ȘTIRI

Vremea se răcește până la sfârșitul lunii. Cum va fi vremea de RUSALII.PROGNOZA METEO PE 2 SĂPTĂMÂNI

VREMEA ÎN MUNTENIA
În primele zile, temperaturile maxime vor scădea treptat şi vor ajunge pe 28 mai la o medie în jurul valorii de 19 grade, caracterizând o vreme răcoroasă. În perioada 28 mai – 2 iunie, maximele termice vor creşte spre medii de 26…27 de grade, valori care se vor menţine până la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime se vor situa la medii regionale în jur de 11 grade în nopţile din perioada 29 – 31 mai, iar în restul intervalului vor fi cuprinse, în medie, între 12 şi 14 grade Celsius.

Vor fi averse, mai însemnate cantitativ în prima zi şi în general slabe în perioada 26 – 28 mai. Ploi slabe, trecătoare, mai pot apărea în perioada 2-6 iunie.

VREMEA LA MUNTE
Până în data de 28 mai, tendinţa temperaturii aerului va fi de scădere, astfel că vremea va deveni uşor mai rece decât în mod obişnuit, cu maxime, în medie regională, de 8…10 grade şi minime ce se vor situa în jurul valorii de 3 grade Celsius. După această dată încălzirea va fi treptată, astfel că în a doua săptămână a intervalului de prognoză, se va reveni la maxime, în medie, de 16…17 grade şi minime de 7…8 grade, caracterizând un regim termic normal pentru sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie.

Averse importante cantitativ, ce vor avea şi caracter torenţial vor fi în perioada 25 – 27 mai. La finalul primei săptămâni vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, însă după data de 1 iunie, sunt aşteptate ploi sub formă de aversă şi descărcări electrice mai ales în timpul după-amiezelor.

VREMEA LA MARE

Vremea va fi apropiată de regimul termic normal, cu maxime în jurul valorii de 24 de grade, exceptând zilele de 28 şi 29 mai când vor fi de 20…21 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 13 şi 15 grade Celsius.

Ploi slabe, pe arii restrânse, vor fi în perioada 26 – 28 mai şi posibil în jurul datei de 2 iunie.

VREMEA ÎN OLTENIA
Până pe 28 mai, valorile termice maxime vor fi cuprinse în medie între 19 şi 22 de grade şi vor caracteriza o vreme răcoroasă. În perioada 28 mai – 2 iunie, maximele termice vor creşte spre o medie regională de 26 de grade, valoare care se va menţine până la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime se vor situa la medii între 10 şi 14 grade Celsius. Vor fi averse, ce pot fi importante cantitativ în prima zi a intervalului. Caracterul de instabilitate al vremii se va menţine şi în perioada 26 – 28 mai, când vor mai fi ploi locale.
Probabilitatea de apariţie al precipitaţiilor va fi în creştere după data de 2 iunie.

VREMEA ÎN MOLDOVA
Vremea va fi caldă în primele două zile, cu temperaturi maxime în medie între 27 şi 29 de grade, dar se va răcori treptat până pe 28 mai, când vor fi medii ale valorilor diurne în jur de 18 grade. În perioada 28 mai – 2 iunie maximele termice vor creşte spre medii regionale de 24…25 de grade, valori care se vor menţine până la sfârşitul intervalului.

Temperaturile minime se vor situa la medii în jur de 10 grade în nopţile din perioada 28 – 31 mai, iar în restul intervalului vor fi cuprinse, în medie, între 12 şi 14 grade Celsius.
Ploi în general slabe cantitativ vor apărea în zilele de 26 şi 27 mai, dar posibil pe arii restrânse şi după data de 2 iunie.

VREMEA ÎN MARAMUREŞ
În primele zile ale intervalului, temperaturile maxime vor scădea treptat şi vor ajunge la o medie în jurul valorii de 16 grade, în 27 şi 28 mai, caracterizând o vreme răcoroasă. În perioada 29 mai – 2 iunie maximele termice vor creşte spre medii de 24 de grade, valoare care se va menţine până la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime se vor situa la medii în jur de 8 grade în nopţile din perioada 28 – 31 mai, iar în restul intervalului vor fi cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius.

În zilele de 25 şi 26 mai, pe arii extinse, vor fi averse, local însemnate cantitativ, însoţite şi de
fenomene de instabilitate atmosferică. Ploi în general slabe, vor mai apărea în data de 27 mai
şi în perioada 2- 6 iunie.

VREMEA ÎN TRANSILVANIA
În primele zile ale intervalului, temperaturile diurne vor scădea treptat şi vor ajunge la o medie în jurul valorii de 15 grade, în data de 28 mai, caracterizând o vreme răcoroasă. Din 29 mai până pe 2 iunie maximele termice vor creşte spre medii regionale de 23…24 de grade, valori care se vor menţine până la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între 10 şi 12 grade şi doar în nopţile din perioada 28 – 31 mai se vor situa la medii de 7…8 grade Celsius.

Până pe 27 mai, pe arii extinse, vor fi averse, local însemnate cantitativ, însoţite şi de fenomene de instabilitate atmosferică. Ploi în general slabe, vor mai apărea, trecător, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

VREMEA ÎN CRIŞANA
Până pe 27 mai temperaturile maxime vor scădea treptat şi vor ajunge la o medie în jurul valorii de 14 grade, caracterizând o vreme răcoroasă. În perioada 28 mai – 2 iunie maximele termice vor creşte spre medii de 24…25 de grade, valori care se vor menţine până la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor avea valori, în medie regională, de 12…13 grade şi doar în nopţile din perioada 28 – 31 mai se vor situa la medii de 8…10 grade Celsius.

Până pe 27 mai, pe arii extinse, vor fi averse, local însemnate cantitativ, însoţite şi de
fenomene de instabilitate atmosferică. Ploi, în general slabe, vor mai apărea pe arii restrânse
începând din data de 2 iunie.

VREMEA ÎN BANAT
În primele zile ale intervalului, temperaturile diurne vor scădea treptat şi vor ajunge la o medie în jurul valorii de 15 grade, în data de 27 mai, caracterizând o vreme răcoroasă. Din 28 mai până pe 2 iunie maximele termice vor creşte spre medii regionale de 25…26 de grade, valori care se vor menţine până la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 12 şi 14 grade, exceptând nopţile din perioada 28 – 31 mai când vor fi uşor mai scăzute, spre medii de 8…10 grade Celsius.

Până pe 27 mai, pe arii extinse vor fi averse, local însemnate cantitativ, însoţite şi de fenomene de instabilitate atmosferică. Ploi slabe, trecătoare, mai pot apărea în perioada 2-6 iunie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button