Zeul Automobil, parcat la București. De ce se închină oamenii la el, inclusiv în situație de război

De o lună aproape tot aud discuția asta cu ce mașini au ucrainenii care au fugit din calea războiului. Ca și cum nu ești real refugiat decât dacă ai o Dacia 1310 și ai plecat cu treningul vechi, cu care faci treabă prin curte, altfel ajutorul nu se justifică. Și treningul ca treningul, că ăla nu ne deranjează atât de tare, cât mașina. Ei, cu mașina avem o problemă reală, pentru că mașina e simbolul statutului și reușitei în viață la noi. 

De aia sunt pline parcările dintre blocuri și de pe borduri de mașini de sute de mii de euro. Ceea ce îmi amintește că, vreo 20 de ani în urmă, pe când eram reporter la economic, am făcut un material despre comenzile de mașini de lux din România, când au și decis cei de la Maserati să își deschidă reprezentanță la București. Nu aveau asta în plan, teoretic, că nu li se părea vreo piață prea atractivă, dar s-au trezit că primesc pe fax 7 comenzi venite de pe lângă Dâmbovița. Șapte! Oamenii erau șocați, nu le venea să creadă, ei abia dacă vindeau două, maximum 3 prin țări vecine cum ar fi Polonia sau Ungaria, în timp ce de la București le curgeau cererile una după alta.

Poate ni se trage de pe vremea lui Ceaușescu, pe când mașina era o șmecherie, cert e că iubirea asta și importanța automobilului în viața noastră ne-au și făcut să ne lăsăm efectiv cotropiți de mașini. 

Bucureștiul e, cred, singura capitală unde se caută în continuare soluții pentru făcut locuri de parcare, nu pentru desființat locuri de parcare. Și așa se și explică acest “Păi vii tu, ucrainian și refugiat și ocupi LOCUL MEU DE PARCARE, pe BORDURA MEA, unde oricum nu e voie să parchezi, cu mașina ta, care e mai mare, mai frumoasă, mai nouă și mai strălucitoare ca a mea?????” EEE, păi asta îți retrage cu siguranță statutul de refugiat și toată empatia pe care poate aș fi simțit-o pentru tine, dacă nu aveai mașina asta de bogat. Căci ne-a mai învățat comunismul să fim egali și că doar chiaburii își permit chestii mai scumpe decât noi. 

Bine, de aici cred că ar trebui și să lămurim niște lucruri. E foarte posibil ca oamenii aceștia să nu aibă neapărat nevoie de bani, deși poate unii au. Dar au nevoie de noi ca oameni. Să îi direcționăm într-o țară în care nu știu să se descurce, nu vorbesc limba, nu înțeleg scrisul și probabil n-au vrut niciodată să ajungă. Să îi ajutăm să se simtă în siguranță, pentru că probabil mulți sunt înfricoșați de ideea de a se duce în casa unor străini, să stea acolo, în mijloc de noapte. Să intrăm noi pe site-urile românești să le cumpărăm bilete. Și de-aia efortul miilor de voluntari care fac asta mi se pare senzațional, pentru că dau timp, înțelegere, atenție și căldură. Indiferent de mașina pe care o au oamenii ăia, pentru că și, dacă au cea mai scumpă mașină din lume, tot fugiți de acasă dintr-un război sunt. Nu sunt mai fericiți, nu sunt mai siguri, sunt doar niște oameni dezorientați, fără perspective sau cu perspective incerte, care au fugit de acasă. 

A, mai e și narativul îi ajutăm pe ucrainieni, dar nimeni nu îi ajută pe românii noștri. Altă moștenire comunistă aș zice, pentru că adevărul e că cine ajută acum îi ajută și pe români, în acțiuni mai mici sau mai mari, mai vizibile sau mai puțin vizibile, mai dese sau ocazionale, nici nu contează. Ce se ascunde aici probabil e frica de faptul că pe tine nu te va ajuta nimeni și lipsa de încredere în tine și în ceilalți. Doar că nu e așa, oamenii nu sunt fundamental răi, iar în situații de genul ăsta chiar se vede.  

Așadar, ca să parafrazez, nu contează cât de mare e jeep-ul, contează că oamenii ăia sunt fugiți de acasă, speriați și au nevoie de ajutor. De orice fel. Și să îi ajutați să scoată bani de la bancomat, dacă nu înțeleg limba. E suficient.

Nota B365.ro

Un text despre stripperi și Nicușor Dan

Exodul mamelor cu copii, câini, valize și pisici

Ești răcit? Vrei să ai și diaree?