Se împlinește un an de când munca de acasă a ajuns să fie pe buzele tuturor. Pipera s-a închis și este aproape pustie, animalele de companie nu înțeleg de ce nu au mai rămas singure în case toată ziua și fiecare a ajuns să își amenajeze un spațiu de muncă în interiorul locuinței pentru a-și desfășura activitatea. În timp ce pe voi pandemia v-a luat prin surprindere cu munca de acasă, eu lucram deja de cinci ani în acest mod.
Munca de acasă a la Bucharest. Episodul 1. Lucrez de acasă de 6 ani și nu știu cum aș putea să mă întorc din nou într-un birou. Traficul și oamenii ma obosesc și nu mai pot menține discuții și să fiu productiv în același timp. Limita dintre muncă și recreere este extrem de firavă și uneori le îmbin într-un mod care nu îmi aduce beneficii.
Bucătăria sau balconul au ajuns adevărate cubicle-uri, mai ales pentru fumătorii care vor să muncească și să pipeze în același timp. Expresorul de la birou a devenit ibricul de acasă și lungul drum spre muncă se întinde de la pat până la birou.
Muncesc de acasă de 6 ani, cam din 2015, cu mult timp înainte să vină pandemia și virusul păcătos.Totul a început după ce renunțasem la presă și intrasem în freelancing. Când restul lumii umplea metrourile, eu mă trezeam, îmi beam cafeaua și mă așezam la birou cu ochii pe geam în zgomotul și aglomerația orașului și începeam să scriu.
Totuși freelancing-ul nu a fost de mine și m-am întors spășit în presă, dar am continuat să lucrez de unde am vrut.
Aș putea spune că am ajuns să stăpânesc această îndeletnicire de a putea munci de oriunde, cu oricine, la orice oră din zi și din noaptea, atunci când situația o cere. Printre locurile de unde am ajuns să lucrez se numără o rulotă în Vamă, timp de mai multe luni, un balcon din Sălăjan timp de vreo 3 ani, un TIR pe drumul dintre Baia Mare și Târgu Mureș timp de două ore și chiar interesantul Amsterdam pentru un weekend (nu mă întrebați cum am reușit să fac asta, nu a fost ușor).
În rest am lucrat din mașină, cu laptopul conectat la un încărăcător auto și chiar de pe telefon când a fost nevoie. Acum îmi împart munca între apartamentul din București, alături de motanul meu Sică și casa părinților de la țară unde merg din când în când.
Eu sunt totuși jurnalist, nu știu voi ce faceți, însă joburile care necesită o conexiune de internet și un laptop de multe ori seamănă și la WHF posibilitățile sunt nelimitate.
Munca de acasă poate fi atât o bucurie, cât și un blestem. Dacă nu știi să faci diferența între orele de job și orele libere și ajungi să le întrepătrunzi, te pierzi într-un Univers în care nu mai poți aprecia timpul liber și perioadele fără de muncă. În plus, dacă te distrezi prea mult în timp ce muncești poți pierde oameni și relații, deoarece cei din jur simt că nu le dai toată atenția. Am noroc că am prieteni buni și au ajuns să mă înțeleagă și să ma accepte așa cum sunt.
Învățați de la Moș Claudiu ce aveți de făcut în astfel de situații. (Am 30 de ani însă prea mult stat pe scaun te poate transforma într-un bătrânel simpatic care arde țigară după țigară în timp ce lovește în taste la nesfârșit).
Indiferent de situație încearcă să ieși în fiecare zi din casă. Fie că te duci la magazin sau la o bere în oraș, o scurtă ieșire din casă înainte sau după job poate face minuni. Încearcă o aplicație de numărat pașii, poți transforma totul într-un concurs. Munca de acasă ajunge să te transforme uneori într-un agorafob, adică să îți fie frică sau să nu vrei pur și simplu să mai ieși din casă. În WFH este necesară o rigoare și o împățire a timpului liber față de cel de muncă.
O altă probleme de care m-am lovit în munca de acasă este igiena mai precară. Nu sunt un nespălat, nu, însă am observat că de multe ori statul prea mult în casă te face delăsător atunci când vine vorba de igienă. Mare grija la spălatul pe dinți și dușurile zilnice, chiar dacă nu trebuie să ieși în lume. Vizitele la dentist sunt mult mai scumpe decât un tub de pastă și o periuță de dinți în fiecare lună.
Animalul de canapea poate să iasă din tine dacă stai prea mult în casă și rezumi socializarea doar la Facebook și Instagram. Suntem creaturi sociale și avem nevoie de oameni în jurul nostru pentru a nu o lua razna. De asemenea, mai ales dacă împărțiți casa cu cineva, încercați să nu stați zi și noapte nas în nas. Totul se poate duce de râpă dacă nu îți păstrezi și o bucățică de timp pentru tine și nevoile tale. Fie că alegi un film bun, o carte sau chiar o oră de sală sau de saună, fă ceva pentru tine, care să te bucure și să te relaxeze.
Recent mi-am cumpărat o bicicletă și viața mea s-a schimbat peste noapte. O serie bună de pedalat te face mai fericit în câteva minute, după ce endorfinele ajung să îți curgă prin sânge.
Mens sana in corpore sano este mai necesar ca niciodată în nebunia pandemiei pandemice. Nu știu cum a fost la voi, dar mie mi se pare că am luat-o puțin razna în perioada lockdown-ului și chiar după. Neșansa mea sau poate șansa mea a fost că nu am rămas fără job din cauza COVID, ba mai mult, am fost chiar mai ocupat și mai presat decât în general.
Pandemia ne-a îndepărtat unii de alții. Îmbrățișările sunt mai rare, strângerile de mână din ce în ce mai firave și tema generală de COVID-19 ne-a transformat în niște creaturi antisociale pentru care Facebook-ul, Instagram-ul și Tinderul au devenit instrumente normale de socializare.
Încearcă, în limitele pandemice, să mai vorbești și fizic cu oamenii apropiați, nu doar prin telefon sau Zoom. O vorba bună, un zambet sau un pahar de socializare te reîncărca cu energie.
Ăsta este primul episod dintr-o serie de interviuri cu oameni care au ajuns să lucreze de acasă în pandemie. Țineți aproape și vedeți ce puteți învăța din experiența altora.
