Vremea în weekend în București. După soare și 18 grade vine ninsoarea în Capitală

05 mart. 2021
991 Afișari
Vremea în weekend în București. După soare și 18 grade vine ninsoarea în Capitală

Vremea în weekend în București. Meteorologii au dat publicității prognoza meteo pentru următoarele zile, vestea proastă fiind că după ce ne-am bucurat de soare în Capitală vom avea parte și de puțină zăpadă.

Vremea în weekend în București nu se arată la fel de prietenoasă precum în ultimele trei zile. Temperaturile urmează să scadă sub media acestei perioade, va ploua, pe alocuri va ninge și vom avea parte și de ceață, anunță meteorologii.

Vremea în weekend în București

SÂMBĂTĂ: În Capitală temperaturile scad, vremea devenind rece pentru această perioadă a anului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade, iar cea minimă va fi de -3…-2 grade. Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va sufla în general moderat. Noaptea, cerul va deveni variabil, iar vântul slab.

DUMINICĂ:  În Bucureşti, temperatura maximă, mai ridicată decât în ziua precedentă, va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.

Meteorologii au anunţat și cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Săptămâna 8 – 15 martie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și local în cele centrale, iar în regiunile extracarpatice va fi deficitar.

Săptămâna 15 – 22 martie

Temperatura medie a aerului va fi în general apropiată de cea normală pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicată în regiunile sudice și sud-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, cu posibilitatea unui excedent local în regiunile sud-estice și vestice.

Săptămâna 22 – 29 martie

Temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 29 martie – 5 aprilie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Cookies