Vremea din București este foarte simpatică, cu maxime ce depășesc 30 de grade Celsius. Deși ne dorim să avem vreme bună și-n weekend, situația nu o să fie chiar drăguță. ANM a transmis prognoza meteo.
Meteorologii au emis prognoza specială pentru București, valabilă vineri, 13 mai 2022, în intervalul orar 12:00 – 23:00.
Astfel, vremea este perfectă de făcut plajă-n București. Este cald, iar maxima temperaturii aerului va fi de 32 – 33 de grade Celsius. Minima va fi de 15-16 grade Celsius.
Cerul se menține senin, iar unele înnorări vor apărea spre sfârșitul intervalului menționat mai sus. Vântul va fi prezent și va sufla slab până la moderat.
Sâmbătă, 14 mai 2022, temperaturile se mențin ridicate în Capitală cu maxime ce vor atinge 28-29 de grade Celsius, iar minimele vor fi de 15-16 grade Celsius. Din păcate, cerul va fi înnorat și se așteaptă precipitații cu descărcări electrice.
Duminică, 15 mai, valorile maxime vor fi de 27-28 grade Celsius, iar cele minime vor fi de 16 grade Celsius. Se vor înregistra precipitații cu descărcări electrice.
Vineri, 13 mai, în țară, temperaturile maxime sunt cuprinse între 22 și 33 de grade Celsius. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade Celsius.
Sâmbătă, temperaturile maxime din țară vor fi cuprinse între 22 și 29 de grade Celsius. Valorile minime vor fi cuprinse între 6 și 17 grade Celsius.
Duminică, 15 mai, în țară, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 29 de grade Celsius. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade Celsius.
ANM a emis o atenționare meteo de tip Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru jumătatea nordică a României. Aceasta este valabilă vineri, 13 mai 2022, în intervalul orar 12:00 – 23:00.
În intervalul menționat mai sus, în Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, dar și a Banatului vor exista perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Perioadele se vor manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii (vântul va înregistra viteze de 55-75 km/h și izolat de peste 80-90 km/h), grindină, dar și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp.