Vremea la Bucureşti: Prognoza meteo până în weekend

de:
21 ian. 2015
0 afișări
Vremea la Bucureşti: Prognoza meteo până în weekend

VREMEA IN BUCURESTI. Vreme destul de mohorată anunţă meteorologii pentru miercuri. Este posibil ca ceaţa să-şi facă din nou apariţia, trecător va ploua slab sau va burniţa, iar vântul abia dacă adie. Peste zi temperatura va urca până la cel mult 5 grade.

Joi, 21 ianuarie, vremea va fi la Bucureşti caldă pentru această perioadă, chiar dacă norii domină cerul, trecător va ploua slab sau va burniţa, iar ziua este posibil să înceapă cu ceaţă. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade.

PROGNOZA METEO. Şi vineri este cald, în special în sudul şi vestul ţării. Pentru amiază sunt anunţate temperaturi de la 4 grade în Moldova până la 14 grade în sud-est. Toate acestea în condiţiile în care norii nu lipsesc din regiunile extracarpatice unde local, se vor semnala burniţe sau ploi slabe. În restul teritoriului, soarele va fi acoperit treptat de nori tot mai groşi şi, mai ales după-amiaza şi seara, va începe să plouă în Banat şi Oltenia. În zona înaltă de munte vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori. Vor fi condiţii de polei, mai ales că vântul începe să prindă tot mai multă putere în jumătatea sudică a ţării şi în zona montană, în timp ce pe crestele înalte va fi tare.

VREMEA IN BUCURESTI. Vineri, vremea va fi în continuare caldă pentru această dată, iar soarele se arată printre nori ce trecător ar putea lasă câţiva stropi de ploaie. Vântul prinde putere şi în Bucureşti, dar maxima termică va fi de 11…12 grade.

PROGNOZA METEO. Începând de vineri temperaturile încep să scadă, dar abia în ultima zi a săptămânii şi la începutul săptămânii viitoare putem vorbi despre temperaturi mai apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Însă vineri, rămâne totuşi destul de cald, cu maxime între 1 şi 10 grade. Pe de altă parte, se înmulţesc si ploile, ce vor cuprinde mare parte din ţară, cu menţiunea că în partea de sud şi de est meteorologii anunţă precipitaţii mixte, iar în zona de munte vor fi în special ninsori, asociate şi cu intensificări ale vântului, relatează România tv.

Cookies