Vremea pentru luna mai. Zilele călduroase alternează cu zile reci și ploioase

05 mai 2021
84 Afișari
Vremea pentru luna mai. Zilele călduroase alternează cu zile reci și ploioase

Vremea pentru luna mai, cea mai călduroasă lună a primăverii. Este caracterizată de instabilitate, cu zile călduroase și însorite, care alternează cu zile reci și ploioase. Ploile vor avea, de cele mai multe ori, caracter torențial, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vremea pentru luna mai

„Aceste modificări bruşte ale vremii se produc din cauza poziţiei centrilor barici de pe continentul european, ţara noastră fiind influenţată fie de cicloni mediteraneeni sau de dorsala anticiclonului azoric, fie de maximul barometric est-european sau, mai rar, chiar de anticiclonul nord-african”, potrivit caracterizării climatice a lunii mai, publicată de ANM.

Vremea pentru luna mai, săptămâna 3 – 10 mai

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea de nord, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi puține în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.

Vremea pentru luna mai, săptămâna 10 – 17 mai

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Vremea pentru luna mai, săptămâna 17 – 24 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte, local, în regiunile nordice și estice. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va avea o tendință ușor deficitară, în cea mai mare parte a țării.

Vremea pentru luna mai, săptămâna 24 – 31 mai

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea vestică a acesteia.

Temperatura medie a lunii mai

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961 – 2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961 – 2020) are valori mai mari de 18 grade Celsius în extremitatea sud-vestică a Olteniei. Valori medii lunare între 16 şi 18 grade Celsius sunt caracteristice zonelor de câmpie (Câmpia de Vest, Câmpia Română, Câmpia Moldovei) şi luncă, zonelor joase din Dobrogea şi a celor din Delta Dunării.

Cookies