Zgomot – o lume în care aproape doar ne dăm cu părerea

Zilele acestea m-a preocupat în mod deosebit o temă destul de complicată: certitudinea. Sunt convins că avem cu toții nevoie de tot felul de certitudini pentru a trece prin viață și pentru a ne bucura de un soi de ordine fundamentală, dar încrederea asta mult prea puternică în ce știm s-ar putea să stea la baza marilor conflicte dintre noi. Am strâns în acest articol câteva motive pentru care să ai certitudini e mai degrabă o formă de înfumurare decât de siguranță de sine.

Lucruri 100% sigure în acest Univers nu prea există

Cunoaștem, de fapt, foarte puține aspecte ale realității despre care să știm fără nicio îndoială că sunt exact așa cum le descriem teoretic. La anumite altitudini nici apa nu mai fierbe la 100 de grade Celsius. Fizica lui Newton e depășită de fizica lui Einstein. Felurile de a sistematiza și structura datele științifice pornesc tot de la niște supoziții. Eu nu spun aici că n-are sens să ne încredem în știință sau că e inutil să mai învățăm ceva pentru că totul e aproximativ, dar spun că nu strică un pic de smerenie, chiar și când vorbim de axiome și teorii.  

Aroganța e soră cu ignoranța

Poate v-ați gândit până acum că aroganța e un fel de simbol oficial al oamenilor extrem de inteligenți care își permit să se comporte de orice manieră vor ei pentru că știu tot ce mișcă și pentru că în lumea lor din sfere înalte se uită cu milă la plebea de la picioarele lor. Ei bine, nu e chiar așa. Oamenii aroganți sunt cel mult ”școliți”, poleiți cu diplome (sau nu), dar nu sunt chiar definiția inteligenței. În primul rând, pentru că inteligența nu înseamnă doar cultură generală, ci o îmbinare armonioasă între IQ, EQ și SQ – inteligență cognitivă, emoțională și, respectiv, socială.

Cum am învățat și eu de la un mare geniu extrem de modest, Jose Saramago, inteligența ar trebui mereu să inspire și niciodată să umilească. Și că tot vorbeam de IQ – Alfred Binet, creatorul testului IQ, a inventat acest instrument de măsurare a inteligenței tocmai pentru a dovedi că ale noastre capacități cognitive pot fi îmbunătățite, nu pentru a-i pune pe oameni în categorii  inamovibile. Îl citez: ”Prin practică, efort, și mai importantă ca oricare, autodisciplină, ne putem crește atenția, memoria, judecata și chiar să devenim cu adevărat mai inteligenți decât eram înainte.” 

Ce știm până la acest moment este că, pentru a ne descurca în viață,  IQ-ul trebuie să fie suficient – un scor în jur de 100 ne asigură de faptul că suntem capabili de aproape orice pentru a duce o viață normală și liniștită. Mult mai importantă în ecuația succesului nostru în viață este inteligența emoțională – probabil cel mai discutat aspect din ultimii ani  – și acest lucru se datorează faptului că EQ măsoară aspecte legate de responsabilitate, independență, încredere în sine și percepție asupra fericirii personale – adică fix aspectele despre care Binet spunea că sunt motorul prin care ne putem crește și IQ-ul. O concluzie foarte simplă: nu există oameni proști și oameni deștepți, există învățăcei și non-învățăcei.

Valori, nu adevăruri

Poate că multe dintre lucrurile care ne produc dureri de cap se desprind și din faptul că spunem mai des ”știu” decât ”cred”, că spunem ”este” decât ”poate fi”. Reiau ideea inițială – ne-ar fi greu să începem cu toții de mâine să vorbim la modul condițional, ar fi confuz și ne-ar da un sentiment și mai mare de nesiguranță, dar atunci când încercăm să-i facem pe ceilalți să ne asculte și să fie mai aproape de noi, sunt convins (ups) că ar merita încercată o versiune în care nu le mai dăm sfaturi din marea noastră experiență de viață perfect adevărată, ci le-am expune moduri prin care ne-am ghidat în viață pornind de la valorile noastre.

Acest ”cum” îi oferă fiecărui om șansa de a se gândi în ce fel își poate exprima propriile valori, în loc să-l încorseteze într-un ”ce” care îți aparține doar ție și s-ar putea să nu-l ajute cu nimic pe el (șansele să fiți într-atât de asemănători ca să aveți fix aceleași experiențe sunt infime). Cum foarte frumos spune David Brooks, scriitor pe teme de etică și moralitate: ”Cu toții am crescut într-o ecologie morală sau alta. Cu toții creăm microculturi în jurul nostru prin felul în care ne conducem viața și prin energia pe care o transmitem celor din jur. Una dintre cele mai mari moșteniri pe care o poate lăsa o persoană este o ecologie morală – un sistem de credințe și comportamente care trăiește după ce ea moare.”

Avem o gândire vulnerabilă

Se spune că putem avea două tipuri de convingeri – funcționale și disfuncționale – și două tipuri de informații: nebiasate și biasate. Biasul cognitiv a devenit o temă extrem de populară al cărei domeniu de studiu este economia comportamentală. Cea mai faimoasă lucrare pe această temă este Gândire rapidă, gândire lentă a laureatului premiului Nobel pentru Economie, Daniel Kahneman – carte fundamentală pentru cei care vor să exploreze aspectele care ne pot influența gândirea și care ne pot produce erori de percepție și cadre de referință eronate (biasuri). 

Recent, acum câteva luni, Kahneman în colaborare cu alți doi cercetători, au mai publicat o carte intitulată ”Zgomot – O slăbiciune în judecata umană”. Această ”gălăgie cognitivă” se referă la faptul că pe o temă dată, mai mulți oameni (cu aceeași educație și competență) ajung să aibă opinii complet diferite. Problema este că opiniile lor se transformă în decizii care influențează viețile altor oameni. De exemplu, în 1974, judecătorul Marvin Frankel a făcut un studiu cu 50 de judecători din SUA prin care a demonstrat că norma în alegerea unei sentințe este lipsa consensului. Când cei 50 de judecători au fost puși să judece individual pedeapsa pentru același dealer de heroină, sentințele lor au variat între de la un an de închisoare până la zece ani de închisoare. O diferență de 9 ani între cel mai indulgent și cel mai aspru judecător este colosală, ceea ce înseamnă că este o judecată ”zgomotoasă”, ca să nu-i spunem găunoasă, de-a dreptul, pe românește. Versiunea englezească a cărții are 450 de pagini, ceea ce înseamnă că dacă vă interesează subiectul o să descoperiți sute de exemple de ”zgomot” de la judecători, medici, brokeri de investiții și tot felul de alți experți care se bazează pe știință în analizele lor. Vedem, prin urmare, că certitudinile, încă o dată se dovedesc a fi disfuncționale și că toți oamenii au o gândire vulnerabilă.

Un adevăr posibil, nu unul absolut

Concluzia finală a acestui articol este că viața devine subit un loc mai frumos și că oamenii devin imediat mai înțelegători odată ce noi începem să avem pentru ei mai multe întrebări decât afirmații. Un om înțelept – idealul de inteligență de toate felurile – va avea abilitatea de a fi smerit, de a trata cu respect și cu răbdare orice altă ființă umană și de a o ajuta folosindu-se de întrebări prin care clarifică nevoile celuilalt, nu de certitudini prin care îl limitează. La cât de multe feluri de a privi lumea există – am putea spune că aproape câte una pentru fiecare om de pe Terra, la pachet cu tot atâtea povești de viață cu traumele și binecuvântările lor, singura certitudine pe care ne putem permite să o avem e că nu există certitudini, ci că există posibilități. Posibilități pe care le explorăm împreună în relații de toate felurile. Cu libertate și în armonie, dacă vrem, desigur.

Andrei scrie despre oameni și mințile lor și în alte articole:

Languishing: cuvântul-vedetă al anului 2021. Ce înseamnă și cum îl traducem în limba română?

Lumina umanității. De ce suntem mai buni decât ne place să credem?

Cuibușor Dan – corectitudinea politică și claiele de păr