Zeci de bucureșteni evacuați din cauza unui incendiu produs pe Strada Voioșiei din Sectorul 2. Mai multe case au fost afectate, trei persoane au ajuns la spital

03 iul. 2024
515 afișări
Zeci de bucureșteni evacuați din cauza unui incendiu produs pe Strada Voioșiei din Sectorul 2. Mai multe case au fost afectate, trei persoane au ajuns la spital
Zeci de bucureșteni evacuați din cauza unui incendiu produs pe Strada Voioșiei din Sectorul 2. Mai multe case au fost afectate, trei persoane au ajuns la spital | Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Noaptea trecută, mai multe locuințe din Sectorul 2 au fost afectate de un incendiu ce a avut loc pe Strada Voioșiei. 26 de persoane au fost evacuate din locuințe, iar mai mulți oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Trei persoane au fost transportate la spital

Alarma de incendiu a fost dată în jurul orei 3:00. În total, 26 de persoane au fost evacuate din locuințele lor pe durata intervenției pompierilor.

Din cauza flăcărilor puternice, cinci persoane au fost asistate medical, la fața locului, dintre care trei au fost transportate la spital, iar două au refuzat transportul la unitatea medicală, potrivit Antena 3 CNN.

La fața locului au intervenit zece autospeciale de stingere, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD.

Pentru că incendiul a fost unul puternic, pompierii au acționat de pe două străzi paralele.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauza de la care au izbucnit flăcările.

Un pompier care a participat la intervenția de noaptea trecută a explicat următoarele:

Pompierii Inspectoratului de Urgență Dealul Spirii București Ilfov au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un grup de gospodării situate pe strada Voioșiei.

Din cauza distanței foarte mici dintre proprietăți dispozitivul de intervenție a fost realizat pe două străzi paralele, acționându-se din curțile a opt gospodării.

Incendiu de vegetație, ieri după-amiază, în zona Șoselei Oltenița

Marți după-amiază, 2 iulie, pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu de vegetație ce s-a produs în zona Șoselei Oltenița. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins la o casă din zonă, dar și la o autospecială a pompierilor, potrivit HotNews.ro.

A fost afectată o suprafață de 3 hectare, dar și o casă în care erau depozitate mai multe materiale combustibile, pe o suprafață de 500 de metri pătrați.

În total, au intervenit 19 autospeciale de stingere, o autospecială cu butelii și o ambulanță SMURD.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies