În acest weekend prelungit, cei care au rămas în București sunt așteptați la Festivalul Festin de Rusalii. Evenimentul are loc la intrarea în Parcul Național, până luni, 5 iunie.
Vara a sosit, iar bucureștenii care nu au plecat din oraș în acest weekend prelungit sunt așteptați la Festivalul Festin de Rusalii de pe Bulevardul Basarabia. Evenimentul se desfășoară la intrarea în Parcul Național, de joi, 1 iunie și până luni, 5 iunie.
Vizitatorii sunt așteptați cu rețete delicioase, o selecție specială din meniul de primăvară, delicii culinare numai bune de așezat pe masă.
Bucureștenii vor găsi aici preparate din bucătăria tradițională românească, trufandale ale primăverii, căpșuni și cireșe dolofane, iar lista continuă.
Bucătari de la The Bridge vor găti pentru oaspeți: tocănițe de primăvară, de legume ori cu carne, grătare pline, frigărui, mici, jamboane, cotlete, garnituri și salate diverse. Prezent la târg va fi și Ciobanul Nicolae, cunoscut pentru preparatele de la stână. El va pregăti pentru toți cei prezenți tocănițe la ceaun, pastramă pe grătar, friptă bine ori în tocană, grătare stopite cu bere ori vin și condimentate, ca la stână, brânză pentru un bulz imens ce se va rumeni la grătar, și multe alte specialități tradiționale, din inima Maramureșului, așa cum numai ciobanii prepară în vârf de munte.
Pe lângă festinul de sărbătoare organizatorii vă vor întâmpina şi cu deserturi tradiţionale numai bune de devorat sau de luat acasă: plăcintele alese, cozonaci şi poale-n brâu, dulciuri şi dulceţuri, gogoşi, clătite, prăjituri de casă, turtă dulce, îngheţata, kurtos kalacs, miere, dulcețuri, siropuri și sucuri naturale, prăjituri, baclavale și alte bunătăți, au transmis organizatorii evenimentului.