VREMEA

Vremea pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile maxime din București vor fi în creștere

Vremea pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile maxime din București și din țară vor fi în creștere, anunță meteorologii. În unele regiuni ale României se anunță și ploi.

Vremea pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile maxime din București vor fi în creștere. Administrația Națională de Meteorologie(ANM) spune cum vor evolua valorile termice și precipitațiile în intervalul 26 aprilie – 9 mai 2021.

Vremea pentru următoarele două săptămâni

Banat

Vremea se va răci în primele zile de prognoză, astfel că maximele vor avea în medie 14 grade, iar minimele 4 grade. În intervalul 28 aprilie – 1 mai, regimul termic va marca o creștere treptată până va ajunge la valori caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor de 20…24 de grade, iar ale minimelor de 8…10 grade. După aceea temperaturile vor scădea ușor și se vor menține relativ constante pe parcursul celei de a doua săptămâni, astfel că, mediate regional, valorile diurne vor fi de 19…21 de grade, iar cele nocturne de 8…10 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în aproape toate zilele, însă, cu precădere din 30 aprilie, vor fi fenomene specifice instabilității atmosferice, respectiv averse însoțite de descărcări electrice.

Crișana

Valorile termice, în scădere față de intervalul anterior, vor caracteriza o vreme deosebit de rece în primele două zile de prognoză, cu medii ale maximelor de 12 grade și ale minimelor de 2 grade. Din 28 aprilie se va încălzi treptat, astfel că va fi în general normal sub aspect termic, cu temperaturi diurne, mediate la nivel de regiune, între 16 și 22 de grade, iar cele nocturne între 4 și 10 grade. A doua săptămână nu va aduce variații termice semnificative, astfel că cele mai mari valori vor avea o medie de 19 grade, iar cele mai mici de 8 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 28 aprilie până în 2 mai și din nou între 3 și 7 mai. Vor fi mai ales averse și, cu precădere după-amiaza, se vor semnala descărcări electrice.

Transilvania

Săptămâna va debuta cu vreme deosebit de rece pentru această dată, cu medii termice diurne de 12 grade și nocturne de 0…2 grade, dar va înregistra un proces de încălzire din 28 aprilie, astfel că, maximele vor atinge 20…22 de grade, iar minimele 7…10 grade în datele de 30 aprilie și 1 mai. Pentru perioada cuprinsă între 2 și 9 mai regimul termic va avea variații relativ mici, astfel că, mediat regional, va avea valori maxime de 18 grade și minime de 6 grade.

Ploi slabe și pe arii restrânse se pot semnala pe aproape tot intervalul, însă probabilitatea ca acestea să fie mai intense, pe arii mai extinse și însoțite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în 30 aprilie, precum și în 1, 4, 5 și 6 mai.

Maramureș

Valorile termice se vor situa cu mult sub normele caracteristice datei în primele două zile de prognoză, cu medii ale maximelor de 10 grade și ale minimelor de 0…2 grade, dar vor crește treptat, până în data de 30 aprilie când, media regională a maximelor este estimată la 20…21 de grade, iar a minimelor la 9 grade. Ulterior, vremea se va răci ușor, iar a doua săptămână de prognoză nu va aduce variații semnificative sub acest aspect, astfel că, în medie, cele mai mari valori vor fi de 17…18 grade, iar cele mai mici de 6…7 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în perioadele 29 aprilie…1 mai și 4…7 mai, când vor fi mai ales averse însoțite de descărcări electrice, iar în restul intervalului se vor semnala ploi slabe pe spații restrânse.

Moldova

Pană în data de 28 aprilie, vremea se va menține rece pentru această perioadă din an, cu medii ale maximelor de 11…12 grade și ale minimelor în jurul valorii de 2 grade. Apoi, până spre sfârșitul primei săptămâni, valorile termice vor fi în creștere spre maxime, în medie, de 22…23 de grade și minime de 9…10 grade. După data de 1 mai, temperatura aerului va avea o tendință de scădere, iar în cea de-a doua jumătate a intervalului, media valorilor diurne va fi de 19…20 de grade, iar a celor nocturne, de 7…8 grade.

Condiții pentru averse de ploaie vor fi pe aproape tot parcursul intervalului de anticipație, iar în perioada 1 – 5 mai vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

Dobrogea

La începutul primei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru ultima decadă a lunii aprilie, cu o medie a maximelor în jurul a 13 grade și a minimelor, de 6…7 grade. În intervalul 29 aprilie – 1 mai, temperatura aerului va fi în creștere până la medii ale valorilor diurne de 21…22 de grade și ale celor nocturne de 12…13 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendința de scădere; media regională a valorilor maxime va fi de 16…18 grade, iar a valorilor minime, de 9…10 grade.

Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi ridicată în perioada 26-28 aprilie și în intervalul 1-5 mai, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate

Muntenia

Vremea pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile maxime din București vor fi în creștere

Pană în data de 28 aprilie, valorile termice diurne vor fi în scădere și se vor situa sub mediile multianuale specifice perioadei, cu medii de 13…14 grade. Apoi, până spre sfârșitul primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi în creștere până la valori, în medie, de 24…25 de grade. Minimele termice, în prima jumătate a intervalului, vor fi în creștere treptată, de la medii de 5 grade, la 10…11 grade. După data de 1 mai, temperatura aerului va avea o tendință de scădere, iar în cea de-a doua săptămână, media valorilor diurne se va situa în jurul a 19 grade, iar a celor nocturne va fi de 7…9 grade.

Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi în creștere între 26 și 28 aprilie și în intervalul 1-5 mai, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

Oltenia

În primele zile ale intervalului, valorile termice diurne vor marca o scădere și se vor situa sub mediile multianuale specifice ultimei decade din luna aprilie, cu medii de 12…14 grade. Apoi, până spre sfârșitul primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi în creștere până la valori, în medie, în jurul a 24 de grade. Temperaturile minime, în prima jumătate a intervalului, vor fi în creștere treptată, de la medii de 5…6 grade, la 10…11 grade. După data de 1 mai, temperatura aerului va avea tendința de scădere, iar în cea de-a doua săptămână, media valorilor diurne va fi de 18…20 de grade, iar a celor nocturne de 8…9 grade.

Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi în creștere între 26 și 28 aprilie și în intervalul 1-5 mai, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

La munte

Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în 26, 27 și 28 aprilie, când mediile maximelor vor fi de 4…6 grade, iar ale minimelor de -4…-2 grade, dar se va încălzi treptat, până în 30 aprilie, când se estimează valori diurne în medie de 12 grade și nocturne de 4 grade. Ziua de 1 mai va fi comparabilă cu precedenta, apoi se va răci ușor, astfel încât regimul termic se va menține aproape staționar, cu maxime mediate zonal la 10 grade și minime de 2 grade.

Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a intervalului, la început mixte, iar din 30 mai vor fi mai ales ploi, sub formă de aversă, ce trecător pot fi însoțite de fenomene electrice.

Vremea pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile maxime din București vor fi în creștere


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button