Zece cetăţeni din Vietnam care nu mai îndeplineau condiţiile de şedere, găsiţi în Capitală

de:
03 apr. 2019
0 afișări
Zece cetăţeni din Vietnam care nu mai îndeplineau condiţiile de şedere, găsiţi în Capitală

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au desfăşurat, în ultimele 24 de ore, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini.

„Astfel, au fost depistaţi zece cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, din Vietnam, care refuzau să părăsească voluntar România. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceştia au intrat legal în ţara noastră, în baza unei vize de lungă şedere în scop de detaşare, însă, întrucât nu au mai îndeplineau condiţiile în baza cărora s-a aprobat dreptul de şedere, poliţiştii de imigrări au dispus revocarea vizei”, a transmis, miercuri, Inspectoratul General pentru Imigrări.

Pe numele clor zece persoane au fost emise decizii de returnare sub escortă de pe teritoriul României, fiind luaţi în custodie publică până la efectuarea tuturor demersurilor privind îndepărtarea. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de un an.

Inspectoratul General pentru Imigrări solicită cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României, dar şi recomandarea către angajatori de a manifesta precauţie în ceea ce priveşte selecţia muncitorilor străini.

Cookies