Zeci de studenţi, acuzaţi că au dat mită profesorului de la Facultatea de Medicină Veterinară

de:
29 iul. 2016
1 Afișari
Zeci de studenţi, acuzaţi că au dat mită profesorului de la Facultatea de Medicină Veterinară

Cei 40 de studenți sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

Tot în acest dosar, profesorul Ovidiu Savu, reținut joi în urma unor percheziții, este prezentat vineri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, el fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență.

Procurorii susțin că, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Medicină Veterinară a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, unde este titular al disciplinei de Știința alimentară, Ovidiu Savu i-a dat un mesaj pe Facebook unei studente care avea restanțe, invitând-o să îl viziteze la birou.

În cadrul întrevederii, profesorul i-a propus studentei să se ocupe de colectarea unor sume de bani de la alți studenți aflați în aceeași situație, în schimbul promovării examenelor restante, atât la disciplina pe care o preda, cât și la cele la care era titular tatăl său, Constantin Savu, acesta fiind și el cadru didactic în facultate.

După ce a acceptat propunerea, studenta fie era contactată direct de către colegi, care îi lăsau diferite sume de bani, fie de către șefii de grupe, care strângeau bani de la studenți și îi predau ei lista cu numele acestora și sumele date.

După ce erau strânși de către studentă, banii erau dați lui Ovidiu Savu, împreună cu listele întocmite de ea sau de către șefii de grupă. Profesorul a pretins sume în cuantum de 800 — 900 de lei pentru promovarea examenelor la disciplinele la care preda tatăl său și de 600 de lei pentru materia la care era el titular.

Această metodă a fost aplicată de Ovidiu Savu atât în cursul anului universitar 2014 — 2015, mai precis în semestrul II, cât și în anul universitar 2015 — 2016, în sesiunile de iarnă, vară, restanțe, dar și în cea de reexaminări, înaintea examenului de licență. Ovidiu Savu a fost prins joi în flagrant, în timp ce primea cu titlu de mită suma de 10.500 lei, banii fiind găsiți în biroul său de la facultate. De asemenea, cu ocazia unei percheziții domiciliare, anchetatorii au găsit o cutie de carton cu 70.600 de lei.

Cookies