VREMEA DE CRĂCIUN 2015 şi REVELION 2016. Fără ninsori de sărbători, în Bucureşti şi la munte

de:
11 dec. 2015
22 Afișari
VREMEA DE CRĂCIUN 2015 şi REVELION 2016. Fără ninsori de sărbători, în Bucureşti şi la munte

VREMEA DE CRĂCIUN ŞI REVELION 2015. În prima lună de iarnă, temperaturile medii lunare vor fi, în general, apropiate de normele climatologice, încadrate la—0,8 grade Celsius. În sud-estul și local în sudul și vestul țării valorile termice pot fi mai ridicate decât acestea.

VREMEA DE CRĂCIUN ÎN MARAMUREŞ. Ca valori termice medii, meteorologii estimează pentru zona Transilvaniei și Moldovei temperaturi cuprinse între—5 și zero grade Celsius, pentru Maramureș și Oltenia între minus două și zero grade Celsius, iar în Banat, Crișana și Muntenia între zero și 3 grade Celsius.

VREMEA DE CRĂCIUN ÎN MARAMUREŞ. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Maramureș (până la 92 l/mp), Oltenia (până la 87 l/mp), Banat și Crișana (între 45 și 70 l/mp).

În Maramureş, primele precipitaţii, sub formă de ploaie, vor apărea în week-end-ul 19-20 decembrie, iar primele averse de ninsoare vor apărea în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, potrivit prognozei extinse întocmite de AccuWeather. 

În Ajunul Crăciunului, în Maramureş, soarele va răzbate dintre nori, iar maximele termice vor fi de 4 grade C. În ziua de Crăciun, mercurul va urca în termometre până la 3 grade C, la amiază, iar cerul va fi predominant însorit. În a doua zi de Crăciun temperaturile se vor situa în jurul valorii de 8 grade C, însă este posibil să apară şi averse de ninsoare. De Sfântul Ştefan, pe 27 decembrie, meteorologii prognozează ploaie sporadică şi temperaturi maxime de 8 grade C.

VREMEA DE REVELION MARAMUREŞ. Cei care petrec Revelionul în Maramureş vor avea parte de cer parţial însorit, în ultima zi din an, când maximele termice vor fi de 7 grade C. În schimb, în prima zi din 2016 se anunţă ploaie sporadică şi temperaturi de până la 7 grade C, la amiază.

VREMEA DE CRĂCIUN ŞI REVELION 2016. Cantitățile lunare de precipitații vor înregistra, în decembrie, valori peste mediile multianuale în centrul, vestul și local în sudul și sud-estul țării, iar în restul teritoriului acestea vor fi normale. Media multianuală lunară a precipitațiilor, pentru luna decembrie, este de 44,8 l/mp, luându-se în considerare intervalul de referință 1981-2010.

VREMEA DE CRĂCIUN BUCUREŞTI. Potrivit prognozei extinse întocmite de AccuWeather, în Ajunul Crăciunului, în Capitală cerul va fi noros, iar maximele termice vor ajunge la 4 grade C la amiază. Aceleaşi temperaturi se vor înregistra în Bucureşti şi de Crăciun, când norii vor domina atmosfera. În a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, maximele termice vor fi în jur de 2 grade C, iar apoi vremea se va încălzi, maximele termice urmând a se situa în jurul valorii de 8 grade C, până la finele anului, conform sursei citate.

VREMEA DE REVELION 2016. VREMEA DE REVELION BUCUREŞTI. De Revelion, în Capitală cerul va fi noros, dar maximele vor ajunge până la 8 grade C la amiază, atât pe 31 decembrie, cât şi pe 1 ianuarie.

VREMEA DE CRĂCIUN 2015. În toată această perioadă, potrivit prognozei extinse realizate de AccuWeather, în Bucureşti nu vor fi şanse de precipitaţii, primele şanse de fulguială apărând abia de Sfântul Ion, pe 7 ianuarie.

VREMEA DE CRĂCIUN LA MUNTE. Conform sursei citate, de Crăciun nu va ninge nici la munte. Astfel, la munte nu se anunţă precipitaţii nici în Ajunul Crăciunului, nici pe 25 decembrie şi nici în următoarele două zile de Crăciun. În preajma Crăciunului, la munte temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 8 grade C, potrivit AccuWeather.

VREMEA DE REVELION LA MUNTE. În ultimele zile ale anului, cerul va fi noros, însă nu se anunţă precipitaţii. Aceeaşi situaţie se aşteaptă şi în prima zi din anul viitor. Abia pe 2 ianuarie ar putea apărea câţiva fulgi la munte. În toată această perioadă, maximele termice vor ajunge în jurul valorii de 7 grade C.

AccuWeather actualizează în permanenţă datele despre starea vremii, astfel că informaţiile furnizate în prezent pot suferi modificări ulterioare.

VREMEA DE REVELION 2016. Şi Centrul European de Prognoză a anunţat că în acest an, de sărbători, nu va ninge decât în Ardeal, conform stirileprotv.ro. Astfel, daca in centrul si nordul tarii vom avea temperaturi obisnuite pentru luna decembrie, in sud -estul, sudul si vestul tarii ar putea fi mai cald decat in mod normal. Totusi, specialistii spun ca s-ar putea sa avem parte de intervale extreme, perioade cu temperaturi foarte ridicate, urmate de cateva zile foarte reci.

Cookies