușcat un civil ucrainean neînarmat și a spus că va accepta orice pedeapsă va primi. 

A făcut declarația în a treia zi a procesului, după ce, cu o zi înainte, i-a cerut iertare văduvei bărbatului pe care l-a ucis.

Shishimarin provine dintr-o regiune  de sud-est a Rusiei și a fost comandant într-o divizie rusească  de tancuri.

 

Cookies