Azi și mâine nu vom duce grija ploii în București, însă duminică vremea se schimbă, meteorologii anunțând că va deveni instabilă și vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse și intensificări ale vântului.
Vineri, 10 iulie, potrivit ANM, valorile termice vor fi în creștere în București și se vor apropia de cele specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări și probabilitate redusă de ploaie (1…3 l/mp) în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
Sâmbătă, 11 iulie, vremea va continua să se încălzească și va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.
Duminică, 12 iulie, în prima parte a zilei cerul va fi variabil, apoi vremea va deveni instabilă și vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse (5…10 l/mp și izolat peste 15 l/mp), descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii (40…55 km/h) și grindină. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.
Luni, 13 iulie, vremea se va menține instabilă. Vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse (5…10 l/mp și izolat posibil peste 15 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze de 40…55 km/h). Vor fi posibile vijelii și căderi de grindină. Temperatura maximă, în scădere față de ziua precedentă, va fi de 26…28 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
În perioada 14-17 iulie, valorile termice vor fi în creștere, astfel că în a doua și a treia zi a intervalului este posibil ca vremea să redevină călduroasă. Mai ales în cursul după-amiezelor și al serilor vor mai fi perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului).
Te-ar mai putea interesa și: