De Crăciun și de Revelion vom avea parte de temperaturi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar, atât în București, cât și în restul țării. ANM tocmai a emis prognoza pentru intervalul 8 decembrie 2025 – 5 ianuarie 2026.
Administrația Națională de Meteorologie a transmis estimările pentru următoarele 4 săptămâni. Astfel că, în săptămâna ce urmează, 8 – 15 decembrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, spune ANM.
Pentru săptămâna 15 – 22 decembrie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile. Totodată, regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara.
La fel, în săptămâna Crăciunului, 22 – 29 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toate regiunile. Regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării.
Perioada 29 decembrie – 5 ianuarie, deci inclusiv de Revelion, vor aduce medii ale temperaturilor peste cele specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, cu o tendință ușor deficitară în nord-vestul țării.
Deci, cel mai probabil, nu vom avea parte de un Crăciun ca-n basme anul acesta, fiind lipsit de ninsori.
Până atunci, meteorologii au anunțat și cum va fi vremea în primul weekend din decembrie, când bucureștenii sunt așteptați la urne pentru a vota primarul general.
Astfel că, în intervalul 5 decembrie, ora 08:00 – 6 decembrie, ora 08:00, vremea în București va fi predominant închisă, iar valorile termice se vor menține peste normalul climatologic specific pentru această dată. Trecător se va semnala burniță sau ploaie slabă, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală în general de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.
În intervalul 6 decembrie, ora 08:00 – 7 decembrie, ora 08:00, vremea se va menține închisă și temporar va ploua slab. Vântul va avea intensificări în prima parte a intervalui, cu viteze de 45…55 km/h, apoi va slăbi treptat în intensitate și va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, apropiată de norma climatologică a datei, va fi de 6…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 3 grade.
Prognoza meteorologică pentru intervalul 7 decembrie, ora 08:00 – 8 decembrie, ora 08:00 anunță vreme în continuare închisă. Trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniță, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade și cea minimă de 3…4 grade.
Te-ar mai putea interesa și: