Zeci de zboruri anulate de Fly Romania. Mii de pasageri aşteaptă restituirea banilor de câteva luni

de:
04 aug. 2014
0 Afișari
Zeci de zboruri anulate de Fly Romania. Mii de pasageri aşteaptă restituirea banilor de câteva luni

Compania Fly Romania anunţa în primăvară că va opera opt curse pe săptămână spre Bucureşti şi trei spre Verona de pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, începând cu 15 mai. De atunci, a programat 138 zboruri, dar numai 50 au fost onorate. 88 de curse au fost aşadar anulate.

În avioanele respective ar fi trebuit să circule peste 2000 de pasageri care au plătit biletele, dar care nu şi-au primit banii înapoi nici acum. Printre pasagerii păgubiţi de compania aeriană se află şi Cătălin Cazan. El a achiziţionat două bilete dus-întors spre Verona. Cursele au fost anulate, dar Cătălin nu a primit nici acum banii înapoi, deşi a făcut toate demersurile necesare, informează Digi24. 

Potrivit regulamentului Comisiei Europene 261/2004, pasagerii ale căror zboruri sunt anulate trebuie să fie redirecţionaţi spre alte curse. Operatorul de zbor are obligaţia să ramburseze sumele plătite pentru bilete şi să ofere compensaţii de 250 de euro pentru distanţe mai mici de 1500 de kilometri.

Pasagerii păgubiţi au deschis şi o pagină pe reţeaua Facebook, unde se plâng că nu au fost anunţaţi de anularea zborurilor şi că nu au primit banii achitaţi pe bilete. Pe site-ul companiei aeriene destinaţiile sunt în continuare disponibile.

„Acolo unde gradul de încărcare a fost foarte scăzut, managementul companiei a decis să nu opereze acele curse, pentru că ele ar fi fost operate în pierdere”, a spus reprezentantul de comunicare al companiei, Daniel Crainic. El precizează că vor exista zboruri anulate şi în perioada următoare. „Am cumpărat şase bilete. (…) Cinci au fost anulate. În luna mai a fost prima anulare de zbor, iar din mai, luna a cincea, până în august, luna a opta, sunt trei luni. Nu am recuperat pe cele cinci bilete nici un ban”, spune Adrian Buciu, lector la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Situaţia aduce pierderi şi aerogării din Timişoara. Prin contractul semnat cu firma condusă de Ovidiu Tender, aeroportul ar fi trebuit să înregistreze un profit mai mare cu 10% pe an.

„Aeroportul, în acest caz, este la fel ca şi pasagerii. Oarecum dezavantajat, nu păgubit ca şi pasagerii, pentru că a anticipat nişte venituri care nu s-au mai realizat prin neoperarea acestor contracte încheiate cu Fly România. Noi am previzionat nişte venituri în baza cărora am făcut un buget de cheltuieli”, declară Dan Idolu, directorul Aeroportului Timişoara.

Cookies