Votul prin corespondenţă a fost adoptat de Senat

de:
19 oct. 2015
0 afișări
Votul prin corespondenţă a fost adoptat de Senat

Votul prin corespondenţă a fost adoptat la Senat. Decizia vine la un an de la scandalul votului din diaspora, anunţă Realitatea Tv.

Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă a trecut cu majoritate de voturi la Senat. 117 senatori au votat „pentru”, iar 10 au votat „împotrivă”. Proiectul a fost elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, iar parlamentarii au depus amendamente.

Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă va ajunge apoi la Camera Deputaţilor, camera decizională în acest caz. LA Camera Deputaţilor proiectul are termen pentru amendamente până lunea viitoare.

Printre cei care şi-au exprimat dezacordul privind acest vot se numără şi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat că acest proiect va fi contestat la Curtea Constituţională, pentru că nu s-ar respecta secretul votului, întrucât votul exprimat de cetăţenii români din străinătate va fi transmis prin plic prin Poşta Română.

Legea votului prin corespondenţă se referă doar la românii care au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, presupune o perioada de preînregistrare şi se aplică în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.

Cookies