X FACTOR, AZI, VINERI, 30 OCTOMBRIE:
După ce s-a străduit ediție de ediție să îi găsească o parteneră lui Dani, Horia Brenciu își vede visul cu ochii vineri seară la X Factor. Pe scena show-ului de la Antena 1 are loc o nuntă în toată regula: protagoniștii sunt Dani și una dintre concurentele venite la audiții, în vreme ce juratul Horia Brenciu e cel care va oficia ceremonia, anunță site-ul emisiunii.
Din decor nu vor lipsi elemente de nuntă, precum voalul sau buchetul miresei, în vreme ce Dani e nevoit să îmbrace costumul de mire. Cum are loc cererea în căsătorie, ce rol va avea Răzvan în toată povestea, care va fi discursul maestrului de ceremonii, Horia Brenciu, și ce se va întâmpla cu concurenta care nici nu visa să treacă prin așa ceva la audiții, telespectatorii Antena 1 vor descoperi vineri seara la X Factor, de la ora 20.30.
X FACTOR, AZI, VINERI, 30 OCTOMBRIE:
Ediția de vineri aduce și alte momente amuzante, dar și numere muzicale care taie răsuflarea. Cei trei jurați se vor întâlni cu concurenți din toată țara, dar și din Italia sau Republica Moldova, oameni cu meserii foarte variate, de la ajutor de barman, la profesor de canto sau asistent manager.
Maramureșul e la putere vineri seara pe scena X Factor. Un concurent care a pregătit un moment autentic românesc vrea să facă dovada ospitalității maramureșenilor și vine în fața juraților cu daruri: pălincă pentru domni și un colier tradițional pentru Delia.
Îmbrăcat în costum popular, concurentul reușește să ridice de pe scaune toată sala și să o facă pe Delia să danseze cu el pe scenă.
X FACTOR, AZI, VINERI, 30 OCTOMBRIE: