Vosganian: TVA ar putea fi redusă, dacă economia va creşte în acest an cu 1,5-2%

de:
12 mart. 2013
0 Afișari
Vosganian: TVA ar putea fi redusă, dacă economia va creşte în acest an cu 1,5-2%

„Dacă vom avea creştere economică în acest an de 1,5% – 2%, există posibilitatea reducerii TVA şi posibilitatea scăderii contribuţiilor de asigurări sociale. Aceasta din urmă este într-un dialog mai avansat” , a afirmat Vosganian la o conferinţă a producătorului de rulmenţi URB Group.

Vosganian a adăugat că guvernul are în discuţie un pachet de stimulare a investiţiilor, dar deocamdată discuţiile s-au purtat doar la nivel politic.

În iunie 2010, Guvernul a decis majorarea TVA de la 19% la 24%, creşterea fiind aplicată începând cu luna iulie a aceluiaşi an.

În octombrie 2012, premierul Victor Ponta a declarat că nivelul taxei pe valoarea adăugată ar trebui redus treptat, pe măsură ce scăderea este sustenabilă din punct de vedere bugetar, astfel încât în 2016 să ajungă „înapoi la 20%”.

PIB a crescut anul trecut cu 0,3%, iar pentru anul în curs autorităţile estimează o creştere de circa 1,5%, prognoză revizuită de mai multe ori în jos, de la o estimare iniţială de 2,5%.

Cookies