ȘTIRI

Vrăjitoarea cu care s-a certat Oana Zăvoranu, vedetă pe CNN

România mistică, privită prin ochii americanilor, nu se mai rezumă doar la mitul lui Dracula. Site-ul CNN publică un amplu material pe tema vrăjitoarelor, personaje pe care publicul de peste Ocean le vede doar de Halloween sau în producţiile hollywoodiene, scrie rtv.net.

Materialul este însoţit de o consistentă galerie foto realizată de Mugur Vărzariu, un artist social care de mai bine de doi ani se preocupă de problema discriminării romilor. La festivalul anual al romilor, de la Costeşti, el a întâlnit-o pe vrăjitoarea Brăţara, al cărei poveste a încercat să o capteze.

Timp de patru luni a stat fotograful în preajma Brăţarei, timp în care a descoperit cât de complexă este activitatea acesteia, mai ales că ea i-a permis să intre în universul său de magie. Astfel, a urmărit-o făcând vrăji pentru duşmani, amestecuri vindecătoare de boli, dar şi alte ritualuri.

Sunt prezentate şi câteva cazuri concrete, precum cel al unei fete triste, care şi-l doreşte înapoi pe iubitul care a părăsit-o, iar ritualul presupune, între altele, o incantaţie, urmată de străpungerea unei cepe, ca un simbol al inimii lovite de iubire. „Indiferent dacă vrăjile sunt adevărate sau nu, Brăţara e acolo pentru oameni, zi şi noapte, şi ei nu văd nimic rău în asta. Mai ales că trăiesc într-o cultură în care oamenii se tem să vadă un psihiatru, de teama să nu fie consideraţi nebuni”, a spus Mugur Varzariu pentru CNN.

Vrajitoarea Bratara este mama unuia dintre barbatii inchisi in dosarul in care Oana Zavoranu le acuza pe vrajitoarele Melisa si Vanessa ca ar fi pacalit-o cu sute de mii de euro.

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button