Dacă aveți planuri de ieșit în acest weekend, țineți cont că se anunță vreme hâdă și-n București, și-n țară, cu ploi care, cu puțină cumsecădenie din văzduh, se vor mai opri nițel duminică dimineață.
Meteorologii anunță ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, până duminică dimineaţă, în mai mai multe zone ale ţării.
Vântul în mai multe zone din țară va aprig, cu rafalele care vor ajunge și la 80 de kilometri la oră.
Și, dacă aveați în gând vreo escapadă la munte, notați undeva că, la peste 1.700 de metri altitudine, se aşteaptă lapoviță şi ninsoare.
Agenția Națională de Meteorlogie anunță că, până duminică, la ora 10.00, va ploua pe arii extinse în:
În aceste zone, se vor acumula cantități însemnate de apă, local de 25…30 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp.
De asemenea, mai anunță ANM, vântul va avea, temporrar, intensificări în masivele sudice, cu rafale de 70…80 km/h pe creste, precum şi în sudul Banatului, în special pe parcursul zilei de sâmbătă, cu viteze de 50..60 km/h. În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, a anunțat azi ANM.
Potrivit meteorologilor, în acelaşi interval, este cod galben în judeţele Mehedinţi şi Gorj, cu precădere la munte, unde va ploua şi se vor acumula cantităţi de 60…80 l/mp.
ANM mai anunță că, în intervalul 7.11.2025, ora 10:00 – 08:11 ora 08:00, în București va fi vreme înnorată și, temporar va mai ploua. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 7…8 grade.
De mâine (08.11.2025) de la 08:00 și până duminică, la ora 10:00, în București avem vreme cu tot cu cer înnorat și trecător va ploua slab.
Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 8…11 grade.
Cu precădere la sfârșitul intervalului va crește probabilitatea de ceață.
Sursa foto: Dreamstime