Zeci de tone de alimente, indisponibilizate de poliţişti

de:
02 aug. 2013
0 Afișari
Zeci de tone de alimente, indisponibilizate de poliţişti

Joi, poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul DGPMB au acţionat în sistem integrat pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare de produse alimentare de larg consum (legume – fructe, produse din carne, etc.). Acţiunea a avut ca scop identificarea în trafic a mijloacelor de transport suspecte care se deplasau spre Capitală sau se aflau parcate în zona limitrofă acesteia, în incita unor complexuri comerciale.

Au fost instituite filtre rutiere mixte, care au acţionat pe Autostrada A1, pe Autostrada A2, pe DN 5, pe Şoseaua Chitila, Şoseaua Bucureşti – Afumaţi şi Şoseaua Alexandriei, fiind oprite în trafic 98 de autotrenuri care transportau mărfuri provenite din achiziţii intracomunitare din Bulgaria, Grecia, Germania, Olanda, Italia şi Spania.

Cu această ocazie, au fost indisponibilizate 6 autotrenuri încărcate cu 41.000 kg carne de pui (2 autotrenuri), 63.000 kg fructe (struguri, nectarine şi banane – 3 autotrenuri), precum şi 20.500 kg burtă de vită congelată, valoarea totală a mărfurilor fiind de peste 1.000.000 de lei.

Poliţiştii au oprit în trafic pe Şoseaua Chitila două autotrenuri care transportau struguri şi nectarine, provenite din Italia şi Spania, pentru două societăţi comerciale din judeţul Ilfov, existând suspiciunea că acestea sunt implicate în activităţi ilicite. Autotrenurile au fost preluate de către echipe operative din cadrul IPJ Ilfov – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi conduse la locurile de descărcare.

Filtrul instituit pe Autostrada A1 a oprit în trafic un autotren care transporta, pentru o societate comercială din Bucureşti, burtă de vită congelată, provenită din Germania. Verificările ulterioare au relevat faptul că această firmă a efectuat un număr de 20 de achiziţii intracomunitare de produse din carne congelată, toate având ca loc de descărcare un complex comercial din sectorul 2. Autotrenul a fost preluat de echipa mobilă constituită la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor – Sectorul 2 Poliţie, în vederea efectuării de verificări la locul de descărcare.

Echipele operative constituite la nivelul DGPMB – Serviciul de Investigare a Fraudelor – au identificat un autotren în incinta unui complex comercial din sectorul 4, încărcat cu banane provenite din Belgia, mărfurile aparţinând unei societăţi comerciale din sectorul 4. Verificările efectuate au relevat faptul că această firmă este în insolvenţă şi că în cursul anului 2013 a efectuat peste 400 de achiziţii intracomunitare de legume – fructe şi produse din carne, existând suspiciunea că este implicată în activităţi comerciale ilicite. Autotrenul a fost preluat de echipa mobilă constituită la nivelul Serviciul de Investigare a Fraudelor – Sectorul 4 Poliţie, în vederea efectuării de verificări la locul de descărcare.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Capitalei au identificat un 2 autotrenuri în incinta unui complex comercial din Popeşti Leordeni, încărcate cu sferturi de pui congelate, provenite din Germania. Verificările efectuate au relevat faptul că societatea comercială în cauză, în cursul anului 2013, a efectuat 75 de achiziţii intracomunitare de produse din carne, figurând cu stocuri scriptice foarte mari, existând suspiciunea că mărfurile au fost comercializate fără emiterea de facturi fiscale.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii bucureşteni faţă de reprezentanţii societăţilor implicate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, fiind indisponibilizate, în vederea confiscări, mărfuri în valoare totală de peste 1.000.000 de lei.

Cookies