Vreo 200 de școli dintr-un total de 655 își desfășoară cursurile online în București la această oră

18 oct. 2021
183 Afișari
Vreo 200 de școli dintr-un total de 655 își desfășoară cursurile online în București la această oră
Vreo 199 de școli dintr-un total de 655 își desfășoară cursurile online în București la această oră

Aproape o treime din școlile din București, mai exact 199 de școli dintr-un total de 655, își desfășoară cursurile online la această oră. Incidența cazurilor a ajuns la 16,42 în Capitală în cursul zilei de luni.

Aproape 200 de școli din București (199 mai exact, dar nu sună așa de bine) sunt închise la această oră și fac doar cursuri online. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (IȘMB) care a transmis luni că activităţile didactice se desfăşoară online în aceste unităţi de învăţământ, din cauza numărului de infectări din incinta acestora.

144 de școli sunt închise la cerere, restul de CMBSU

Dintre acestea, conform informațiilor din prezent, 144 de școli se află în format online la cerere, asta cu aprobarea IȘMB, iar alte 55 de unități de învățământ au fost închise de către Comitetul pentru Situații de Urgență. Motivul închiderii a fost acela că cel puțin jumătate dintre clase au trecut în sistem online, ca urmare a unor cazuri de infectare cu Covid-19.

Doar luni au fost închise 17 unități de învățământ

Doar astăzi, adică luni, 18 octombrie, au fost închise 17 școli din Capitală care apoi au trecut la cursuri online. Lista completă cu toate școlile și grădinițele închise din București pot fi consultate pe site-ul IȘMB.

Conform Inspectoratului Școlar, în Capitală sunt, în total, 655 de unități de învățământ, atât școli generale, cțt și licee și grădinițe. Situația este oricum una complicată în oraș, asta după ce luni, rata de infectare cu COVID-19 în București a ajuns la 16,42 la mie, conform informărilor făcute de DSP București. De asemenea, și județul Ilfov suferă din această privință, asta după ce doar două dintre cele 40 de localități au o rată de infectare mai mică de zece.

Conform statisticilor, aceasta este cea mai mare incidență, de la începutul pandemiei și până acum. Acesta este și motivul pentru care CMBSU a instituit mai multe măsuri restrictive, printre care obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, atât închise, cât și deschise. Totuși, o cerere de carantinare a Capitalei, făcută de INSP, a fost respinsă vinerea trecută, pe motiv că nu se impun astfel de măsuri.

Cookies