BAZAR

Zevo – din dragoste pentru modă, accesorii și design-uri atemporale (P)

Dintre toate accesoriile pe care le poartă o femeie, doar două sunt cele fără de care nu poate pleca de acasă - parfumul și geanta. Gențile sunt mai mult decât pure accesorii, ele devin chiar prietenele unei femei. Fără o geantă unde și-ar mai pune machiajul, portofelul, ochelarii, cartea preferată, ceva de ronțăit, cheile și câte și mai câte? Partenerii femeilor uneori rămân uluiți de câte obiecte reușesc să scoată din interiorul genții, unele care chiar n-ar avea ce să caute acolo, dar iată că se dovedesc utile în anumite situații. Iar mai apoi bărbatul se îndrăgostește și mai tare de ea, fiindcă nu credea că este posibil ca ea să fie atât de pregătită pentru orice.

Totuși, gențile unei femei îi reflectă și personalitatea, dau indicii despre cine este ea, ce îi place, ce stiluri preferă. Și evident, acestea trebuie să fie și calitative fiindcă trebuie să o acompanieze peste tot timp îndelungat, la evenimente, la ieșirile în oraș, la plimbări, la cumpărături, la întâlniri. Alege să investești în calitate, în design-uri ce nu se vor demoda nici peste ani de zile, formându-ți propria colecție de genți fabuloase de la Zevo.

De ce să investești în gențile din piele

Știi și tu că produsele din imitație de piele după scurt timp de utilizare încep să se cojească, își pierd culoarea și strălucirea și devin inutilizabile. O adevărată pierdere de bani, chit că poate sunt trendy. Pe principiul decât mult și prost, mai bine puțin și bun, mai bine alege să investești într-o geantă din piele care cu siguranță nu îți va crea astfel de probleme.

Gențile și celelalte produse Zevo sunt fabricate în Italia, de meșteșugari ai lucrului artizanal. Lucrurile făcute manual relevă și o mai mare atenție la detalii, iar acest lucru se poate observa în fiecare geantă Zevo. Cusături fine, dar rezistente, detalii metalice ce nu-și pierd strălucirea, modele inedite ce se încadrează în tendințele actuale, dar care sunt și timeless, sunt cu siguranță criterii ce interesează orice femeie atunci când își investește banii într-o geanta dama frumoasă.

Asortează-te cu toamna!

Fiindcă încet-încet tabloul cromatic verde și cu pastelurile florilor începe să se transforme în nuanțe vișinii ca vinul, portocaliu și galben precum apusul, maro precum ciocolata caldă savurată într-o zi ploioasă, ce-ai zice să alegi genți Zevo în aceleași nuanțe calde?

Încearcă să ieși din zona ta de confort. Unele outfituri merită mai mult decât o geantă neagră, care deși e clasică și merge la orice, parcă una colorată te scoate în evidență și mai mult. Alege o geantă în una dintre culorile toamnei, asortată cu un palton în carouri sau poate gri, cizme lungi sau botine și un outfit potrivit pentru fiecare zi și vei întoarce capetele pe stradă de fiecare dată.

Ready to party? Revelionul bate la ușă!

Deja jumătate din septembrie s-a dus, îți vine să crezi? Nici bine n-ai clipit și deja te trezești că e decembrie, iar tu încă nu ți-ai găsit geanta potrivită pentru seara de revelion. Știi și tu că outfitul pentru acest eveniment trebuie planificat în detaliu, cu mult înainte, fiindcă tu vrei să fii “bomba” finală ce-i lasă pe toți cu gura căscată pe lângă celelalte artificii spectaculoase. La Zevo vei regăsi o varietate de genți de ocazie în culori sidefate, cu aplicații metalice elegante, cu pietre sau simple, ce-ți vor completa perfect orice outfit îți pregătești.

Geanta de ocazie Zevo aleasă îți vă oferi acel extra sparkle. Poți opta între clutch-uri, plicuri sau genți normale.

Nu subestima puterea accesoriilor!

Fiindcă tot și-a făcut apariția și domnul frig, acum trebuie să îți protejezi pielea de temperaturile scăzute. Cu siguranță o pereche de mănuși din piele îți va fi necesară, iar la Zevo regăsești o mulțime dintre care să alegi. Pe lângă faptul că îți vor menține mâinile călduroase, mănușile sunt poate acel accesoriu pe care abia aștepți să-l porți în sezonul rece, fiindcă îți oferă un aspect de badass.

Desigur, fiindcă pantalonii vor fi principala ta alegere de acum încolo, asta înseamnă că și curelele îți vor fi necesare. Vor fi acel detaliu ce îți vor sublinia formele și completa perfect ținuta. Regăsești la Zevo o varietate de curele din piele, într-o mulțime de nuanțe.

Accesoriile sunt cele ce pot transforma o ținută banală, într-una de efect, așa că bazează-te pe Zevo ori de câte ori vrei să mai aduci schimbări outfiturilor tale.

Contact:

0721570026

office@zevo.ro


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button