BAZAR

Who won? B’estfest sau Rock the city?

Dupa trei zile de muzica cu un line-up divers, hai sa vedem cui ii atribuim premiul de cel mai tare eveniment, cine este invingatorul care a reunit cel mai numeros public si la care dintre ele a meritat pana la urma sa-ti cumperi bilet.

N-am sa inteleg niciodata de ce organizatorii au preferat sa porneasca cele doua festivaluri in acelasi timp, e mai mult decat evident ca ambii au avut de pierdut. Ce te faci cand The Prodigy este formatia ta favorita de ani intregi (dar pe care cu siguranta i-ai mai prins, caci au concertat de cel putin trei ori in Romania) dar pe skunk anansie nu i-ai vazut niciodata live? Alegi un concert previzibil de incendiar sau un performance interesant in premiera?

Ei bine, eu am decis sa ratez prima zi de B’estfest, fara sa stau prea mult pe ganduri, in favoarea festivalului Rock the City, unde au concertat veteranii de la The Prodigy. N-am regretat niciun moment ca n-am vazut-o pe starleta Skunk Anansie, caci The Prodigy ne-a oferit, ca de fiecare data, si fara sa dea gres, un concert extraordinar care a rasunat in tot Bucurestiul. Astfel, in prima zi de Rock the City, mi-am pus tricoul negru (doar e un festival rock, nu-i asa?) si am pornit entuziasmata spre Piata Constitutiei. Crowd-ul, in marea majoritate, era format din rockeri inraiti, costumati in negru si inarmati cu bere. Ei cu siguranta si-au achizionat abonament pe trei zile (1 milion opt sute la intrare), caci afisul a inclus nume mari din sfera rock-ului puternic: Therapy?, Sabaton, Whitesnake, Judas Priest sau Hatebreed. O dezamagire reala a fost anularea tardiva a concertului Papa Roach, din cauze de probleme de logistica a echipei de productie, am inteles.

M-am declarat fan Prodigy, insa si despre Therapy? aveam cateva coordonate: trupa irlandeza din anii ’90 de rock alternativ cu accente punk si cu videoclipul acela dubios la piesa “Diane”. Solistul, Andy Cairns, desi cu perciuni albi, nu si-a aratat varsta pe scena , m-a uimit cu vocea sa impecabila si cu energia sa tipica de irlandez. Poate cea mai tare piesa a fost “Potato Junkie”, a carei refren destul de amuzant a fost scandat de multime: “James Joyce is fucking my sister”. Dupa Therapy?, ne-am gandit sa mergem pe-o banca din Parcul Izvor, caci pe asfaltul dur din Piata Constitutiei nu te puteai aseza. Dar surpriza: daca nu ai abonament pe trei zile sau bratara de vip, ci doar bilet pe o singura zi, esti prizonier in curtea Rock the City. Inca o hiba a organizatorilor. La B’estfest nici vorba de asa ceva.

Si acum, “all my prodigy people”, sa va relatez ingredientele unui concert epic: ritmuri breakbeat, hardcore si rave imbinate cu elemente punk si influente techno, au facut un adevarat delir printre spectatori. Keith si Maxim ne-au rasfatat cu their all time hits: “Breathe”, “Smack my bitch up”, “Firestarter”, “Poison”, “Voodoo People” sau “Out of Space”. Inutil sa spun ca eu si toti cei din jurul meu am topait neincetat timp de o ora, am tipat cat ne-au tinut plamanii si ne-am distrat teribil fix ca la un party cu prietenii. Cand s-au intors la bis, am sperat ca vor canta “No good”. N-a fost sa fie nici de data asta. Maybe next time, sunt convinsa ca se vor intoarce, publicul roman are deja o legatura puternica cu dansii, si ma tem ca-I reciproca . Oricum ar fi, oriunde ar fi, un concert The Prodigy este un succes garantat.

Departe de metropola mereu agitata, in comuna Tunari la B’estfest, am gasit un spatiu propice unui festival de anvergura. Iarba verde peste tot, restaurante, terase (ca Expirat sau Goblin), teren de baschet si fotbal, playground, bazar, discoteca, zona de sport extrem, camping si nu in ultimul rand patru scene pe care au urcat nume importante internationale dar si autohtone. Fara indoiala ca nu prea aveai timp sa te plictisesti la B’estfest. De la pranz pana noaptea tarziu, trupele se derulau fara intrerupere.

Am ajuns sambata pe la ora noua la B’estfest, suparata un pic ca nu l-am prins pe Electric Brother. Chiar voiam sa-l ascult. Desi am venit cu masina si nu cu autobuzul, cum au procedat multi, drumul tot mi s-a parut lung, e clar ca ar fi trebuit sa-mi calculez mai bine timpul. Nicio problema, fiindca am reusit sa-I vad pe Asian Dub Foundation, pentru prima oara in Romania, pe scena Ciuc. Un amestec uluitor de stiluri, de la electro la hip-hop, breakbeat si dub, plus puseuri de reggae, a electrizat publicul peste masura, dansand frenetic mai bine de 45 de minute. Sonorizarea excelenta, vocea proaspata si clara a solistului au contribuit la un show live exceptional. Pe scenele adiacente au mai concertat: Mes Quins, Sensor, Suie Paparude, Robin and the backstabbers si multi altii. La Dance Arena, iti puteai intalnii dj favoriti: Napt, Marika sau D-laid.

Dupa repriza de dans hardcore, aproape ca m-au lasat picioarele si de asta data am putut sta linistiti pe iarba, in timpul concertului Lamb. Pe mine una nu m-au impresionat, desi sunt una dintre trupele consacrate de triphop, iar eu sunt topita dupa genul asta de muzica. Dar, dupa cum spunea un prieten, Lamb este o formatie care se muleaza mai bine unui spatiu restrans, intr-un club sau la Sala Palatului, sa zicem. Vocea tremuranda a solistei nu mi-a transmis emotiile demne de melodiile lor jazzy si sonorizarea extrem de stangace a facut ca prestatia lor sa fie una mai degraba slaba.

Un vibe foarte optimist si joyful, insa, l-am intalnit la Mika. Extrem de expansiv pe scena, foarte comunicativ, cu un look care, pe mine, m-a surprins (are o statura impunatoare, e zvelt si foarte frumusel) si o voce impresionanta, Mika, a facut senzatie printre spectacori. Cu totii am cantat “Big Girls, you are beautiful” “Lollipop”sau “You are golden”. Acest artist dinamic poate atinge niste note foarte inalte, pe bune, eu am fost uimita de cat de bine i-a iesit prestatia live. Chiar daca acasa sau in masina, n-ai ascultat niciodata Mika, la concertul de sambata n-aveai cum stai pe margine. Décor cu floricele, o solista cu o rochie flower-power, totul la Mika a fost happy happy joy joy!

Duminica, in ultima zi de B’estfest, am ajuns ceva mai devreme, cam pe cand s-au retras baietii de la Ctc de pe scena. Fanii hip-hop-ului romanesc erau in numar destul de mare in fata scenei Ciuc, s-a vazut cat de incantati au fost, i-au chemat de doua ori la bis. Pana la House of Pain, am avut timp sa cercetez un pic populatia, in ciuda faptului ca pe scena Coca Cola canta R.O.A. Versuri simple si anoste, prea mult efect pe voce, deloc pe gustul meu. Am avut surprinderea sa vad foarte multi adolescenti ( probabil la liceu), mult mai multi decat in anii trecuti. Si da, am intalnit si persoane care n-aveau ce cauta acolo, adica locuitorii din comuna Tunari. Daca aveai noroc sa ai bulentin de Tunari, intrai pe gratis. Insa nu le-am simit prezenta mai deloc.

Concertul House of Pain a fost unul cu peripetii. Everlast, un om cam infumurat, zic eu, era gata sa-l ia la pumni pe un sunetist care a dat-o in bara de cateva ori consecutiv. L-a amenintat vreo doua melodii la rand, dupa care i-a dedicat si o melodie: “Put your head out”. L-a chinuit in asemenea hal pe saracul sunetist, toata lumea a remarcat, incat mi s-a facut mila de el. Vocea groasa si impunatoare a lui Everlast a ramas aceeasi, in pofida anilor ce au trecut. Dupa melodiile hip-hop marca House of Pain, au urmat piesele blues rock ale lui Everlast. Dansul a si precizat: “It’s all hip-hop to me”. Si la urma, marele hit “Jump around”, insa lumea nu prea a avut zvac, din pacate.

Pendulum, desi au intarziat jumatate de ora, a inflacarat publicul inca de la prima piesa. Un spectacol zguduitor de lumini, visuals si ritmuri extreme. Din nefericire, “my ride home” s-a gandit sa plece dupa vreo trei piese, dar si in acest scurt timp am putut simti energia pe care Pendulum a transmis-o oamenilor.

In ultima zi la Rock the City, Judas Priest a animat rockerii cu acorduri de heavy metal, cu proiectii pe Casa Poporului, cu flacari pe scena, un show nemaivazut. Si asta mai bine de o ora jumatate. Am aflat din surse foarte apropiate mie .

B’estfest a luat forma unui festival international, desi nu prea am auzit voci straine . Mai multe capete de afis, mai multe stiluri muzicale si un lucru de baza: iarba, ca doar suntem in mijlocul verii! Eu declar castigator detasat B’estfestul. Voi ce ziceti?


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button