Vremea la București – Prognoza pe trei zile

de:
20 feb. 2014
0 Afișari
Vremea la București - Prognoza pe trei zile

Joi, va fi mult mai cald decât ar trebui, temperatura aerului la amiază va atinge 16…17 grade mai potrivite pentru mijloc de aprilie decât pentru final de februarie. Iar ca aspect, în zori poate să fie puţină ceaţă, dar se risipeşte repede şi peste zi doar trecător se mai ascunde soarele după nori, fără precipitaţii şi fără vânt.

Vineri temperatura va fi puţin mai ridicată decât ar fi normal la această dată, cu aproximativ 9 grade la amiază, în condiţii de cer noros şi ploi temporare.

Duminică va fi în general mai cald decât ar trebui pentru data din calendar, chiar dacă în jumătatea nordică a ţării temperaturile continuă să scadă uşor. Iar cerul va avea înnorări şi temporar va ploua slab, local în vest şi nord şi ceva mai puţin în rest. La munte vorbim din nou despre precipitaţii mixte. Vântul va fi alert în vestul şi sud-vestul ţării, ca şi pe crestele înalte de munte. În aceste condiţii, la amiază vor fi cel mult 3 grade în nordul Moldovei, în timp ce în Oltenia şi Muntenia încă se ating 12 grade Celsius.

Dar de luni, temperaturile cresc uşor de la o zi la altă, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se menţine semnificativa la început de săptămână, însă acestea vor fi slabe şi îşi vor face apariţia doar pe alocuri, informează România tv.

Cookies