VREMEA

Vremea la București și în țară: Prognoza meteo pe trei zile

VREMEA LA BUCUREŞTI În Capitală, marți, 16 decembrie, ceaţa persistă în prima parte a zilei, astfel că la amiază nu se depăşesc 2…3 grade.

 La munte vremea este în continuare caldă şi în general frumoasă. Ziua va fi însorită, însă spre seară şi noaptea norii apar în Carpaţii Occidentali, în nordul Orientalilor şi în grupele vestice ale Meridionalilor, unde local va ploua iar la altitudini mari va ninge. Vântul va sufla mai tare pe creste. Pe văi şi în depresiuni, mai ales acum dimineaţa este ceaţă. Stratul de zăpadă s-a mai topit după temperaturile ridicate din ultimele zilei şi măsoară 69 de cm la Bâlea Lac, 24 la Sinaia, 20 de cm la Straja, 18 cm la Arieşeni,17 cm la Păltiniş şi în Poiana Braşov şi 16 cm în Predeal.

În regiunile intracarpatice încă o zi caldă pentru mijlocul lunii decembrie, maxime de 11…12 grade la Timişoara, Oradea şi Satu Mare, chiar şi 14 grade în Dealurile de Vest. Mai frig o să fie doar în drepresiuni, 3 grade la Miercurea Ciuc. Va fi soare peste zi, dar spre seară în vest se adună norii şi va ploua, relatează REALITATEA TV.

Cald şi în dealurile subcarpatice din sud, unde se ating 10 grade la amiază la Râmnicu Vâlcea, 12 grade la Piteşti şi 13 grade la Târgovişte. La câmpie ceaţa poate persita toată ziua, astfel că la Alexadria, Giurgiu şi Brăila nu se vor depăşi zero grade.

În Dobrogea ceaţa se ridică mai repede, iar la amiază vor fi 8 grade la Constanţa şi la Tulcea.

În Moldova vremea va fi mohorâtă şi rece, cu maxime de zero…un grad. Ceaţa va fi persistentă, se va asocia cu burniţă şi vor fi condiţii de polei. Excepţie vor face doar, dealurile submontane, unde soarele se va arată generos şi va ridica mercurul în termometre spre 6 grade la Piatra Neamţ şi Suceava.

VREMEA PE 2 ZILE, PROGNOZA METEO

Miercuri, 17 decembrie, vremea se răceşte în vestul, centrul şi nordul ţării, unde va şi ploua, în timp ce în celelalte regiuni local va fi ceaţă şi va ploua pe arii restrânse. În zona de munte, iar noaptea şi în nordul ţării precipitaţiile vor fi mixte.Vântul va sufla mai tare tot la munte şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade.

În Capitală, miercuri avem parte tot de ceaţă, iar seara şi noapte nu sunt excluşi câţiva stropi de ploaie. La amiază vor fi în jur de 6 grade.

Joi va mai ploua slab în prima parte a zilei, în sud-est şi izolat în centru şi est. Dimineaţa, şi seara la şes se va aşterne ceaţa, iar pe crestele munţilor vântul va sufla mai tare. Temperaturile maxime, la nivelul întregii ţări, vor fi cuprinse între 2 şi 8 grade.

În Bucureşi va ploua slab în prima parte a zilei de joi, iar la amiază vor fi cel mult 3 grade.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button